Politicienii aduși la putere de tancurile sovietice și lupta dură împotriva școlii în perioada comunistă

Nicolae Ceaușescu mai este încă definit drept un lider politic care a fost deosebit de interesat de dezvoltarea învățământului și mulți români cred că atunci se făcea carte în toate școlile și universitățile. Era mai bine înainte de 1989.

Popoarele au întotdeauna idei simple, puține, ferme și greșite. Nici pasiunea pentru studiu științific n-a fost prea dezvoltată și, mai nou, rețelele sociale au omorât de tot interesul pentru lectură și gândirea critică.

Realitatea crudă a fost că liderul comunist, cel care a urmat cursurile școlare după preluarea puterii, nu avea cum să fie pasionat de progresele în educație și s-a văzut această crudă realitate atunci când s-a trecut la plata datoriei externe. Dacă statul socialist avea 29.900 de unități de învățământ de toate gradele în 1980, s-a ajuns în 1985 la 29.098 și la 28.817 în 1986. Era o scădere abruptă și statul încerca prin concentrarea de elevi în clase și clădiri să facă reduceri deosebite la consumul de energie electrică și la combustibil.

Întotdeauna se poate mai mult și responsabilii din sistem au făcut totul pentru a limita cheltuielile cu masele de tineri, statul având ceva probleme după ce natalitatea a fost sporită artificial prin decretul din 1966. Erau prea multe clădiri la nivelul anului 1987 și au fost luate măsuri pentru închiderea unităților școlare definite prea vechi sau cu un număr redus de elevi. S-a ajuns în anul 1989, ultimul al regimului adus de tancurile sovietice, să fie numai 27.461 de grădinițe, școli, licee și universități.

Nu conta că sporirea maselor de educabili în spații înguste ducea la riscul apariției bolilor contagioase. Se mai știa din psihologie că mulțimile nu sunt mediul perfect pentru dezvoltarea unui învățământ de calitate. Erau simple detalii și importante erau economiile realizate pe timp de iarnă adevărată, căldura din clase fiind minimă sau chiar lipsea cu desăvârșire.

Nicolae Ceaușescu a luat practic cu asalt școala românească și a încercat să dezvolte un învățământ de masă, cel în care excelența conta destul de puțin în practică. Oare cum puteau să învețe elevii dacă stăteau luni de zile la săpat sau la tăiat de coceni de porumb? Olimpicii erau buni pentru propagandă, dar nu prea aveau loc în eșaloanele puterii. Nu era de mirare că se pleca masiv peste hotare cu acte sau printre gloanțele grănicerilor.

Datele reci ale anuarului statistic din 1993 demonstrează că liderul de la București n-a făcut totul pentru învățământ. Dimpotrivă. Interesant este că politicienii de după 1989 au redeschis spațiile de studiu și s-a ajuns la 29.129 unități școlare de toate gradele în 1992 și copiii n-au mai fost supuși politicii de îndoctrinare după model stalinist, dar imaginea le-a rămas tot negativă din cauza declarațiilor în care singuri se definesc drept hoți și incapabili.

_{Foto
sus: Nicolae Ceaușescu (© „}_{Fototeca
online a comunismului românesc}_”₎