Globalizarea comerțului românesc după 1931
Se spune prin cărțile de istorie contemporană că România a fost un stat agrar și care ar fi putut ajunge cel mult la nivel de agrar – industrial în perioada interbelică. Totuși, nivelul dezvoltării industriale era scăzut din cauza puterii reduse a capitalismului local, mulți din cei definiți drept membri ai elitei societății fiind pasionați să investească în obiecte de prestigiu și în trai de lux prin țări străine.
Totuși, patronii români doreau să cumpere mărfuri de calitate din țări cât mai îndepărtate, ideea dominantă fiind să găsească produse ieftine și bune. O sursă de produse industriale a fost SUA de unde au sosit, în anul 1931, 1.067 t de mașini, motoare și aparate pentru economie. Era prea puțin în raport cu potențialul economic al ambelor părți, dar cercurile de afaceri de peste ocean erau interesate de piețe mari, cu mulți locuitori. Achizițiile de tehnologie au continuat, dar s-au menținut reduse. Au sosit în 1938, cel mai bun an din punct de vedere economic, 2.478 t de mașini. Statistica românească nu spune despre ce anume a fost vorba, dar au contribuit la îmbunătățirea nivelului de dezvoltare economică.
Afacerile nu mai puteau să curgă în ritmul carului tras de boi, cel ce era util în terenurile desfundate din mediul rural. Se impunea trecerea la motorizare, camioanele fiind deosebit de utile pentru ducerea mărfurilor până la poarta clientului. Persoanele cu potențial financiar își doreau automobile pentru a nu mai fi dependente de trenurile ce opreau în gări îndepărtate. Erau la mare căutare autovehiculele americane și s-a făcut un salt de la 488 t, în 1933, la 5.217 t, în 1938.
Sosirea războiului a pus capăt procesului interesant pentru ambele părți, România cumpărând automobile și camioane Ford, multe asamblate chiar în București. Exista interes chiar pentru avioane ce erau revoluționare prin faptul că erau complet metalice. Din păcate, patronii americani, sprijiniți de stat, făceau afaceri grele cu Uniunea Sovietică și nu prea mai era loc pentru cei mici, chiar dacă aceștia făceau parte din lumea democratică și nu dispuneau de lagăre de exterminare. A fost deosebit de ciudată colaborarea bastionului democrației cu lumea comunistă, Kremlinul promițând distrugerea a tot ceea ce însemna capitalism.
Patronii români erau interesați să importe fibre vegetale și Egiptul putea să fie un partener interesant. Dacă au fost aduse 450 t de bumbac din țara africană în 1931, țesătoriile din spațiul românesc cunoșteau o adevărată foame de materii prime și au sosit în 1938 13.510 t. Industria textilă deținea un loc de frunte în economia românească interbelică și era loc de dezvoltare. România cumpăra produse de pe toate continentele, dar mărfurile apar trecute în contul puterilor coloniale și de aceea părea să fie comerțul românesc unul european.
România Mare începuse să fie cam prea mare și au avut grijă politicienii din cadrul Uniunii Sovietice să contribuie în mod decisiv la izolare și înapoiere tehnologică. Deturnarea procesului de evoluție spre est din 1944 a fost un uriaș pas înapoi, chiar dacă din punct de vedere cantitativ se spunea că a fost deosebit de mult.
Procesul de industrializare a fost demarat în forță după 1919, dar diferiți factori au încetinit evoluția. Pregătirile pentru un conflict mondial și apoi desfășurarea războiului au dus la devieri ale resurselor financiare spre domeniul militar.
Foto sus: Bulevardul Take Ionescu din București (în prezent bulevardul Magheru), în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)
Mai multe pentru tine...
