Tunuri în loc de pâine: Înarmarea lui Stalin a secătuit economia sovietică
Perioada interbelică a fost analizată sub toate aspectele de către specialiști renumiți în diferite domenii și s-a ajuns la concluzia că a fost o epocă de dezvoltare, dar care a fost grav afectată de declanșarea în SUA a recesiunii, de vină fiind sistemul de producție capitalist, concurența ducând la multe pierderi industriale și bancare.
Oamenii epocii au privit cu admirație spre statele cu economia planificată și au savanții au ajuns la concluzia că modelul sovietic este interesant pentru relansarea mediului de afaceri. Nici celelalte state totalitare n-au fost privite cu răutate din moment ce aveau eficiență economică. Totuși, Uniunea Sovietică a cunoscut o foamete cumplită, denumită astăzi Holodomor, și care a generat milioane de victime chiar în regiuni fertile și cu recolte bune. Oare cum au fost posibile astfel de fenomene?
Explicația este foarte simplă și poate să fie găsită în impresionanta carte de memorii a mareșalului G. K. Jukov, plină de amănunte despre organismul militar sovietic. Sunt descrise și alte domenii de activitate și trebuie să fie efectuate studii aprofundate pe volumul ce s-a modificat de la ediție la ediție în Uniunea Sovietică, autorul fiind deja trecut într-o lume mai bună. Varianta românească a fost imprimată în 1970 la Editura Militară.
Autorul scria că în anul 1929 s-a luat decizia că artileria lagărului socialist este uzată fizic și moral și trebuie să se treacă la o modernizare rapidă în urma aplicării în practică a ultimelor cercetări științifice și tehnice. Iosif Stalin a cerut și s-a pus în execuție ridicarea de noi fabrici care să modeleze oțelul în guri de foc de toate calibrele.
Datele publicate de autor sau de cei care l-au ajutat sunt deosebit de interesante. Se spune în cel mai hotărât mod că a crescut de peste șase ori capacitatea de producție a uzinelor din domeniul artileriei numai în perioada 1928 – 1933. O altă informație este șocantă: producția de tunuri de calibrul mic a crescut de 35 de ori. Nu se precizează exact câte și din ce modele, dar și această informație sumară explică de ce nu erau bunuri pe piața sovietică. Tunurile antitanc și antiaeriene pot fi ușoare, dar trebuie să satisfacă niște cerințe speciale de calitate și sunt deosebit de scumpe.
Tunul este o armă complicată, cu multe piese din aliaje diferite, și finisarea implică existența unei forțe de muncă înalt calificată. Oțelul trebuie să reziste la presiunea exercitată în orice punct al țevii și orice defect putea să ducă la o explozie și nu era prea plăcut să fii acuzat de sabotaj prin Uniunea Sovietică. Are nevoie de aparatură optică de precizie și de roți cu mult cauciuc. Artileria nu mai putea să fie tractată cu ajutorul cailor și a fost normal ca regimul comunist să treacă la ridicarea de fabrici de tractoare și camioane. Muniția urma să fie deplasată tot cu mijloace motorizate și au fost importate mașini din SUA.
Aceasta este fix epoca Marii Crize Economice și înseamnă că supraproducția de care vorbeau istoricii era cea de tunuri, armă care a dus la secătuirea resurselor de materii prime strategice și de calitate superioară. Este evident că elitele comuniste n-au dezvoltat industria pentru nevoile populației și fabricile de armament au dus la sărăcie și foamete. Această politică de înarmare a lui Stalin a contribuit la declanșarea unor turbulențe economice în întreaga lume, Uniunea Sovietică importând prea multe utilaje și exporta materii prime și alimente ce dereglau piețele mondiale.
Foto sus: Uzina de tractoare din Celiabinsk, anii ’30 (© Cassinam / Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
