Nadejda Krupskaia, văduva lui Lenin, marginalizată de Stalin
Nadejda (Nadia) Krupskaia a fost o figură importantă în mișcarea radicală care a dus la Revoluția Rusă din 1917. Dar, asemenea multor femei implicate în politică, atât înainte, cât și după ea, Krupskaia a fost redusă la relațiile sale cu bărbații. În cazul ei, la faptul că era soția liderului sovietic Vladimir Lenin.
S-a născut într-o familie săracă din Sankt Petersburg, în 1869. Tatăl ei, un aristocrat, își pierduse funcția de ofițer, probabil pentru că fusese suspectat de implicare în activități revoluționare.
Prima ei mare pasiune politică, în adolescență, a fost teoria educației democratice a scriitorului rus Lev Tolstoi. Pentru Tolstoi, știința trebuia democratizată și pusă în slujba întregului popor, în loc să fie folosită ca armă de dominație și exploatare de către o elită. Spre deosebire de programa rigidă a școlilor rusești din acea vreme, el susținea o educație bazată pe experiență și pe o explorare liberă și deschisă, fără o structură rigidă.
În 1891, la vârsta de 22 de ani, Krupskaia a început să țină cursuri de seară de alfabetizare și aritmetică pentru muncitorii din fabrici. Până în 1894, era implicată în grupuri clandestine de studiu comunist și, în scurt timp, a început să participe la organizarea muncitorilor din fabrici.
În 1896, Krupskaia a fost arestată și exilată în satul siberian Șușenskoe. Prima sa broșură, Muncitoarea, a fost scrisă în 1899 și publicată, prin intermediul unei tipografii clandestine, în 1901. Broșura analizează munca femeilor la țară, în fabrici și în familie. Este considerată adesea primul text marxist care abordează în mod specific condiția femeilor din Rusia și un text feminist important.
Krupskaia și Lenin se întâlniseră în 1894, într-un grup de discuții comunist. Încă de la început, relația lor a fost una între camarazi. Cursurile pe care Krupskaia le ținea pentru muncitorii din fabrici i-au oferit cunoștințe despre condițiile din fabrici, cunoștințe care s-au dovedit esențiale pentru broșurile pe care Lenin le scria în acea perioadă.
Lenin și Krupskaia și-au împărtășit exilul în Siberia, cu condiția să se căsătorească. S-a spus că relația lor a fost mai degrabă o chestiune de angajament politic comun decât o poveste de dragoste pasională. Dar aceasta este pură speculație. Atât Lenin, cât și Krupskaia au vorbit foarte puțin despre perioada în care s-au curtat, despre căsătoria lor și despre viața lor personală.
Scrisori secrete
După eliberare, Krupskaia s-a mutat la Geneva, unde, în 1903, a devenit secretara comitetului editorial al ziarului clandestin Iskra („Scânteia”), publicația Partidului Social-Democrat al Muncii din Rusia. În autobiografia sa, colegul revoluționar rus Leon Troțki își amintește că:
„Era chiar în centrul întregii activități de organizare; îi primea pe camarazi când soseau, îi instruia când plecau, stabilea legături, furniza adrese secrete, scria scrisori și codifica și decodifica corespondența. În camera ei mirosea mereu a hârtie arsă de la scrisorile secrete pe care le încălzea deasupra focului pentru a le putea citi…”
În 1910, Krupskaia a fost una dintre fondatoarele Zilei Internaționale a Femeii, care a fost sărbătorită pentru prima dată în Rusia în 1913. După cum a explicat Krupskaia în articolul său din revista radicală pentru femei Rabotnița, aceasta a fost concepută ca o sărbătoare revoluționară. Patru ani mai târziu, la 8 martie 1917, greva masivă care a declanșat Revoluția Rusă a început chiar de Ziua Internațională a Femeii și a fost condusă de muncitoarele din industria textilă.
După revoluție, Krupskaia a fost numită adjunctă a Comisarului Poporului pentru Educație. După moartea lui Lenin, în 1924, și ascensiunea lui Iosif Stalin la conducerea Uniunii Sovietice, femeile au fost rapid marginalizate, iar pozițiile statului și ale partidului în privința genului și sexualității au regresat rapid. Ziua Internațională a Femeii a fost transformată într-o celebrare dulceagă a valorilor patriarhale, nu foarte diferită, după cum s-a observat, de Ziua Mamei din Statele Unite.
Nicio anomalie
Krupskaia, asemenea altor femei de frunte din noul stat condus de Stalin, a fost marginalizată. Dar, în cazul ei, exista un alt aspect al ostilității cu care s-a confruntat. Era văduva lui Lenin. Viața și activitatea sa politică și intelectuală au fost rapid reduse la relația cu soțul ei.
Acest lucru nu este deloc o anomalie. În Africa de Sud, de exemplu, același lucru s-a întâmplat în cazul lui Winnie Madikizela-Mandela, Ruth First și Albertina Sisulu, printre altele. Aceste trei femei, deși erau activiste independente ale ANC (African National Congress / Congresul Național African, partid care a ajuns la guvernare în Africa de Sud după apartheid – n.r.) și SACP (South African Communist Party / Partidul Comunist din Africa de Sud), în nume propriu, au fost adesea definite prin bărbații cu care erau căsătorite — Nelson Mandela, Joe Slovo și, respectiv, Walter Sisulu.
Nu este de mirare că multe femei puternice aleg să trăiască fără bărbați sau să nu-și pună în prim-plan viețile de soții ori mame, deoarece întreaga lor activitate ajunge astfel să fie definită prin relația cu bărbații din familia lor.
Atac public la adresa lui Stalin
În decembrie 1925, Krupskaia a lansat un atac public împotriva lui Stalin. Dar, în mai 1927, a renunțat la această poziție, din motive care rămân neclare și controversate. A scris articole importante despre copii, timpul liber și orașul verde. În 1933, s-a îndepărtat de unele dintre pozițiile sale feministe, din nou din motive care rămân neclare și controversate.
După moartea sa, în 1939, a fost în mare parte, deși nu complet, uitată ca altceva decât femeia care fusese soția lui Lenin. Nu este neobișnuit ca istoricii să le atribuie bărbaților din jurul lui Lenin meritele pentru anumite aspecte ale succesului său. Krupskaia însă se estompează în rolul de soție a lui Lenin, un rol presupus a fi limitat la spațiul domestic, care, la rândul său, este considerat un spațiu exterior politicii.
Scriind la aproape o săptămână după moartea ei, Leon Troțki a descris-o pe Krupskaia drept una dintre cele mai „tragice figuri din istoria revoluționară”. Această perspectivă putea fi susținută de Troțki tocmai pentru că el o definea prin bărbații din viața ei. A definit-o prin Lenin și, mai târziu, prin Stalin.
Perspectiva unidimensională a lui Troțki este tipică narațiunilor despre femei care caută să le aplatizeze identitatea și să le încadreze în narațiunile simpliste ale patriarhatului. Ea nu putea fi, așa cum bărbații sunt adesea recunoscuți ca fiind, un individ complex, capabil să lupte, să iubească, să înșele și să urască.
Foto sus: Nadejda Krupskaia, Vladimir Lenin și ziaristul american Lincoln Eure, la Kremlin, în februarie 1920 (© Wikimedia Commons)
-------
Autor: Vashna Jagarnath, lector universitar, Departamentul de Istorie, Universitatea Rhodes
Articol publicat inițial pe site-ul The Conversation (engleză) sub licență Creative Commons.
Mai multe pentru tine...
