Nicolae Ceaușescu și distrugerea mijloacelor de transport în comun în perioada 1980

Sunt mulți nostalgici după epoca de dură dictatură impusă de tancurile sovietice în 1945, dar oamenii încă mai pot crede că ultimul tiran comunist a fost patriot adevărat și că a făcut ceva pentru țară. Sunt persoane hotărâte să participe în fiecare zi de 26 ianuarie la o comemorare a celui care a fost omul Moscovei pe meleagurile românești până când altcineva a preluat puterea în clasicul stil bolșevic. Pofta de posturi înalte nu cunoaște limite.

Realitatea este însă una crudă și a fost un adevărat dezastru pentru România zisă socialistă. S-a trecut după 1980 la o plată rapidă a datoriei externe și astfel au apărut semnele prăbușirii. Nicolae Ceaușescu recomanda să se facă economie la capitolul transporturi și, în timp ce era lăudat sistemul de metrou din București, mijloacele de deplasare în comun ale maselor populare dispăreau de la o zi la alta.

În anul 1980, erau 11.601 autobuze în cele 187 de orașe motorizate ale țării, dar se putea constata că fiecare avea un consum ridicat de motorină și nu s-a mai permis achiziționarea de mașini noi. Fiecare se descurca după posibilități până la ruperea completă a mijlocului de transport. Nu erau suficiente cauciucuri și nici piese de schimb.

S-a ajuns astfel ca să fie numai 6.385 de autobuze în stare de funcționare la sfârșitul regimului comunist, ceea ce înseamnă că orașele mici aveau doar o prezență simbolică a autobuzelor statului ce promisese că rezolvă toate problemele comunităților în mod științific. Teoria este întotdeauna frumoasă și plină de lozinci pentru inducerea în eroare a maselor.

Nici troleibuzele, mai economice prin faptul că erau consumatoare de energie electrică, n-au fost în grațiile regimului și s-a ajuns de la 1.344 de exemplare în 1980 la numai 900 în ultimul an de dictatură. Se făcea economie în mod vizibil și-n fiecare zi, mai ales că numărul de curse zilnice a fost redus. Ceva mai bine se stătea la capitolul tramvaie, creșterea fiind de la 2.377 la 2.498. Erau mașini robuste și puteau trece prin reparații capitale cu ușurință. Din păcate pentru populație. Erau mijloace de locomoție doar în câteva orașe ale țării și înmulțirea lor nu rezolva criza din întregul stat.

Este interesant de precizat că România socialistă dispunea de o fabrică specializată în București și statul ar fi putut să cumpere întreaga producție pentru piața internă și să dezvolte capacitățile pentru export, dar Nicolae Ceaușescu înțelegea ca poporul român să trăiască precum naufragiații. România socialistă era statul cel mai decăzut în decembrie 1989 din tot lagărul comunist. Poate Albania cea plină de cazemate să fi fost mai jos decât statul de la nord de Dunăre.

Nicolae Ceaușescu n-a iubit neamul românesc și a făcut totul doar pentru îndeplinirea ideii de revoluție mondială. Înghețarea transportului public, înghesuirea oamenilor în mijloace motorizate uzate, erau dovezi ale unei decăderi materiale din care cu greu se mai putea ieși după ce se plătea celebra datorie externă. Sunt date din Anuarul statistic al României 1993 și se vede că autoritățile au înregistrat dovezile declinului tehnologic al statului comunist și au fost publicate după căderea regimului. Impactul măsurilor luate de dictator s-a văzut după evenimentele din decembrie. Dacă în 1989 au fost 6.385 de autobuze, anul următor au mai rămas 5.551. Erau prea uzate pentru a mai rezista în trafic. Căderea a fost vizibilă și la troleibuze, cele 900 de mașini electrice ajungând să fie numai 836.

Oamenii contemporanii trăiesc mereu cu iluzia că înainte era mai bine deoarece un conducător mort nu mai dă decrete care să afecteze viața cotidiană. Conform opiniilor marelui savant Gustave Le Bon, masele trăiesc mereu cu credințe foarte puternice și n-au ceva în comun cu studiul aprofundat. Ideile trebuie să fie puține, ferme și greșite.

_{Foto
sus: Uzinele „Autobuzul” din Bucureşti, în 1970 (© „Fototeca
online a comunismului românesc”, cota: 243/1970)}