Creșterea numărului de autobuze aflate în circulație în România Mare, în timpul Marii Crize Economice

Marea Criză Economică a început în anul 1929 printr-un crah bursier și apoi nenorocirea s-a extins la nivel planetar. Ar fi durat în faza cea mai puternică până-n 1933, dar efectele devastatoare s-au resimțit și la nivelul anului 1939, consecința majoră fiind declanșarea unui nou război mondial. N-au putut elitele vremii să oprească valul nimicitor cu bietele lor forțe intelectuale. Au încercat, dar tot nu s-a evitat conflictul.

Tezele istoriografice par adevăr științific în lumea contemporană, dar, la o privire mai atentă, sunt fără argumente solide și se poate constata că au fost promovate interpretări false timp de decenii. Autobuzele erau în epocă mijloace de transport deosebit de scumpe și abia erau promovate din teama investitorilor de a nu pierde banii din cauza drumurilor proaste.

Totuși, în anul 1926, existau 666 de mașini care să efectueze transport de persoane acolo unde nu existau căi ferate și șoselele și podurile erau în stare bună. Nu era un an de recesiune. Dimpotrivă. Era o perioadă de avânt economic și ar fi fost normal să se înregistreze o scădere drastică a numărului de mijloace motorizate. Statistica se referă numai la mașinile care erau utilizabile și ieșeau pe traseu. Ar fi trebuit să fie în 1930, primul an complet de criză, mai puține autobuze, dar polițiștii au consemnat existența a 2.486 de unități. Au fost chiar 2.629 în 1932, an despre care se spune că a fost cel mai rău din perioadă.

S-a ajuns în 1938 la 2.687 de exemplare sau a fost o creștere de patru ori, ceea ce nu era ceva rău în epoca în care motorul nu era răspândit universal. Vârful achizițiilor a fost însă înregistrat în 1935 prin cele 2.803 exemplare puse în trafic. Se observă că era cerere și clienții români încercau să motorizeze transportul din țară, mai ales din marile orașe și dintre acestea, dar piața nu oferea prea multe produse speciale civile.

Fenomenul motorizării provoca o adevărată manie socială și oamenii începeau să viseze să dețină un mijloc auto drept dovadă a succesului social sau pentru creșterea cifrei de afaceri. Nu este de mirare că s-a trecut de la 2.942 de camioane în 1026 la 7.670 de unități în 1938. Doar insuficienta aprovizionare cu combustibil la nivelul întregii țări a dus la o concentrare a tehnicii auto în zonele București și Prahova. Se adăugau marile orașe ce erau conectate la rețeaua feroviară. Chiar dacă România era producător de țiței, derivatele nu ajungeau peste tot. Mai era mult de construit pentru a face o lume dependentă de petrol și carele încă erau de bază pentru transport de la și până la gări.

România a cunoscut o perioadă de avânt economic, dar au avut grijă politicienii statelor vecine să distrugă ceea ce s-a construit în timp. Urmăreau de ani buni să șteargă din istorie realizările elitelor românești.

_{Foto
sus: București. Autobuze circulând pe Calea Victoriei, la începutul}_{anilor
'40 ai secolului trecut (© iMAGO
Romaniae)}