Stalin, Wehrmachtul și marea ofensivă care n-a mai avut loc
Istoricii comuniști au tot scris că Uniunea Sovietică a fost surprinsă de către Wehrmacht în iunie 1941 și totul a plecat de la dictatorul ce n-a vrut să facă o adevărată mobilizare a trupelor și, mai ales, a industriei. Se spune că avea încredere în cuvântul dat de Adolf Hitler în august 1939 și oamenii muncii de la orașe și sate puteau să trăiască liniști în timp ce în lumea capitalistă tunurile băteau cu furie. Cei doi dictatori erau prieteni și nu degeaba se băuse la împărțirea Europei în august 1939.
Kremlinul le-a permis istoricilor după martie 1953 să-l acuze pe Stalin că a nenorocit populația din lagărul sovietic prin faptul că n-a luat măsuri defensive serioase și astfel temutele Panzere au pătruns până la periferiile Moscovei. Au reușit să învingă diviziile Armatei Roșii, distanța, noroiul și gerul. Teza istoriografică a rămas de necontestat și specialiștii în cercetarea trecutului au devenit mai duri decât procurorii staliniști. Fostul dictator era disprețuit pentru că nu avea studii militare și nu putea să înțeleagă ceva din strategie.
Au fost publicate documente despre perioada inițială a războiului și tot au scris că nu exista pregătire serioasă în fața lui Hitler. Ce poți să faci cu 2.192 de tancuri funcționale în Regiunea militară de Vest? Orice cititor știe că erau de slabă calitate și aveau blindaj subțire. Erau niște vechituri bune de casat sau doar de antrenamente. Motoarele erau uzate și luau repede foc din cauza combustibilului inflamabil, benzină neuitând cont de ideologiile politice.
Regulamentul de campanie din 1939 aduce o informație surprinzătoare în legătură cu numărul de tancuri necesare pentru străpungerea frontului inamic. Se considera că pot fi folosite câte 20 de exemplare pe fiecare kilometru din sectorul de rupere, cel ce era ales în regiunea cu trupe inamice puține, ceea ce era absolut corect din punct de vedere militar. Generalii sovietici nu erau nepricepuți și gândeau bine în domeniul folosirii forțelor mecanizate. Iosif Stalin nu s-a pregătit de război, dar putea să inițieze o ofensivă pe 109 km de front din cei 470 km ai regiunii. Se știe din practica militară că o astfel de desfășurare de forțe ar fi fost greu de contracarat chiar de către forțele germane, cele care era concentrate doar în anumite regiuni.
O ofensivă sovietică hotărâtă cu blindate BT-5 și BT-7 ar fi fost imposibil de oprit în condițiile în care Wehrmachtul încă folosea mulți cai. Dacă se face o comparație cu Armata Română, aceasta avea efective blindate care ar fi permis acțiuni numai pe 10 km de front. Aceasta era întreaga pregătire din lumea capitalistă românească. Problema era că mașinile distruse nu puteau fi înlocuite și nici cele avariate nu aveau în spate uzine metalurgice care să asigure o reparare rapidă.
Rezervele lui Stalin
Iosif Stalin mai avea în Regiunea Vest o rezervă: 708 tancuri de diferite tipuri ce necesitau reparații pentru punerea în funcțiune. Se subînțelege că acestea puteau oricând să fie reparate sau să fie utilizate drept sursă de piese de schimb. Întotdeauna este bine să ai rezerve și Stalin întotdeauna a fost preocupat de realizarea unor stocuri pentru orice eventualitate.
Teoretic, un atac masiv începe prin utilizarea artileriei și astfel pozițiile inamice sunt pisate cu obuze ce spulberă pozițiile identificate cu ajutorul instrumentelor optice puternice sau din avioane. Regulamentul prevedea că se poate asalta și cu 15 tancuri pe fiecare kilometru. Erau astfel șanse să se atace pe 146 km. Stalin a fost de acord cu masive deplasări de trupe și arme spre vest și tot a căzut victimă denigrărilor venite din partea celor ce n-au fost participanți la evenimente și nici nu înțeleg mecanismele militare.
Istoricii tot încearcă să acopere faptele politicienilor și îndeplinesc ordine primite pe linie de partid și de stat, dar uită astfel ceva fundamental: să spună adevărul despre evenimentele din trecut Aceasta ar fi fost principala lor misiune în vederea educării noilor generații.
Aducerea a 2.900 de tancuri, mai existau și autoblindate, a implicat un efort logistic uimitor și lungi eșaloane feroviare au deplasat spre vest mașinile, combustibilul, muniția și oamenii. Proiectilele se deplasează întotdeauna separat de oameni și în condiții speciale. Substanțele explozive se pot umezi sau încălzi prea rău și atunci poliția politică adulmeca un miros de sabotaj. Proiectilele pot rugini rapid și nici acest lucru nu era plăcut organelor de anchetă, cele ce aveau mereu degetul pe trăgaci.
Tancul este o mașină ofensivă prin definiție și putea cu șenilele din oțel să treacă de obstacolele naturale și de cele antropice. Aducerea a 2.192 de exemplare spre frontieră nu putea să însemne decât atac în viteză. Stalin a fost de acord din 1930 cu producerea de blindate speciale BT, cele ce erau capabile să treacă de viteza de 100 km/h în condiții de drum bun. Forțele motorizate au fost concentrate în 1941, dar dispunerea se făcea pentru ofensivă și atacul Wehrmachtului a provocat un haos care a dus la destrămarea întregului dispozitiv sovietic cu pierderi minime pentru cel ce pornise ca un tăvălug.
Nici măcar prezența exemplarelor de KV-1 și T-34 n-a fost suficientă în vederea ridicării unui zid de oțel în calea inamicului slab dotat pentru o campanie de proporție și durată. Geografia era un dușman neiertător și trupele n-au putut să organizeze defensivă din moment ce de la Moscova se cerea înaintare spre vest. Batalioanele de tancuri s-au topit sub focul inamic și nici rezervele de combustibil și muniții nu mai existau. Marele plan al Moscovei a eșuat și au fost pierdute cele mai bune forțe instruite. A fost normal ca Stalin să fie obsedat să se răzbune pe Hitler, dar n-a reușit să scape de criticile acuzatorilor pentru care 2.192 de tancuri nici măcar nu existau.
Istoricii din fostul lagăr socialist au scris clar că n-a existat pregătire și s-a atacat prin surprindere și apoi cei ruși au moștenit tezele. Acumulate timp de decenii. Se face totul din zis patriotism, dar popoarele definite drept sovietice au avut din 1917 un singur inamic: conducerea bolșevică. Aceasta a avut un singur plan: cucerirea întregii planete și ar fi rezultat un masacru universal. A trebuit să se ascundă cumva faptele și s-a dat vina chiar pe Stalin. Mortul nu putea să fie tras la răspundere și cei vii au continuat să facă aceleași erori. Victor Suvorov, cel care a publicat în mod explicit fragmente de documente și citate din operele conducătorilor comuniști, a rămas un simplu dezertor. S-ar putea să se numere printre cei mai mari istorici ai lumii contemporane și dacă n-a avut studii de specialitate.
Toți Istoricii trebuie să-și schimbe radical modul de gândire despre evenimentele din cursul anului 1941 și trebuie să se înțeleagă ce însemna dotarea cu tehnică militară a trupelor lui Stalin și de ce Kremlinul continuă cu ideea de nepregătite în ziua atacului german.
Foto sus: Tanc sovietic BT-7, distrus de ofensiva germană (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
