⬆

Coloană de prizonieri sovietici capturați în încercuirea de la Kiev, în septembrie 1941

Armata Roșie, între înaintea Wehrmachtului și teroarea NKVD

Ziua de 22 iunie 1941 a rămas în istorie prin începerea Operațiunii Barbarossa și tancurile germane au început să pătrundă pe teritoriul zis sovietic, drumul fiind deschis de infanterie și de bombardiere. Trupele staliniste au fost luate prin surprindere prin faptul că nu se așteptau să se acționeze fără planuri concepute riguros la Kremlin din ordinul personal al lui Stalin, cel care din mai 1941 avea toate puterile în stat. Uniunea Sovietică era un monolit ideologic, care urma să cucerească întreaga planetă în numele tezelor lui Vladimir Ilici Lenin.

Armata Roșie era cea mai ofensivă din lume, a trecut la contraatac, dar a fost înfrântă în lipsa unei coordonări perfecte între categoriile de arme, aviația fiind distrusă în cea mai mare parte pe aerodromuri. Ofițerii și militarii au luptat cum au putut cu adversarul ce acționa ofensiv prin dirijarea trupelor prin radio și avea oricând un sprijin din partea temutelor bombardiere Ju-87 Stuka. Cum nu se putea opune rezistență eficientă, mulți ostași au preferat să fugă spre est cu spaima-n suflet. Moartea fără milă pândea din aer și de la sol.

Cum terenul era vast și plin de păduri și mlaștini dificil de controlat, mase de luptători au reușit să se retragă dincolo de linia germană și au fost capturate de forțele de ordine din NKVD. Cum spionul putea să fie oriunde și trebuia să fie oferită o lecție celor din regimentele ce încă luptau, au fost împușcați în fața trupelor 3.321 de militari sub acuzația de trădare de patrie. Statul sovietic a distrus astfel câte un pluton în fiecare zi, dar se considera că există suficient material uman în spațiul sovietic.

Execuțiile demonstrative erau interesante pentru conducerea comunistă, dar aceasta dorea să rămână pozitivă în istorie și avea o lungă tradiție a ascunderii crimelor în masă, cel mai cunoscut exemplu fiind cel al împușcării ofițerilor polonezi la Katyn și-n alte locuri. Totalul celor lichidați pentru trădare s-a ridicat la 10.201 victime sau câte 92 de persoane pe zi. Dispăreau astfel câte două plutoane pe zi sau o întreagă divizie de infanterie a fost băgată în pământ de sadicii din NKVD. Datele publicate în spațiul românesc prin opera lui Victor Suvorov sunt doar un fragment din ceea ce s-a întâmplat în semestrul al doilea din 1941.

S-ar putea să se constate cândva că liderii comuniști au făcut mai multe victime în propria armată prin execuții și ordine de atac frontal decât a provocat efectiv Wehrmachtul și aliații. Au fost situații în care mitraliorii germani au înnebunit când au văzut ce prăpăd au făcut cartușele puternice.

Fiecare victimă a asasinilor din NKVD avea undeva o familie care a rămas fără un om drag, un stâlp al gospodăriei sau un viitor formator al celulei de bază a societății. Populațiile din fosta Uniune Sovietică sunt doar rămășițele unei societăți care a fost sacrificată pentru îndeplinirea unei fantezii ideologice. Stalin a jurat că va realiza cucerirea întregii planete și a sacrificat totul pentru atingerea acestui ideal. Urmașii la putere au continuat politica utopică.

_{Foto sus: Coloană de prizonieri sovietici capturați în încercuirea de la Kiev, în septembrie 1941 (© Wikimedia Commons)}