Dezvoltarea industrială a regiunii Muntenia, conform recensământului din 1930
S-a scris mult despre situația economică a statului organizat după Marea Unire și s-a spus că a reușit să treacă de la agrar la agrar – industrial în perioada interbelică. Datele recensământului din decembrie 1930 surprind o altă situație pe care istoricii au trecut-o sub tăcere.
Muntenia era zona geografică în care se aflau 27.912 capacități de producție ce prelucrau materiile prime în vederea obținerii de mărfuri cu un preț mai mare și era un proces de dezvoltare cu ajutorul utilajelor aduse îndeosebi din Occident. Se producea și un fenomen de concentrare a forței de muncă în uzine mari, ceea ce era un semn că procesul de industrializare era accelerat.
Existau deja 36 de firme ce aveau peste 501 salariați, totalul acestora urcând până la 39.041. Orice istoric va spune că era prea puțin în raport cu totalul populației sau comparativ cu marile centre urbane din statele industrializate, dar piața internă nu era încă pregătită pentru primirea de mărfuri scumpe. Materiile prime erau prelucrate și de alte 79 de întreprinderi ce aveau între 201 și 500 de salariați.
Putere economică aveau și cele 84 de firme ce aveau între 101 și 200 de angajați, acestea oferind locuri de muncă pentru 11.761 de locuitori.
Întreprinderile din domeniul industrial din regiunea Muntenia aveau 171.242 de muncitori și personal administrativ din țară și străinătate. Ofertele de muncă erau generoase și 4.772 de oameni primeau venituri în urma muncii prestate în România.
Motorul economiei era reprezentat de firmele ce aveau peste 501 salariați și dispuneau de motoare și mașini în vederea realizării producției de serie.
Economiștii nu erau mulțumiți de faptul că existau 69.308 ateliere ce aveau câte un singur angajat și nu dispuneau de forță de muncă motorizată. Totuși, proprietarii de firme reușeau să ofere pe piață cantități mari de produse pentru nevoile comunităților locale și la prețuri accesibile. Erau 11.682 de privați care modelau fierul în satele și orașele țării, cererea de metal fiind mereu în creștere. Cei mai mulți, 23.327, se ocupau cu confecționarea de haine și încălțăminte.
Cum hrana este permanent necesară, existau mici afaceri care satisfăceau cererea în creștere și oferea venituri pentru 17.419 locuitori. Erau multe de făcut în România, patronii și statul aducând din ce în ce mai multe mașini pentru noi capacități de producție. Din păcate, apropierea războiului a dus la o deturnare a evoluției fabricilor spre domeniul militar și situația economică s-a degradat.
Muntenia se dezvolta industrial, dar a venit Al Doilea Război Mondial și s-a ales praful de uzine în urma bombardamentelor. A urmat și jaful sovietic, decăderea tehnologică fiind evidentă. Invadatorii au vrut cu orice preț să șteargă trecutul României și au publicat mereu articole și cărți despre slaba dezvoltare economică de dinainte de 1945.
Trebuie să se schimbe modul în care istoricii se referă la perioada interbelică pentru a nu mai face jocul celor care au scris în comunista eră că nu existau politici de modernizare după model occidental. Folosind metoda psihologică prin care argumentau mereu că era prea puțin. Istoricii din trecut au demonstrat că numai tancurile sovietice au adus modernizarea prin spațiul românesc.
Foto sus: Vedere aeriană a rafinăriei Vega din Ploiești, în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)
Mai multe pentru tine...
