Programul de înarmare desfășurat de Nicolae Ceaușescu în perioada 1980-1989

Aparatul de propagandă al regimului comunist a oferit populației ceea ce se pricepea cel mai bine: lozinci. Acestea au prins după trecerea unor decenii și mulți sunt cei ce cred că înainte de 1989 era mai bine pentru că atunci a fost un conducător patriot și care a reușit să plătească datoria externă.

Oamenii, obișnuiți să nu gândească ci doar să repete idei simple, cred că a fost o faptă bună și că România socialistă se bucura de glorie internațională, dovadă stând și realizările sportivilor. A fost un fel de paradis terestru făcut de un partid ateu. Este interesant de observat că un popor creștin admiră un om necredincios și instalat la putere cu ajutorul tancurilor sovietice. Istoria nu este însă o știință care să fie iubită și înțeleasă de mulțimi.

Au fost necesare unele sacrificii pentru realizarea visului măreț de independență economică și astfel populația a trebuit să fie lipsită de aprovizionarea cu alimente, chiar cu banala pâine. Se mânca pe cartelă ca-n vreme de război. Oare chiar să se fi făcut totul numai și numai pentru plata datoriei externe?

Adevărul nu prea este plăcut pentru cei ce cad în plasa politrucilor. Nicolae Ceaușescu a desfășurat în perioada 1980 – 1989 un mare program de înarmare după modelul celor din Uniunea Sovietică și Coreea de Nord în vederea cuceririi întregii planete în numele comunismului. A intrat în producție de serie Obuzierul calibrul 152 mm, model 1982 și această gură de foc avea o masă de 5,62 t din cele mai bune oțeluri, alte aliaje și cauciuc. Erau materiale care urmau să reziste la presiunile dezvoltate în timpul tragerilor și erau deosebit de costisitoare.

Întotdeauna se poate mai bine în domeniul militar și a apărut o altă gură de foc: Tunul – obuzier calibrul 152 mm, model 1985. S-ar putea spune că era aceeași armă prin muniția folosită, dar lucrurile stăteau complet diferit. Piesa de artilerie avea o masă de 7,55 t și putea să lanseze proiectile până la 24 km, ceea ce implica folosirea unor încărcături speciale de propulsie.

Artileria grea pentru sprijinirea diviziilor și pentru realizarea de breșe necesită mașini speciale pentru deplasare în teren dificil și industria a primit ordin să planifice o dezvoltare în paralel a tractoarelor de artilerie după model sovietic. Au apărut astfel modelele TAR-76 și TMA-83. O astfel de mașină specială putea să consume 80 de litri de carburant la suta de kilometri și nu se făcea economie în domeniu. Alte camioane erau utile pentru transportarea muniției, proiectilele de 43,56 kg fiind considerate suficiente pentru obiectivele armatei socialiste din România. Obuzele consumau importante cantități de oțel și explozibil și era normal să nu se găsească pâine și carne pe piață.

Dotarea artileriei cu tunuri noi și multe a dus la agravarea crizei din România socialistă și se știe că tunurile iau pâinea de la gura oamenilor. Programul de înarmare masivă a încetat după 1990 deoarece nu s-a mai dorit cucerirea planetei în numele ideologiei comuniste. N-a existat vreo legătură a partidului unic cu interesele neamului românesc și conducătorul dispărut în decembrie 1989 a îndeplinit doar sarcinile de partid primite de la Moscova în timpul întrevederilor cu lideri conservatori precum Brejnev și Andropov.

_{Foto sus: Nicolae
și Elena Ceaușescu, în anul 1986 (© „Fototeca
online a comunismului românesc”)}