⬆

Cum ar fi folosit perșii gaze toxice împotriva soldaților romani?

Într-un tunel săpat sub zidul de vest al orașului Dura-Europos, arheologii au găsit în anii 1930 rămășițele a cel puțin 19 soldați romani și ale unui luptător sasanid. Nu era un mormânt și nici rezultatul obișnuit al prăbușirii unei galerii. O reanalizare a documentației săpăturilor a dus la o explicație mult mai neobișnuită: în timpul asediului din jurul anului 256 d.Hr., atacatorii persani ar fi ars intenționat sulf și bitum pentru a umple galeria cu fum toxic.

Ipoteza, formulată de arheologul britanic Simon James, a transformat un episod aproape uitat al războaielor romano-persane într-unul dintre cele mai discutate cazuri de folosire a substanțelor toxice în războiul antic. James vorbește însă despre cea mai veche dovadă arheologică cunoscută, și încă una circumstanțială, a unui asemenea atac. Nu despre „prima armă chimică din istorie”. Distanța dintre cele două formulări este importantă.

Un oraș roman pe Eufrat

Dura-Europos se afla pe malul Eufratului, în actuala Sirie. Orașul fusese întemeiat în jurul anului 300 î.Hr., în epoca seleucidă, și trecuse ulterior sub control parth. Romanii l-au ocupat în secolul al II-lea d.Hr., transformându-l într-o garnizoană importantă pe frontiera orientală a imperiului.

Poziția sa explică în bună măsură istoria locului. La est se întindea câmpia Eufratului, iar la nord și la sud orașul era protejat de ravene. Partea vulnerabilă era cea vestică, unde fusese ridicat un sistem puternic de fortificații.

Dura era însă mai mult decât o fortăreață. Documentele și inscripțiile descoperite aici atestă folosirea mai multor limbi, între care greaca, latina, ebraica și diferite limbi orientale. Săpăturile au scos la iveală temple, o sinagogă cu picturi murale, un Mithraeum și una dintre cele mai vechi case creștine cunoscute. Peste 12.000 de obiecte provenite din vechile cercetări sunt păstrate astăzi în colecțiile Yale University Art Gallery.

Această lume a dispărut în secolul al III-lea, când conflictul dintre Roma și noul Imperiu Sasanid a ajuns la Eufrat.

În jurul anului 256, armatele sasanide au asediat Dura-Europos. Nu avem o cronică antică în care cineva să descrie zi cu zi lupta. O mare parte din ceea ce știm despre asediu provine chiar din urmele lăsate în pământ.

Foto: turismistoric.ro

Tunelurile de asediu și contraminare de la Dura-Europos, unde au fost descoperite rămășițele soldaților romani

Războiul purtat sub pământ

Una dintre metodele clasice de cucerire a unei fortificații era săparea unor galerii sub ziduri. Atacatorii încercau să slăbească fundațiile până când o porțiune a fortificației se prăbușea. Apărătorii puteau răspunde prin contramine, tuneluri săpate pentru a intercepta galeriile adversarului. Exact acest lucru s-a întâmplat la Dura-Europos.

În apropierea Turnului 19 al zidului vestic, sasaniții au construit un sistem de galerii pentru a compromite fortificația. Romanii au detectat lucrările și au început propria contramină. La un moment dat, cele două grupuri s-au întâlnit sub pământ.

Când galeriile au fost excavate în anii 1930, cercetătorii au descoperit acolo rămășițele soldaților. Interpretarea inițială era legată de o confruntare directă sau de prăbușirea tunelului.

Simon James a revenit asupra documentației vechilor săpături și a constatat că această explicație ridica probleme. Corpurile romanilor par să fi fost adunate deliberat în zona în care cele două galerii se întâlneau. În plus, excavatorii consemnaseră în tunel cristale de sulf și reziduuri asociate bitumului.

De aici a pornit ipoteza unui atac pregătit în avans.

Sasaniții ar fi auzit apropierea romanilor și ar fi avut timp să pregătească focul. Când contramina romană a ajuns la galeria persană, ar fi aprins sulf și bitum. Într-un spațiu atât de îngust, fumul rezultat putea deveni rapid letal. Arderea sulfului produce dioxid de sulf, un gaz puternic iritant, iar fumul provenit din bitum ar fi înrăutățit și mai mult condițiile din tunel.

James a estimat că soldații romani ar fi putut fi incapacitați foarte repede, fără posibilitatea unei retrageri ordonate prin galeria îngustă. Un singur soldat sasanid a murit în același spațiu; cercetătorul a sugerat că acesta ar fi putut fi unul dintre oamenii care au aprins focul și care a rămas prea mult în apropierea fumului. Această ultimă reconstrucție este o ipoteză, nu un fapt demonstrat.

Sasaniții ar fi mutat apoi corpurile romanilor pentru a forma o barieră înainte de continuarea operațiunii din galerie. Zidul nu s-a prăbușit în acel punct, dar orașul a fost în cele din urmă cucerit.