Džeferdar-ul, o pușcă balcanică nemaiîntâlnită în restul Imperiului otoman
Pe cuprinsul Peninsulei Balcanice, în perioada dominației otomane, puternica influență orientală suprapusă peste mai vechea moștenire culturală europeană a zonei au creat premisele apariției unor tipuri specifice de arme de foc portative nemaiîntâlnite în restul Imperiului otoman.
În atelierele balcanice, producția armelor de foc cu mecanism pe bază de cremene a fost puternic influențată de armurăriile din nordul Italiei.
În Peninsula Balcanică a fost realizată o categorie specifică de arme cu cremene, aceste puști fiind cunoscute sub denumirea de tančice sau arnautke.
Pentru puștile tančice este definitorie țeava lungă și subțire, mecanismul de dare a focului de tip miquelet (cu arc de armare exterior), patul subțire și curbat, iar în funcție de tipul puștii diferă și bogăția decorului. Puștile tančice se caracterizează prin precizia și distanța tragerii, ele fiind foarte apreciate în luptele de gherilă desfășurate pe tot cuprinsul Balcanilor în perioada stăpânirii turcești.
Cea mai frumoasă dintre puștile balcanice de tipul tančica este arma cunoscută sub denumirea de džeferdar. Denumirea provine din termenul turcesc cevherdar, cuvânt de proveniență persană și care tradus mot-à-mot înseamnă „decorat cu pietre prețioase”.
În legătură cu numele acestei puști, cercetătorul britanic Robert Elgood identifică originea termenului de džeferdar în cuvântul arabo-persan jauhar sau johar, însemnând „luciu“ sau „bijuterie“.
Forma džeferdar-ului este foarte apropiată de cea a puștii čibuklija, cea mai apropiată versiune a puștii de vânătoare nord-italiene.
Džeferdar-ul este o armă specifică arealului muntenegrean, cele mai renumite armurării fiind cele din Boka Kotorska. Acest teritoriu, datorită libertăților comerciale, a atras în decursul timpului numeroși meșteșugari, printre aceștia fiind și iscusiți armurieri de pe întregul cuprins al Peninsulei Balcanice.
Armurierii au venit în acest spațiu încă de la sfârșitul secolului al XVII-lea din centre renumite, cum ar fi Mostar, Trebinje, Podgorica, Foča etc. Conform documentelor de arhivă din Kotor, primele džeferdar-e atestate documentar apar în anii 1685 și 1689. Cele mai vechi džeferdar-e din Boka Kotorska, păstrate în muzee și colecții particulare, sunt datate la începutul secolului al XVIII-lea.
Referindu-ne la singurul džeferdar din colecția muzeului timișorean, trebuie menționat încă de la bun început faptul că această pușcă este una dintre puținele arme balcanice din colecție care a fost clar identificată pe baza descrierilor din registrul Societății Muzeale de Istorie și Arheologie din Timișoara. Despre džeferdar-ul din colecție știm că este o donație a doamnei Szalay Erzsébet, arma fiind înregistrată cu numărul de inventar 2881, în data de 30 mai 1906. Informația referitoare la donația doamnei Szalay Erzsébet apare publicată și în paginile revistei societății muzeale timișorene din anul 1907.
În ceea ce privește proveniența armelor balcanice din colecția muzeului, putem spune cu certitudine că marea majoritate a pieselor au intrat în inventarul Societății Muzeale de Istorie și Arheologie în perioada antebelică, în urma unor donații sau achiziții. Cele mai multe dintre armele balcanice aflate astăzi în colecția muzeului provin din spațiul bosniac, fiind donații ale foștilor militari austro-ungari, participanți în vara anului 1878 la luptele pentru pacificarea Bosniei.
La ora actuală džeferdar-ul este înregistrat cu numărul de inventar 3149 (colecția de istorie a Muzeului Național al Banatului), fiind prezentat ca o armă cu cremene având patul ornamentat cu incrustații din sidef, cu trei brățări ornamentate prin batere care fixează țeava de uluc, pe țeavă fiind inscripționate literele „A.M.” (țeava fiind realizată foarte probabil în atelierul lui Antonio Moretti) și având o lungime totală de 146 cm.
Pușca balcanică de tipul džeferdar este exponatul lunii mai 2023 la Muzeului Național al Banatului.
