Trupe germane în Africa de Nord (© Wikimedia Commons)

Wehrmacht-ul era dotat inferior în raport cu forțele inamice

Lumea contemporană este plină astăzi de povești frumoase despre trecut și filmele artistice vin să înfrumusețeze Istoria prin efectele cinematografice uimitoare. Mai mult. Computerele au reușit să ducă arta impresionării privitorului pe cele mai înalte culmi ale perfecțiunii. Adevărul nu mai contează în concepția celor ce vor să obțină audiență, glorie și profit. Falsificarea istoriei a devenit un sport mondial. Minciuna este zeul afacerilor.

Al Doilea Război Mondial a trezit interesul publicului cititor pentru că au fost multe fapte de arme și sentimentul patriotic este cultivat de centrele de putere prin toate mijloacele pentru a se păstra funcțiile deosebit de interesante sub aspect financiar. Cum au fost multe evenimente militare, a fost ușor să se inventeze scenarii deosebite pentru documentare de televiziune și, mai ales, pentru filme de succes. Emoția indusă privitorului era mai importantă decât adevărul și faptele reale.

A fost cultivată cu insistență ideea că armata organizată de Adolf Hitler a fost aproape de perfecțiune în ceea ce privește dotarea cu armament și modul în care a fost condusă de generali geniali. S-a mers aproape de teza superiorității poporului german, atât de dragă naziștilor. Numai prin concentrarea unor forțe copleșitoare din punct de vedere numeric s-a reușit zdrobirea hidrei hitleriste în mai 1945. Oare să fie adevărate informațiile vehiculate în infosfera computerizată?

Militarul G.K. Koschorrek a fost participant în calitate de mitralior în Divizia 24 Panzergrenadier la evenimentele de pe front începând cu marea confruntare de la Stalingrad și a reușit să noteze câte ceva în timpul pauzelor dintre lupte. Imaginea încleștărilor din iarna anului 1941 arată o infanterie germană ce nu se deosebea prea mult de cea trimisă de Mareșalul Ion Antonescu la luptă în pustiurile sovietice.

Armamentul ușor de infanterie era dominat de puștile cu încărcare manuală și doar mitralierele MG-34 îi țineau la distanță pe militarii sovietici. Problema trăgătorilor germani era că multe cartușe erau defecte, tuburile fiind prea puțin rezistente pentru a face față sistemelor de extracție. Punctul slab al apărării marii unități era insuficiența armamentului antitanc și exista concepția că tunul antiaerian de calibrul 88 mm este suficient pentru a provoca teamă tanchiștilor sovietici. Problema era că gura de foc era perfectă dacă inamicul era descoperit de la distanță și vizibilitatea era perfectă.

Un atac cu tancuri T-34 asupra liniilor germane a dus la 5 decembrie 1942 la o luptă între cinci blindate și un singur tun greu antiaerian. Au fost distruse rapid două mașini și una avariată. Lipsa surprinderii a generat un dezastru pentru partea sovietică. Istoria se repetă pe 11 decembrie 1942. Sovieticii trimit la asalt alte cinci T-34 și acum era cunoscută poziția piesei de artilerie. Se reușește distrugerea unui agresor, dar tunul este lovit în plin și echipajul scos din luptă. A urmat apoi joaca de-a strivirea.

Tancuri T-34 (© Wikimedia Commons)
Tancuri T-34 (© Wikimedia Commons)

Servanții unui tun antiaerian de calibrul 20 mm au încercat să oprească infanteria printr-o ploaie de proiectile și astfel de arme au reușit să țină pe loc în multe situații valurile de asaltatori. Tirul împotriva unui T-34 de la mică distanță nu avea decât efecte luminoase și sonore senzaționale. Un proiectil de calibrul 76,2 mm a pulverizat arma automată antiaeriană. A urmat faza cea mai plăcută pentru tanchiștii sovietici: strivirea infanteriștilor lipsiți de apărare.

Tranșeele erau distruse cu șenilele și cei ce încercau să fugă erau secerați de focul mitralierelor de la bord. Un soldat a încercat un gest de eroism și a aruncat o grenadă pe blindaj. Zadarnic! A fost strivit de șenilele din oțel și se părea că întreaga unitate din care făcea parte Koschorrek urma să piară din lipsa unor arme adecvate pentru lupta cu monștrii din metal înalt aliat. Sosirea unui nou tun antitanc a rezolvat situația de criză, dar era evident că infanteria germană era din ce în ce mai slab înarmată pentru lupta apropiată.

Partea sovietică nu ducea lipsă de tehnică de luptă și de muniții. Un bombardament de artilerie a durat numai în data de 27 noiembrie timp de două ore, dar trupele adăpostite în tranșee n-au fost nimerite. Era umilitor pentru armata germană să fie într-o astfel de inferioritate. Situația mai era salvată prin sosirea bombardierelor Ju-87 Stuka, dar aparatele de zbor aveau probleme cu vizibilitatea în condiții de nori și ceață. În plus, nu puteau să fie disponibile în orice punct al frontului.

Adevărul este că armata germană a plecat la război cu puțin armament și mult era de slabă calitate sau din capturi.Adolf Hitler Adolf Hitler era un conducător care făcea multe din gură, dar avea o putere de muncă foarte limitată. Lungile discursuri de la mese și somnul până pe la prânz nu erau potrivite pentru un conducător de tip totalitar. Nici ceilalți conducători nu aveau vreo valoare intelectuală deosebită, dar au profitat de existența resurselor industriale și de spiritul de luptător al soldaților prinși între focul inamic și detașamentele de poliție militară.

Foto sus: Wehrmacht-ul în Africa de Nord (© Wikimedia Commons)

Bibliografie minimală

Koschorrek, G.K., Zăpadă însângerată Memoriile unui soldat german de pe Frontul de Est, Corint, București, 2019.

Roth, Hans, Infernul de pe Frontul de Est, Meteor Publishing, București, 2016.

Sarin, Oleg, Lev Dvoretsky, Război contra speciei umane, Antet, f.a.

Suvorov, Victor, Ultima Republică, vol. II, Polirom, Iași, 2011.

Mai multe pentru tine...