Exilul românesc versus presa românească asupra înscenării de la Tămădău
Înscenarea de la Tămădău, urmată de arestarea și condamnarea ulterioară a liderilor Iuliu Maniu, și Ion Mihalache, alături de alți membri importanți ai Partidului Național Țărănesc, a fost denunțată cu vehemență de diplomații români aflați în exil drept o încercare de anihilare a opoziției politice. Printre aceștia se numărau Grigore Gafencu, Constantin Vișoianu, Carol Al. Davila (Citta), Viorel Tilea sau Alexandru Crețianu.
În iulie 1947, Grigore Gafencu, fost ministru de Externe al României, îi scria lui Alexandru Alexianu, fost subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, că a primit ,,cu durere și îngrijorare vestea despre arestările din țară, adică despre arestarea lui Mihalache și a tovarășilor săi la aerodromul din Tămădău, a numeroaselor arestări a șefilor de organizație a Partidului Național-Țărănesc și în sfârșit a izolării dlui Maniu în sanatoriul d-rului Jovin. La aceste știri se adaugă astăzi vestea oficială că Parlamentul Român a ridicat imunitatea parlamentară a dlui Maniu și a altor 4 membri ai partidului. E vădit că e vorba nu numai de desființarea Partidului Național-Țărănesc, ci de suprimarea oricărei opoziții în România. Glasul țării trebuie cu orice preț înăbușit. Această acțiune samavolnică așează grupul nostru din străinătate în fața unor răspunderi noui, cărora trebuie să ne pregătim de pe acum să le facem față cu toată hotărârea”, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.
După cum reiese din scrisoare, diplomații români aflați în exil au reacționat față de arestări prin proteste diplomatice internaționale care aveau drept scop conștientizarea Occidentului asupra abuzurilor guvernului Petru Groza: „Am decis numaidecât să trimitem două scrisori, cu același text, una Guvernului englez și cealaltă Guvernului american. Această scrisoare atrage atenția Puterilor semnatare a acordului din Moscova din decembrie 1945 asupra felului cum au fost nesocotite hotărârile acestei conferințe și asupra călcării din partea guvernului român a tuturor angajamentelor luate față de partidele de opoziție pe temeiul unor angajamente internaționale. Am întocmit din nou, în deplină înțelegere cu prietenii, textul scrisorii pe care îl adresăm celor două guverne. Am căzut de acord că scrisorile vor fi remise, cea destinată guvernului englez, de către Tilea și Bianu, iar cea destinată guvernului american, de către tine. În ce privește semnăturile, am căzut de acord ca ambele scrisori să fie iscălite în numele întregului grup de prieteni (a căror nume trebue anexat la scrisoare) de către Vișoianu și mine. Scrisoarea către guvernul britanic va mai purta semnătura lui Tilea și a lui Bianu, iar scrisoarea către guvernul american iscălitura lui Citta și a ta.”
Protestele diplomatice au fost dublate de o amplă campanie de presă, organizată la Hotel Lancaster din Paris „ca în vremurile vechi”, fiind convocați „gazetarii prieteni cari scriu la principalele ziare și agenții franceze, engleze și americane”, cărora li s-au dat „toate lămuririle cu privire la uneltirile și nelegiuirile guvernului românesc, având grija să cerem ca cele ce vor spune despre România să fie spus în numele lor și nu în numele noastre (pentru a nu agrava în împrejurările actuale situația prietenilor din țară).” După cum mărturisește Grigore Gafencu în scrisoarea menționată, „bunul nume lăsat în urma ei de delegația noastră «oficioasă» la Conferința de Pace, toți gazetarii la cari am făcut apel s-au prezentat în timp de 24 ore. Nădăjduim că lămuririle ce le-au fost date vor fi temeinic folosite. Credem că ecoul acestor lămuriri vor ajunge pe calea agențiilor americane până la tine.”
Scrisoarea oferă și detalii despre Conferința Economică organizată la Paris pentru a stabili bazele cooperării în vederea implementării programului de reconstrucție postbelică propus de secretarul de stat american George C. Marshall. Poziția României, dictată de Uniunea Sovietică, a fost una de respingere a planului de redresare, considerat de guvernul comunist de la București drept o formă de „imperialism economic”.
În paralel, în România era orchestrată o amplă campanie de presă îndreptată împotriva „vânzătorilor de țară”, Iuliu Maniu și Ion Mihalache, catalogați într-un amplu articol din „Vestea satelor” (27 iulie) drept dușmani ai țărănimii, în slujba fascismului, care au vândut străinilor bogățiile țării și, prin fuga plănuită în Occident, „au încercat din nou să vândă interesele țării”. În articol se subliniază că „multele miliarde găsite la Ion Mihalache și ceilalți fugari sunt dovezi vii de tot ceea ce sunt maniștii în stare să facă. În timp ce poporul sărăcea, din pricina războiului stârnit cu sprijinul lor, maniștii se îmbogățeau peste măsură, făcând grămezi de aur din ce în ce mai mari.” Pentru toate aceste fapte, „milioane de oameni au cerut arestarea lui Iuliu Maniu și a tuturor celor ce uneltesc împotriva liniștei țării”, astfel încât Parlamentul României a decis ridicarea imunității deputatului Iuliu Maniu și a altor 5 deputați țărăniști care „vor fi judecați și pedepsiți pentru faptele lor”.
Foto sus: Grigore Gafencu, om politic, diplomat și ziarist român, a fost ministru al Afacerilor Externe (1938-1940), ministru plenipotențiar al României la Moscova (1940-1941), inițiator al Mișcării Europene pentru o Europă Unită, după 1946 (© Arhivele Naționale ale României, Colecția Documente Fotografice, F II 2089)
Mai multe pentru tine...
