Din culisele Operațiunii Marte

În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice. Totuși, toate aceste bătălii victorioase pentru sovietici au avut și un efect secundar – de pervertire a istoriei războiului de pe Frontul de Est – prin mascarea a numeroase înfrângeri sau operațiuni eșuate, care, în mod firesc, au marcat drumul spre victorie al Armatei Roșii.

Descoperirea și analizarea unor astfel de operațiuni militare desfășurate pe Frontul de Est reprezintă un proces dificil și controversat pentru istorici. În primul rând, cele mai multe lucrări elaborate de istoricii sovietici pur și simplu omit deliberat aceste operațiuni, unele le descriu ca neimportante sau le resping, corect sau nu, ca diversiuni sau operațiuni secundare. Deoarece aceste operațiuni au eșuat, s-a considerat că nu merită să fie menționate în istoriile oficiale, pentru a nu afecta prestigiul și faima Armatei Roșii și, mai ales, pentru a nu păta imaginea unor comandanți sovietici.

Nu în ultimul rând, acestea sunt omise și în lucrările autorilor germani, lucru de înțeles pe de-o parte, deoarece fiind supuși unei presiuni constante din partea forțelor sovietice, trupele germane au avut dificultăți în a distinge o operațiune majoră de un atac limitat, astfel că circumstanțele au permis „cuplarea” unei versiuni germane – incomplete sau chiar referitoare la alte acțiuni militare – la versiunile cosmetizate ale unor istorici sovietici.

Unul dintre cele mai evidente exemple de operațiuni „uitate” până de curând de istoriografia sovietică îl reprezintă Operațiunea Marte, declanșată în zona intrândului Rjev, la câteva zile de la debutul Operațiunii Uranus din regiunea Stalingradului.

Succesul din zona Stalingradului i-a adus Operațiunii Uranus un loc binemeritat în istorie, în timp ce eșecul i-a adus Operațiunii Marte uitarea și ignorarea, pentru simplul fapt că nu putea fi menționată la același nivel cu marele succes de la Stalingrad.

Când STAVKA (Înaltul Comandament sovietic) a stabilit obiectivele strategice pe care Armata Roșie să le îndeplinească în timpul ofensivelor sau contraofensivelor lansate la sfârșitul lunii noiembrie 1942 sau pe cele executate ulterior, după finalizarea acestora în iarna 1942-1943, atenția s-a îndreptat în mod natural spre intrândul german de la Rjev, aflat la vest de Moscova.

Un „pumnal” îndreptat spre inima Uniunii Sovietice

Stalin și principalii săi consilieri militari din cadrul STAVKA considerau acest intrând, care avea latura de est situată la doar 150 km de capitală, ca un adevărat „pumnal” îndreptat spre inima Uniunii Sovietice.

Acest intrând, care era ocupat de Armata a 9-a germană, parte a Grupului de Armate Centru (Heeresgruppe Mitte), număra 79 de divizii germane, 41% din totalul forțelor de pe Frontul de Est), oferea un acces direct către capitala sovietică, prin intermediul autostrăzii ce pornea din Viazma, trecea prin Gjațk și ajungea la Moscova. Prin urmare, atâta vreme cât exista intrândul de la Rjev, forțele germane puteau amenința direct și constant capitala sovietică.

Imediat după formarea intrândului, în iarna 1941-1942, STAVKA a constituit Regiunea de Apărare a Moscovei și a amplasat în zonă chiar și peste 800.000 de militari, pentru apărarea capitalei împotriva unei posibile ofensive declanșate din zona intrândului Rjev. Eliminarea acestui intrând și a forțelor germane de aici s-a situat în fruntea listei cu obiective prioritare ale STAVKA.

Ceneralul sovietic Gheorghi Jukov

Armata a 9-a germană a capturat Rjev și zona intrândului pe 14 octombrie 1941, în momentul înaintării sale spre orașul Kalinin, în timpul Operațiunii Taifun. Ulterior, Armata Roșie a executat o serie de ofensive pentru recapturarea orașului, cele mai importante fiind în campania din iarna anului 1941-1942, dar și pe parcursul desfășurării Operațiunii „Blau” („Albastru”), în vara anului 1942. Cu toate acestea, ofensivele au eșuat și au cauzat pierderi mari sovieticilor, iar intrândul și orașul Rjev au rămas în mâinile germanilor.

Prima încercare a constituit-o ofensiva executată de Frontul Kalinin, în scopul recuceririi orașului Kalinin și a zonei adiacente, în perioada 5 decembrie 1941-7 ianuarie 1942. În timpul acestei ofensive, Armatele 39, 29 și 31 sovietice au reușit să elibereze orașul Kalinin și regiunea adiacentă, dar nu au putut să exploateze succesul din cauza rezistenței germane de pe malul de nord al Volgăi, la nord de Rjev.

Întrucât Hitler considera regiunea Rjev o veritabilă „trambulină”, de o importanță vitală în cadrul unei viitoare ofensive împotriva Moscovei, a ordonat ca forțele Armatei a 9-a să mențină controlul cu orice preț asupra orașului Rjev și a întregii regiuni situate pe malul de nord al Volgăi, precum și să fortifice aliniamentele cucerite. Germanii au reușit să transforme intrândul într-un adevărat bastion.

În momentul ofensivei Rjev-Viazma (8 ianuarie-20 aprilie 1942), forțele Armatelor 29, 30 și 39 sovietice din cadrul Frontului Kalinin au lansat asalturi neîncetate asupra pozițiilor deținute de trupele Armatei a 9-a germane, aflată la nord și nord-est de orașul Rjev, fără a înregistra succese deosebite.

Cu toate că trupele sovietice au reușit să reducă intrândul dinspre est și vest și chiar să realizeze pătrunderi în zona liniilor de comunicații germane, cele mai multe poziții au rezistat asalturilor sovietice. În iulie 1942, la trei luni după terminarea campaniei de iarnă, forțele Armatei a 9-a germane și-au consolidat pozițiile din cadrul intrândului, executând o serie de atacuri pentru încercuirea și nimicirea trupelor sovietice din cadrul Armatei 39 sovietice, aflate în spatele aliniamentelor principale.

Jukov și „oportunitate ratată de Comandamentul Suprem”

În timpul verii anului 1942, când STAVKA a planificat și executat o serie de operațiuni ofensive, în scopul opririi înaintării germane spre Stalingrad, la recomandarea lui Jukov, Stalin a stabilit intrândul de la Rjev ca țintă principală pentru forțele Armatei Roșii. Prin urmare, în lunile iulie și august, forțele Frontului de Vest, comandat de Jukov, și cele ale Frontului Kalinin, comandat de generalul-colonel Konev, au executat o ofensivă de proporții, denumită Operațiunea Pogoreloe – Gorodișce (Rjev – Sîciovka), corelată cu ofensiva Gjațk – Viazma, împotriva forțelor germane dislocate în intrând.

Executate în stilul îndrăzneț și feroce caracteristic lui Jukov, forțele sovietice au reușit să neutralizeze rezistența germană din nord-estul intrândului, dar nu au reușit să elibereze Sîciovka sau să lichideze tot intrândul. În urma ofensivei, gândindu-se la acțiunile viitoare, Jukov se lamenta: „Cu una sau două armate la dispoziție puteam să ne sincronizăm cu forțele Frontului Kalinin și să înfrângem inamicul nu numai în zona Rjev, dar și din toată regiunea Rjev-Viazma, permițând îmbunătățirea situației operaționale de pe toată axa direcției operative de vest. Din nefericire, această oportunitate a fost ratată de Comandamentul Suprem”.

Jukov, neafectat de nereușitele ultimelor ofensive din zona Rjev, a insistat constant în cadrul STAVKA pentru executarea unor acțiuni ofensive majore atât pe direcția de vest (Moscova), cât și de sud-vest (Stalingrad).

Stalin a acceptat recomandările locțiitorului său și a ordonat două ofensive majore, prima fiind Uranus, în zona Stalingrad, pentru încercuirea și distrugerea forțelor Axei din această regiune, iar cea de-a doua, o ofensivă majoră, denumită codificat Marte, pentru nimicirea Armatei a 9-a germane din intrândul Rjev, de la vest de Moscova. Deși inițial ambele operațiuni trebuiau să înceapă la sfârșitul lunii octombrie, din cauza situației incerte de la Stalingrad și a dificultăților întâmpinate în stabilirea și dislocarea rezervelor de forțe, s-a decis amânarea celor două operațiuni pentru mijlocul sau sfârșitul lunii noiembrie 1942.

În momentul declanșării Operațiunii Marte, la sfârșitul lunii noiembrie 1942, STAVKA se aștepta ca forțele fronturilor Kalinin și de Vest să distrugă inamicul din zonele Rjev și Novo-Sokolnik (Velikie Luki). În același timp, armatele din cadrul Frontului de Nord-Vest urmau să încercuiască forțele germane din zona intrândului de la Demiansk.

Planificarea Operațiunii Marte

Împreună cu Operațiunea Uranus, Marte a constituit punctul central al eforturilor strategice sovietice din toamna anului 1942 și rampa de lansare pentru executarea ofensivelor ulterioare din iarna anului 1942-1943. Aprobând executarea a două operațiuni ofensive majore desfășurate aproape simultan, Stalin era convins că forțele sale puteau recâștiga inițiativa strategică de-a lungul întregului front sovieto-german.

Operațiunea Marte a fost planificată de Jukov și de comandanții celor două fronturi, care urmau să participe la ofensivă, generalul-colonel I.S. Konev – comandantul Frontului de Vest și generalul-colonel M.A. Purkarev – comandantul Frontului Kalinin. Ofensiva era coordonată de Jukov și executată de cei doi comandanți de fronturi, împreună cu cei ai armatelor din subordine.

Deși după război Marte a fost prezentată fiind doar o acțiune de diversiune, menită să sprijine operațiunile executate în sudul frontului, scopul și durata operațiunii, forțele angajate (mai numeroase decât cele din cadrul Uranus), implicarea personală a lui Jukov, demonstrează cu claritate că era vorba de o operațiune de amploare și că, inițial, se dorea ca Marte să fie chiar mai importantă decât Uranus. În „nepăsarea” ei, istoria îți „amintește” doar de Uranus, deoarece a avut succes și a „uitat” de Marte, care a eșuat lamentabil.

La sfârșitul lunii septembrie 1942, STAVKA a formulat un plan strategic menit să recupereze teritoriile cucerite de Wehrmacht în primăvara și vara anului 1942. Jukov, membru marcant al STAVKA, locțiitor al Comisarului pentru Apărare, unul dintre consilierii apropiați ai lui Stalin, a jucat un rol important în planificarea ofensivei. Pe baza experienței personale și a analizei strategice, Jukov era convins că Armata Roșie putea obține o victorie strategică în 1942 prin înfrângerea și distrugerea Grupului de Armate Centru german, forțe ce continuau să amenințe serios Moscova și regimul sovietic.

În plus, generalul sovietic considera că STAVKA dispunea de suficiente forțe în cadrul fronturilor și rezerve strategice pentru a executa nu una, ci două operațiuni ofensive majore: prima împotriva forțelor Armatei a 9-a germane din zona Rjev și a doua împotriva forțelor Axei din regiunea Stalingradului.

Pentru executarea planului lui Jukov, STAVKA dispunea de forțe aproape echivalente de-a lungul axelor de vest și sud-vest, la începutul toamnei anului 1942. De-a lungul axei critice de vest (Moscova), Fronturile Kalinin și de Vest, împreună cu forțele din Zona de Apărare a Moscovei dispuneau de aproape 1.900.000 de militari sprijiniți de peste 24.000 (după alte surse 15.000) de tunuri și aruncătoare de bombe, peste 3.300 de tancuri și tunuri antitanc autopropulsate și peste 1.100 de avioane.

Fragmentul face parte din articolul „Operațiunea Marte, cea mai grea înfrângere a lui Jukov. Masacrul de la Rjev”, publicat în numărul 252 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 13 ianuarie - 14 februarie, și în format digital pe platforma paydemic.