Plecarea din România comunistă în anul 1969

Se spune prin popor că înainte de 1989 erau familiile stabile și nu se pleca în străinătate după un trai mai bun. Nicolae Ceaușescu avea grijă de oameni și le dădea locuri de muncă și spații de locuit în renumitele blocuri cenușii. Chiar și la televizor se repetă formula că nu s-a făcut nimic în ultimele trei decenii și că multe clădiri au căzut în stare de ruină, că statul nu se mai ocupă de ceea ce s-a construit în trecut. Oare chiar să fi fost o societate ideală și stabilă, cu o unitate de monolit în jurul ideii de familie?

Documentele statul comunist infirmă aceste credințe populare și se știe că mulțimile au idei puține, ferme și greșite. În realitate, se dorea să se plece cu cea mai mare plăcere și valuri de dosare erau înainte organelor de ordine și represiune. Actele erau studiate cu lentoarea specifică birocraților și apoi erau trimise spre aprobare forurilor de partid, atente să nu afecteze relațiile cu statele capitaliste de unde soseau capitalurile și tehnologia. Numai în anul 1969 au fost acceptate pentru ieșirea definitivă din țară a 7.861 de persoane, din care numai 530 plecau spre lagărul socialist.

Statistica pe profesii este deosebit de interesantă. Cei mai mulți care au lăsat totul în urmă erau muncitorii calificați, 1.010 persoane, și a fost normal ca produsele comuniste să fie de proastă calitate în raport cu cele vestice, mai ales că erau însoțiți și de 291 de tehnicieni. Trebuie să se observe un aspect deosebit de interesant: fugeau muncitorii din statul condus de reprezentanții clasei muncitoare.

Rândurile emigranților erau îngroșate de 291 de ingineri și arhitecți. Nici cei 162 de medici n-au mai suportat atmosfera din țara condusă de politruci. Au plecat și 117 profesori, adică tocmai cei care ar fi putut să formeze sute sau mii de elevi la un nivel intelectual înalt. Se scurgeau spre vest și funcționarii statului comunist, 526 numai în 1969, ceea ce nu era tocmai bine pentru autoritățile de la București. Birocrații cunoșteau anumite secrete ale instituțiilor. Studenții, revoluționari prin tradiție, au dat doar 100 de emigranți în acest an 1969. Nu prea erau comuniștii de acord cu plecarea tinerilor și dosarele erau acceptate cu dificultate.

Dacă n-ar fi fost forțele de represiune reprezentate de securiști și milițieni duri, populația țării s-ar fi scurs rapid peste frontiere. N-a fost construit Zidul Berlinului în zadar și nu degeaba erau toate granițele pline de bariere din sârmă ghimpată cu dinți ascuțiți. Cum s-a permis libera circulație, cetățenii români au uitat de patriotismul de tip comunist și au plecat în valuri unde au văzut cu ochii.

România socialistă a fost o țară care rămânea în fiecare zi fără creiere valoroase și la conducere erau cele ce se bucurau de diplome luate prin fals, practică păstrată și astăzi de multe persoane cu posibilități materiale. N-au nevoie de cunoaștere, au nevoie de hârtie.

_{Foto sus: Congresul al X-lea al P.C.R. - 6-12 august 1969 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 3/1969)}