Producția de marmură a României Mari în timpul Marii Crize Economice
Fenomenul economic devastator ar fi plecat din SUA în octombrie 1929 și s-a ajuns la un dezastru planetar prin închiderea fabricilor și chiar a băncilor. A fost un rău pe care elitele vremii n-au reușit să-l oprească și s-a ajuns la un deceniu de groază înainte de declanșarea unui război mondial. Conflictul mondial a pornit tocmai din cauza lipsurilor produse de desființarea unor firme ce asigurau locuri de muncă.
Mineritul a fost un domeniu grav afectat, dar marmura a fost din Antichitate apreciată pentru durabilitate și frumusețe și a fost deosebit de căutată de către arhitecți. Afacerile mergeau bine în domeniu și bogații zilei erau dornici să dețină bunuri de prestigiu. O construcție cu multă marmură asigura gloria personală. Nici România nu putea să facă excepție de la reguli și în anul declanșării recesiunii au fost exploatați 1.769 metri cubi de rocă destinată înfrumusețării clădirilor celor cu dare de mână. Anul următor a fost atins un vârf al producției prin cota de 2.408 mc, mai mult decât în orice an din perioada de prosperitate economică.
Ar fi trebuit să fie din ce în ce mai rău, dar în 1931 s-a ajuns la 5,344 mc și coastele munților porneau spre centrele urbane înfloritoare sau pe la palatele ce se ridicau prin locuri pitorești. Vârful de producție a fost înregistrat în anul 1932 prin livrarea a 7.896 mc și imobilele ridicate de antreprenori renumiți uimeau prin lux. Elita vremii trăia din ce în ce mai bine.
Cererea a scăzut în anul 1933 și atunci a fost o producție de numai 1.577 mc, dar autorii statisticii notau că datele proveneau doar de la carierele importante. Și prețurile au scăzut, dar acest proces era favorabil patronilor din construcții, cei ce obțineau mai mult profit. Putea să mai scadă și prețul clădirilor. Marmura a început să fie căutată din nou din 1936, atunci când s-a înregistrat o livrare totală de 3.020 mc. Au mai fost extrase volume de până la 1.995 mc în 1938, atunci când se spune că a fost cea mai bună situație pentru economia națională. Perioada 1929 – 1938 a cunoscut numai trei ani în care livrările au fost mai mici decât în anul de început al recesiunii.
Interesantă a fost evoluția prețului la marmură în perioada interbelică. Valoarea produsului a fost de 14,33 milioane de lei în 1929 și era cerere mare în sectorul imobiliar. Au sporit cantitățile și s-a ajuns la 44,5 milioane de lei în 1931. Se putea și mai mult, încasările fiind de 68,93 milioane de lei în 1932. Erau numai livrările de la carierele importante. A urmat o scădere a cererii și a prețului, 3.020 metri cubi din 1936 fiind puțin mai scumpi decât cei 1.769 metri cubi din 1929. Patronii din construcții erau încântați de astfel de evoluții, dar mai greu le mergea celor care se ocupau cu munca grea din cariere.
Exploatarea rocii de lux demonstrează că recesiunea n-a fost un fenomen răspândit universal și care să afecteze toate sectoarele de activitate. Clienții români aveau fonduri pentru ridicarea unor construcții impresionante prin masivitate și eleganță. Erau căutate materialele de calitate deosebită și imobilele interbelice au înfruntat timpul până astăzi.
Arhitecții români din perioada interbelică n-au făcut economie de materiale de lux la construcțiile cerute de bogații epocii sau la clădirile guvernamentale. Frumusețea imobilelor i-a vrăjit pe liderii comuniști care s-au instalat la putere în 1945 și cu greu mai părăseau palatele somptuoase. Subalternii sau moartea îi mai urneau pe cei ce juraseră cândva să trăiască modest.
Istoria trebuie scrisă în spiritul adevărului și să se renunțe la tezele clasice, cele care au fost repetate de cei ce n-au vrut să gândească sau au fost convinși cu sume frumoase și funcții de anumite cercuri de putere.
Foto sus: Rușchița. Industrie de marmură (© iMAGO Romaniae)
Mai multe pentru tine...
