Modernizarea României Mari în anul declanșării Marii Crize Economice

Orice stat are șanse să se dezvolte rapid numai dacă întreține relații comerciale cu țările vecine și cu cele industrializate, centrele de putere având obiceiul să impună prețuri ridicate pentru mărfurile prelucrate în mod superior. România Mare se resimțea după conflictul mondial și avea nevoie de tehnică importată din Europa occidentală și din SUA.

În 1929, au fost aduse 51.491 t de aparate, mașini și utilaje ce erau utile în economie și era evident că procesele de industrializare și modernizare se desfășurau în mod accelerat. Fabricile din spațiul românesc nu mai arătau ca-n anul precedent din punct de vedere al dotării și creștea cantitatea de mărfuri realizate pe plan național, ceea ce afecta uzinele dezvoltate de puterile industriale. Lupta pentru piețe de desfacere a fost la fel de crâncenă precum războaiele mondiale, chiar dacă nu este atât de spectaculoasă prin distrugerile provocate prin explozii. Tehnologia începea să se răspândească în centrele de producție românești și se deschideau mereu noi firme. Randamentul era îmbunătățit de la o zi la alta și erau căutați muncitori cât mai pricepuți și fideli.

Țara prindea viteză spre vest și 16.396 t de autovehicule au ajutat la accelerarea vieții sociale și economice. Automobilul era simbolul ascensiunii în comunitate și erau căutate mărcile americane. Era o modă să fie copiată puterea de peste ocean, cea care furniza și valuri de filme de calitate superioară în raport cu ceea ce producea Europa.

România a fost în mare măsură ridicată pe munți de lemn, dar materialul ușor de găsit și de prelucrat nu mai satisfăcea cerințele economiei și clienții cereau produse din fier. Cum industria locală nu producea suficient, au fost importate 352.260 t de metal brut sau prelucrat sub forma unor lucrări în aliajele fierului. Fabricile și atelierele locale cereau din ce în ce mai multă materie primă pentru prelucrare superioară. Au fost aduse și 13.545 t de metale și nemetale în vederea transformării superioare în cadrul industriei locale. Statul din Carpați începea să fie un client interesant, dar nu se afla în mijlocul marilor afaceri din epocă din cauză că viața economică era concentrată în zona Oceanului Atlantic.

România Mare cunoștea un proces de dezvoltare industrială, patronii și statul fiind în căutare de mărfuri de calitate din lumea capitalistă. Poate s-ar fi inițiat și extins schimburile de produse și cu Uniunea Sovietică, dar granița de pe Nistru rămânea blocată cu sârmă ghimpată și cu grăniceri ce aveau cartușe de război în magaziile armelor. Nu trebuia să scape cineva din lagărul socialist și nici populația să afle că mărfurile capitaliste sunt de calitate superioară celor livrate de industria stalinistă.

_Foto
sus:_{București.
Calea Victoriei – Piața Teatrului, în anul 1929 (© iMAGO
Romaniae)}