Mitul național-comunismului românesc

Cadrele didactice sunt obligate să predea lecțiile despre România în perioada comunistă după indicațiile primite de la minister, programa școlară fiind unică. Se spune pe acolo că au existat două epoci între 1945 și 1989: perioada stalinistă a lui Dej și național-comunismul al lui Nicolae Ceaușescu.

Dacă în prima parte populația a fost terorizată în masă prin activitatea forțelor de represiune ce administrau lagăre de exterminare, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost brusc lovit de patriotism după 1960 și a trecut la eliminarea simbolurilor sovietice, limba rusă n-a mai fost obligatorie în școală și au fost eliberații deținuții politici până în anul 1964.

Au fost eliberați cei care au mai apucat ziua cea mare și nu se spune câți au decedat la scurt timp. Se mai spune tot prin manuale, după ideile din cărțile științifice, că în 1964 a fost un mare act de eroism prin respingerea Planului Valev. Dej a fost un erou și a pierit prin acțiunea serviciilor secrete sovietice în martie 1965. Să nu uităm că există și un document care a primit numele de Declarația de independență. Numai falsuri, minciuni!

Există un text din care rezultă adevărata politică dusă de conducătorii comuniști de la București și care a fost necunoscut până la publicarea integrală într-o carte tipărită în anul 2004. La 16 octombrie 1964 a avut loc o discuție secretă între liderul de la București și ambasadorul sovietic I. K. Jegalin, acesta din urmă comunicând marea veste a schimbării lui Nikita Hrușciov din toate funcțiile.

Stenograma a păstrat cuvintele rostite de cei doi înalți oficiali și Dej era foarte mulțumit de schimbare pentru că-l considera pe fostul subordonat stalinist un distrugător al Uniunii Sovietice. Interesantă este formularea acestei idei: Asta este Uniunea Sovietică?! Cu România, dacă se întâmplă ceva, nu e cine știe ce, e o țară mică, dar Uniunea Sovietică e o mare țară.

Gheorghiu-Dej era interesat de salvarea bastionului comunismului internațional, soarta României și a oamenilor din țară fiindu-i complet străină. El conducea numai pentru a asigura resursele necesare extinderii comunismului și la fel a procedat Nicolae Ceaușescu. Românii erau carne de tun pentru revoluția mondială și așa se explică politicile de industrializare, urbanizare forțată și de înarmare accelerată. Nu s-a făcut nimic adevărat pentru poporul român în 44 de ani de conducere ideologică, un fel de talibanism politic.

Conducerea de la Moscova a fost mulțumită de satrapul de la București și un oraș s-a numit Dej până la desființarea statului comunist.

Nicolae Ceaușescu a continuat teatrul cu apropierea de popor și de cultivare a patriotismului, dar să nu uităm că astfel de idei se aplicau și în Uniunea Sovietică unde se tot dezvolta pasiunea pentru istorie și erau inoculate tezele despre dragostea fierbinte de oameni a mișcării comuniste, cea care se conducea după cele mai științifice teorii politice și economice.

N-a existat urmă de simpatie pentru oameni și serviciile secrete torturau și ucideau cu mare plăcere în locuri mai dosnice, secrete. Grănicerii aveau gloanțe ascuțite pentru cei ce încercau să scape din paradisul roșu și Dunărea îi înghițea pe cei ciuruiți de plumbii armelor automate sau fuseseră tocați cu elicea șalupei de frontieră. Nu exista milă față de oameni și de cei ce gândeau altfel în raport cu conducerea de la București.

Regimul comunist a fost unul internaționalist până la prăbușirea din decembrie 1989 și n-a avut nici cel mai mic interes să cultive patriotismul adevărat. Totul s-a făcut în numele revoluției mondiale pentru patria socialistă sau, cum se spusese cândva, lagărul socialist! Comunismul însemna în mod obligatoriu cucerirea întregii planete și nu era interesat decât de această revoluție mondială. Propaganda era organizată doar pentru a convinge masele că luptă pentru o cauză dreaptă și astfel să fie canalizate ușor energiile spre îndeplinirea acestui vis utopic cu ajutorul unor sclavi convinși, fanatizați precum credincioșii ce mureau în cruciade și jihad.

Scrierea istoriei naționale trebuie schimbată din temelii și se impune o cultivare deosebită a caracterului celor ce concep textele despre trecut. România a fost un mare lagăr în care o grupare impusă din străinătate a stabilit o dictatură în care valorile au fost inversate și rândurile sistemului erau completate cu cei ce acceptau să execute cele mai cumplite ordine. Este interesant că încă mai sunt creduli ce pot afirma că pe vremuri era bine și că s-a făcut ceva pentru poporul român. Munca aparatului de propagandă a dat roade în 44 de ani de inoculare a minciunii, esența oricărui regim criminal.

_{Foto sus: Nicolae Ceaușescu la festivitatea prilejuită de cea de a 60-a aniversare a zilei de naștere a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, la 8 noiembrie 1961 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 30/1961)}

Bibliografie minimală

_{Direcția
Orășenească de Statistică București, Anuarul
statistic al Orașului București 1959,
București, 1959.}

_{Anuarul statistic al R.P.R.
1957.}

_{Anuarul
statistic al Republicii Socialiste România 1985.}

_{Anuarul
statistic al României 1993,
Comisia Națională pentru Statistică, București, 1993.}

_{Cătănuș,
Dan, Între
Beijing și Moscova România și conflictul sovieto – chinez,
vol. I, INST, București, 2004.}

_{Documente
ale Partidului Comunist Român, Societatea
socialistă multilateral dezvoltată,
Editura politică, București, 1972.}

_{Preda
Gavriil, Petre Opriș, România
în Organizația Tratatului de la Varșovia 1954 – 1968,
vol. I, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului,
București, 2008.}

_{Statele
lumii,
ediția a II-a, Editura științifică și enciclopedică, București,
1976.}

_{Constantiniu,
Florin, O
istorie sinceră a poporului român,
Univers enciclopedic, București, 1997.}

_{Filip,
Corneliu, Tratatul
de la Varșovia,
Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2006.}

_{Gorbaciov,
Mihail, Scrieri
alese 1985 - 1986,
Editura Politică, București, 1987.}

_{Istoria
Aviației Române,
Editura Ştiințifică și Enciclopedică, București, 1984.}

_{Istoria
Românilor,
vol. X, Editura Enciclopedică, București, 2013.}

_{Midan,
Christophe, Crearea
unei armate populare
O perspectivă franceză asupra evoluției forțelor armate române
de la 23 august 1944 până în 1975, Editura Militară, București,
2015.}

_{Moț,
Ovidiu, E., Pitești
O istorie în date,
Editura Pământul, Pitești, 2008.}

_{Neamț,
Editura Sport-Turism, București, 1981.}

_{Negrea,
Radu, Banii
și puterea,
Humanitas, București, 1990.}

_{Opriș,
Petre, Licențe
străine pentru produsele civile și militare fabricate în România
(1946 – 1989),
Editura Militară, București, 2018.}

_{Opriș,
Petre, România
în Organizația Tratatului de la Varșovia (1955 – 1991),
Editura Militară, București, 2008.}