Inferioritatea flotei germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Anul 1939 putea să rămână unul absolut uitat de omenire, memoria socială fiind scurtă, dar conducătorii marilor puteri au vrut să fie scris cu sânge în paginile cărților de istorie. S-au tot pregătit de confruntarea decisivă în lupta pentru hegemonie mondială și această cursă a înarmărilor nu putea să nu genereze distrugere și nenorociri în Europa. Nu contase lecția precedentei confruntări mondiale și trebuia să fie o confruntare pe viață și pe moarte pentru ca o mână de oameni să se bucure în fața unor hărți de multă glorie și slavă.

Istoricii au tot scris despre diferite tipuri de arme și mulți au ajuns la concluzia că tehnica germană a fost net superioară celor din tabăra adversă, dar aliații au obținut victoria prin superioritatea numerică zdrobitoare. Așa este văzut trecutul din cabinetele frumoase și încălzite, dar realitatea de pe câmpurile de luptă era complet diferită. Se știe din orice carte de istorie că războiul a început la 1 septembrie 1939 și s-a încheiat la 8 mai 1945.

A fost un interval de timp în care economia Reich-ului a fost orientată în mod firesc spre producția de armament și a fost sub îndrumarea unor mari specialiști. Chiar dacă a fost sub conducere nazistă, există admiratori ce laudă performanțele armelor și mașinilor de luptă în publicații și în mediul virtual.

Această logică a admirației vine pe fondul rezultatelor obținute de militarii germani în luptele cu armate prost dispuse din punct de vedere tactic și strategic, cazurile francez și sovietic fiind cele mai interesante prin amploarea victoriilor. Marele învingător al forțelor din Wehrmacht, Kriegsmarine și Luftwaffe a fost Adolf Hitler, cel ce avea o slabă pregătire militară. A intrat în conflict în mod dezastruos din punct de vedere diplomatic și s-a trezit în fața unei alianțe impresionante prin efective și dotare. A ascuns mereu în spatele presupusei intuiții nepriceperea și n-a existat cineva care să îndrăznească să-l contrazică în mod real.

Germania avea o flotă simbolică

Adevărul este că în anul 1939 Germania avea o flotă mai mult decât simbolică și putea să participe la lupte numai cu două nave ce se puteau încadra mai mult la categoria crucișătoare de bătălie. Nu existau cuirasate reale și tunurile de calibrul 280 mm, periculoase ca orice produs militar, nu erau recomandate pentru o confruntare cu o adevărată navă de luptă. Gneaisenau și Scharnhorst au evitat întâlnirile cu forțele britanice, dar dezastrul tot s-a întâmplat în anul 1943.

Mai erau disponibile crucișătoarele grele din clasa Deutschland ce dispuneau de tunuri de calibrul 280 mm, o revoluție în raport cu cele clasice de 203 mm. Chiar dacă au fost botezate cuirasate de buzunar, blindajul lăsa de dorit și o confruntare cu un vapor dotat bine din punct de vedere artileristic trebuia evitată.

Avariile produse în timpul încleștării din decembrie 1939 au fost suficiente pentru a demonstra vulnerabilitatea acestei clase. Flota putea să dea o impresie de măreție dacă erau socotite și cuirasatele din prima conflagrație mondială. Germania nu avea nimic demn să opună forțelor Royal Navy și astfel a fost instaurată blocada economică pentru sufocarea economică. S-a încercat folosirea navelor cuirasate în raiduri efectuate adânc în Atlantic, dar erau prea puține pentru oprirea comerțului marii putere insulare.

Situația era dezastruoasă și la capitolele crucișătoare grele și ușoare, Hitler neavând ce să opună flotei britanice. Misiunea principală de distrugere a convoaielor a revenit submarinelor, dar acestea au fost în număr mic în septembrie 1939 și n-au avut parte de suficientă acoperire din partea aviației și de sprijin al unităților de suprafață. Era normal să fie puține aparate de zbor pentru misiuni la mare distanță pentru că se putea ajunge la peste 9.000 l de carburant la o singură misiune.

Adolf Hitler a început un conflict de amploare fără să pregătească din timp economia pentru trecerea în regim de război mondial. Nici n-a dorit să limiteze producția bunurilor de larg consum pentru a nu afecta moralul populației. A avut o obsesie cu dezvoltarea militarismului, dar proiectele erau greșite și de domeniul fanteziei.

Șantierele navale n-au avut materialele necesare pentru construirea de cuirasate și abia au fost finisate renumitele Bismarck și Tirpitz, coșmari logistice prin rezervoarele copioase ce solicitau prețiosul petrol în cantități de mii de tone. Portavionul a fost o categorie de navă ce n-a fost accesibilă industriei germane în perioada nazistă. Crucișătoarele grele n-au mai fost o prioritate după 1 septembrie 1939 și Berlinul a fost de acord cu vânzarea unei nave către Uniunea Sovietică.

Stalin a fost foarte interesat de tehnologia germană și a cumpărat vaporul dotat numai cu patru tunuri de calibrul 203 mm, chiar dacă proiectul prevedea un număr dublu. S-a tot scris că partea nazistă nu și-a îndeplinit corect obligațiile către prietenul și aliatul comunist prin această livrare incompletă, dar un singur tun de calibrul 203 mm era o bijuterie tehnică de o complexitate remarcabilă.

Colosul metalic cântărea 20,7 tone și o turelă complet echipată ajungea la 262 t. Industria sovietică n-a ajuns la performanța să producă astfel de guri de foc și s-a oprit la calibrul 180 mm. Liderul de la Kremlin era mulțumit că a mai făcut rost de un obiect de studiu și a eliminat un obstacol în calea propriei flote din Marea Baltică.

Flota este un instrument fundamental pentru proiectarea forței la distanță, dar Germania nu era în măsură să emită pretenții în regiunea Atlanticului. Programele de înarmare navală au avut drept rezultat și o scădere a producției de tehnică de luptă pentru forțele terestre și cele aeriene.

Adolf Hitler a început un conflict în Polonia fără să se gândească în mod real la posibilitatea trecerii dincolo de o linie roșie și apoi s-a trezit că nu are suficient armament modern pentru lupte pe multe și vaste fronturi. Militarii germani au fost obligați să folosească tot ceea ce aveau și tehnica de captură, dar a fost prea puțin pentru obținerea victoriei finale. A reușit să vândă și un crucișător greu dușmanului ideologic numit Uniunea Sovietică. Au fost oferite și planurile cuirasatului Bismarck aliatului Stalin.

Liderul nazist a fost o catastrofă absolută din punct de vedere intelectual, dar s-a calculat că ar fi avut un coeficient de inteligență de 141, ceea ce înseamnă un mic geniu. Savanții au tot felul de idei trăsnite, dar uneori sunt uimitor de șocanți. Opera unui politician trebuie calculată după rezultatul final și după ceea ce s-a făcut bine sau rău. S-ar putea să se ajungă la concluzia că avea un coeficient de inteligență negativ. Toți dictatorii au fantezii și trăiesc într-o lume proprie. Din păcate, vor cu orice preț să le impună și altora ceea ce denumesc drept idei geniale, fără de care n-ar putea să existe progres. Mintea omului cunoaște blocaje din care nu se poate ieși.

_{Foto sus: Cuirasatul Tirpitz
(© Wikipedia)}