Bătălia de la Midway, o victorie a criptografilor americani
Bătălia de la Midway a fost una dintre cele mai importante bătălii navale ale Războiului din Pacific. Se întâmpla între 4 și 7 iunie 1942, la jumătate de an după atacul-surpriză de la Pearl Harbor, ce a adus America în război, și la doar o lună după Bătălia din Marea Coralilor. Potrivit istoricilor militari, Bătălia de la Midway a fost cea mai uluitoare și decisivă lovitură din istoria războiului naval. A fost, de asemenea, cea mai mare înfrângere suferită de japonezi în 350 de ani.
Bătălia a avut loc în apropierea unui mic atol din Oceanul Pacific. Atolul Midway, de doar 6, 2km2, reprezenta un interes major pentru strategii militari japonezi deoarece era sediul unei baze americane și era considerat, datorită poziției sale, cheia controlului asupra Oceanului Pacific. Ca și la Pearl Harbor, japonezii sperau că printr-un atac-surpriză la Midway vor reuși să-i învingă repede pe americani, să obțină avantajul strategic în Pacific și, nu în ultimul rând, printr-o înfrângere demoralizatoare, să-i facă pe americani să capituleze în războiul naval. Astfel, având în vedere obiectivele-cheie ale atacului de la Midway, gândit de nimeni altul decât Yamamoto, putem spune că el a fost, din toate punctele de vedere, un eșec. Japonezii nu au obținut ceea ce și-au dorit;ba mai mult, ei au suferit o înfrângere dezastruoasă care le-a anulat avantajele pe care le avuseseră față de americani până la acel moment.
Dacă înainte de Midway, japonezii dețineau superioritatea navală generală față de Statele Unite, și ei erau cei care decideau când și unde să atace, după 7 iunie 1942 cele două flote se vor afla pe picior de egalitate, iar în curând forța Statelor Unite se va remarca drept superioară.
Amiralul japonez Isoruku Yamamoto dorea să atragă în larg și să distrugă portavioanele americane, care demonstraseră, cu două luni înainte, că reprezintă o amenințare pentru teritoriul japonez. În aprilie, bombardiere transportate pe portavioane ajunseseră deasupra teritoriului japonez și bombardaseră capitala (așa-zisul Raid Doolittle). Yamamoto dorea, deci, să se răzbune și să scoată din joc forța aeriană americană. Planul era aparent simplu:să distrugă rapid rețeaua de apărare a atoului Midway, să-l invadeze și să stabilească o bază navală japoneză acolo. Yamamoto credea că portavioanele americane vor ieși la luptă, dar că vor ajunge prea târziu pentru a mai putea salva atolul, și fără forța necesară pentru a evita bombardiere japoneze. Apoi, pornind de la baza de la Midway, japonezilor le-ar fi fost mai ușor să atace insulele Fiji, Samoa și chiar Hawaii.
E posibil ca planul să fi putut funcționa, dacă japonezii nu ar fi pierdut avantajului elementului surpriză. Americanii au știut de la început care erau planurile inamicului datorită specialiștilor de contrainformații care au desficfrat codurile japoneze. Astfel, americanii i-au așteptat pe japonezi într-o ambuscadă în urma căreia aceștia au pierdut patru portavioane, un crucișător, 248 de avioane și 3000 de oameni. De partea cealaltă, americanii au pierdut un portavion, un distrugător, 150 de avioane și 307 oameni. A fost, așadar, o victorie americană decisivă care a afectat iremediabil forța navală a Japoniei imperiale.
Potrivit lui Yamamoto, principala amenințare în Războiul din Pacific venea din partea flotei americane de portavioane. Convingerea i s-a întârit după Raidul Doolittle din 18 aprilie 1942, care a demonstrat că sistemul de apărare al insulelor japoneze este ușor penetrabil și că avioanele americane pot ajunge cu ușurință deasupra orașelor japoneze. Cheia succesului era, așadar, distrugerea portavioanelor. Dar cum să le atragă în larg? Un al doilea atac la Pearl Harbor (unde, în decembrie, avusese ghinionul de a nu găsi portavioanele în port) nu era indicat. Yamamoto alege, astfel, micuțul atol Midway, aflat la circa 2000 km NE de Hawaii. El se baza pe faptul că americanii acordau o importanță deosebită acestui atol și că vor lupta pentru apărarea lui. Din acest punct de vedere, amiralul japonez a avut dreptate:Midway era vital pentru strategia navală americană.
Ca toate strategiile lui Yamamoto, planul pentru Midway era extrem de complex și fusese gândit pe baza unor previziuni excesiv de optimiste referitoare la starea portavioanelor americane. Yamamoto credea că americanii aveau la dispoziție în flota din Pacific doar două portavioane (USS Enterprise și USS Hornet). Cu o lună înainte, în Marea Coralilor, japonezii distruseseră USS Lexington, iar USS Yorktown fusese atât de avariat, încât Yamamoto era convins că sfârșise scufundat. Apoi, japonezii știau că portavionul USS Saratoga se afla pe coasta de vest pentru a fi reparat.
Ce nu știau japonezii era că americani le spărseseră codul naval și că erau la curent cu toate planurile lor. Încă din primăvara anului 1942, americanii știau că inamicul pregătește un atac important asupra obiectivului „AF”. Faptul că era vorba despre Midway a fost confirmat printr-un truc al comandantului Joseph F. Rochefort, care a trimis un mesaj fals privind deteriorarea instalației de distilare a apei de pe insulă și nevoia de aprovizionare cu apă. Japonezii au interceptat mesajul și în curând au început să trimită mesaje privind starea de pe „AF”. Apoi, americanii au reușit să stabilească și data exactă a atacului și planurile de desfășurare a flotei japoneze, pe baza cărora Nimitz și-a stabilit strategia de luptă.
Astfel, încă de la început, americanii știau unde, când și cu ce forțe vor apărea japonezii. Nimitz știa că japonezii își sabotaseră avantajul numeric prin dispersarea forțelor în patru grupe de luptă aflate la prea mare distanță una de alta pentru a se putea susține reciproc. Pe de altă parte, japonezii nu știau care este adevărata forță a inamicului. S-au trezit, astfel, confruntați cu trei portavioane în loc de ouă și mult mai multe bombardiere decât se așteptau.
Istoricii militari au spus despre Midway că a fost punctul de cotitură al Războiului din Pacific. afirmația nu e 100% corectă, în sensul că, deși a fost o victorie Aliată importantă, ea nu a schimbat, de una singură, cursul războiului. Mai întâi, efectele cumulate ale Bătăliei din Marea Coralilor și a Bătăliei de la Midway au redus abilitatea Japoniei de a organiza ofensive navale importante. Apoi, victoria de la Midway a reprezentat un punct de trecere către debarcările de la Guadalcanal și războiul de uzură pentru Insulele Solomon, aceste două ofensive având rolul decisiv în întârirea supremației Aliate din pacific.
