Nicolae Ceaușescu (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 187/1974)

Învățământul în Epoca de Aur, distrus de politica drastică de economisire impusă de Nicolae Ceaușescu

Mulți sunt cei ce astăzi repetă obsesiv că înainte era mai bine și că fostul dictator comunist a fost un adevărat patriot. Se învăța și carte în zisa Epocă de aur a României socialiste. Nu se poate ca o credință colectivă să aibă baze științifice și datele oficiale ale statului român confirmă tezele lansate de renumitul Gustave Le Bon.

Președintele republicii a hotărât că trebuie să fie plătită datoria externă cu orice preț și a trecut la o politică drastică de economisire. Erau afectate masele și nu elita de partid, personal tovarășul Nicolae Ceaușescu.

Nici sistemul de învățământ nu putea să scape de obsesiile celui de la putere și a început dezastrul. Se considera că studenții de zi sunt neproductivi și numărul acestora trebuia să scadă drastic. Dacă în 1980 erau 161.110 înscriși, scăderea a fost până la 90.490 în octombrie 1987. Se punea accent pe studiile serale, adică tânărul să muncească din greu ziua și seara să fie disponibil intelectual la fel ca un student obișnuit. A fost absolut normal să scadă calitatea procesului de învățare, dar acesta era un detaliu nesemnificativ pentru regimul politic de stânga. Conta forța mulțimii mediocre și nu creierul.

Se mai putea face economie într-un fel și măsura s-a aplicat. Personalul didactic a fost redus de la 263.724 de cadre de toate gradele și specializările în 1980 la 233.706 în ultimul an al regimului comunist. Eliminarea salariilor și a angajaților era o practică de care erau acuzați capitaliștii, dar autoritățile de la București au aplicat astfel de măsuri împotriva profesorilor în tot deceniul de recesiune forțată.

A fost absolut normal ca persoanele cu studii să dorească să plece din țara presupus condusă științific și de un patriot. Autoritățile de la București erau obligate să accepte dosare pentru că erau parte din înțelegeri internaționale, dar aveau grijă să confiște proprietățile celor ce erau văzuți ca niște trădători. Au renunțat totuși la lagărul socialist 6.246 de persoane cu vârsta între 18 și 25 de ani, adică exact acei tineri care ar fi putut să se specializeze la cel mai înalt nivel științific.

Alți 6.623 au plecat în ultimul an al epocii comuniste. Era ceva echivalent cu orașul Rupea din anul 1992 (6.326 de locuitori), dar se poate scrie că era puțin raportat la nivel de popor. Hemoragia de creiere nu implică însă o cantitate uriașă de oameni, ci contează calitatea celor formați și care nu mai gândesc pentru etnia din care provin. Alți 13.570 au preferat să lase totul în urmă în anul 1990, complet sătui de statul la cozi și în frig.

Foto sus: Nicolae Ceaușescu (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 187/1974)

Bibliografie minimală

  • Anuarul statistic al României 1993.
  • București Monografie, Editura Sport-Turism, București, 1985.
Mai multe pentru tine...