ADEPTUL LUI VICTOR SUVOROV

S-a discutat mult în istoriografia mondială despre teoriile lansate de către fostul agent al serviciilor speciale ale armatei sovietice GRU, celebrul acum Victor Suvorov (pe numele adevărat Vladimir Rezun). Mulți istorici de profesie au combătut ideile noi sau s-au mulțumit să le declare controversate. Pilonul de bază al operelor publicate începând cu Spărgătorul de gheață rămâne existența marelui plan stalinist de ofensivă împotriva României și a Germaniei începând cu luna iulie 1941, dat peste cap de atacul german dezlănțuit fără o pregătire logistică serioasă în raport cu obiectivele propuse. Cărțile publicate au năruit practic decenii de muncă ale unor cohorte de istorici ce au strâns date în favoarea tezelor lansate de către învingătorii în conflict.Tezele au deranjat îndeosebi în spațiul fost sovietic unde Rusia, considerată moștenitoarea fostului imperiu roșu, se vedea transformată din victimă în agresor. Era o răsturnare de situație extrem de neplăcută pentru conducerea de la Kremlin, chiar dacă, să nu se uite, faptele lui Iosif Stalin au fost condamnate în cea mai mare parte de către Nikita Hrușciov. Au apărut imediat cercetători care au descoperit documente inedite prin care să demonstreze că Uniunea Sovietică a fost luată prin surprindere de către masele de tancuri germane și n-a existat o pregătire de luptă. În plus, tehnica militară sovietică era puțină și perimată în raport cu cea existentă în dotarea Wehrmachtului. Au fost, în același timp, distruse cantități importante de acte din anul 1941 sub motiv că nu mai există spațiu de depozitare.Toate eforturile privind combaterea teoriilor lui Victor Suvorov sunt combătute de un martor cu greutate, implicat adânc în evenimentele din fierbintea vară a anului 1941. Acesta s-a pronunțat clar privind existența planurilor sovietice de atac și restul discuțiilor nici nu mai contează, chiar dacă au apărut și detalieri ale dispozitivului marilor unități sovietice. Documentul incriminator a fost publicat inclusiv în spațiul românesc de multă vreme, dar a fost trecut sub tăcere din motive ideologice sau din lipsă de interes. Cartea se numea Corespondența Președintelui Consiliului de Miniștri al URSS cu președinții SUA și cu primii miniștrii ai Marii Britanii din timpul Marelui Război pentru apărarea Patriei 1941 – 1945 și a apărut în două volume la Editura de Stat pentru literatură politică în anul 1958. Era o traducere după ediția sovietică din 1957. Mesajul tovarășului Iosif Stalin către Winston Churchill din 18 iulie 1941 rămâne deosebit de interesant și fundamental pentru înțelegerea situației din vara anului 1941. Conducătorul de la Kremlin amintește de atacul prin surprindere asupra trupelor sovietice, teorie valabilă în aproape toate scrierile ulterioare, chiar dacă deplasarea maselor de tancuri rămâne o operațiune greu de realizat în condiții perfecte de camuflaj. Nici avioanele nu pot fi ascunse ușor dacă sunt de dimensiuni mari și risipite pe numeroase aerodromuri. Trenurile cu tehnică blindată, infanterie și cavalerie sunt vizibile într-o țară ostilă germanilor. Surprinderea a afectat totuși capacitatea de luptă a trupelor sovietice și a asigurat un avantaj invadatorului. Afirmația lui Stalin era adevărată din punct de vedere al artei militare. Mai spunea uneori și câte un adevăr.Mai scria liderul de la Kremlin că situația trupelor sovietice ar fi mult mai bună dacă ar fi primit asaltul marilor unități germane pe linia defensivă Odessa – Kameneț Podolsk – Minsk – Leningrad și pe linia Chișinău – Lvov – Brest – Bielostok – Kaunas-Vîborg (pagina 11). Dacă vom observa pe o hartă geografică pozițiile localităților amintite de către Stalin, se va trage imediat concluzia că armata germană ar fi fost în imposibilitatea de a realiza surprinderea apărătorilor din moment ce un sistem defensiv de campanie poate fi gata într-o oră.  Să nu uităm că existau deja lucrările din beton ale celebrei Linii Stalin și armata română s-a chinuit mult să străpungă liniile fortificate de la Odessa și pierderile au fost extrem de ridicate. Iosif Stalin, cel puțin în traducerea românească, a afirmat că armata sovietică a fost obligată să primească lovitura în pozițiile avansate. Se poate pune problema cine putea să silească Armata Roșie a muncitorilor și țăranilor să avanseze până la frontieră. Nu cred că imperialiștii germani ar fi dat un astfel de ordin. Singurul om cu puteri absolute era chiar Iosif Stalin. Numai el putea să mute pionii și piesele grele pe tabla de șah strategică. Militarii au executat ordinele politice superioare fiindcă armata sovietică era un organism controlat de către partid. Trimiterea trupelor în poziții avansate a dus în mod firesc la expunerea acestora la focul artileriei și la atacurile aeriene ale celebrelor bombardiere Ju-87 Stuka. Aerodromurile și gările principale au fost lovite din plin și efectele bombelor asupra încărcăturilor de muniții sau asupra eșaloanelor cu combustibil au fost devastatoare.S-au găsit imediat vinovați de serviciu după sistemul sovietic de justiție și mulți ofițeri au fost executați pentru faptul că nu s-a reușit oprirea invaziei germane. Cea mai cunoscută victimă a fost comandantul Frontului de Vest, generalul D. G. Pavlov. Nu aveau vreo vină. Partidul i-a pus într-o situație imposibilă.Iosif Vissarionovici Stalin a fost celebrul prin tacticile de a ascunde adevărul sau de a combina minciuna cu fragmente de adevăr. Se vede din scrisoare către premierul englez că există adevărul despre amplasarea avansată a forțelor sovietice, dar se spune că au fost obligate să se afle acolo. Totul este adevărat până aici. Cei doi conducători știau că diviziile sovietice urmau să fie pe linia Chișinău – Vîborg. Erau chiar mai avansate, de exemplu pe malul Prutului. Sau în zona fortăreței Brest se afla Divizia 22 de tancuri. Baza din peninsula Hanko adăpostea peste 25.000 de militari sovietici și era o mare amenințare la adresa Finlandei, dar erau extrem de expuși dacă inamicul ar fi manevrat primul. Oare de ce au fost stabilite astfel de amplasamente? Se poate scrie că au fost împinse din dorința apărării frontierei de stat sau că a fost o greșeală de amplasare comisă de către planificatorii de stat major. Teoria nu se poate susține din moment ce trupele nu aveau suficiente sisteme defensive. De fapt, Iosif Stalin spunea clar că planul de atacare a României și a Germaniei a eșuat prin faptul că armata germană a atacat prima și a încercuit marile unități militare aflate în poziții avansate. Erau armate întregi aflate în intrânduri expuse din trei părți loviturilor inamice. Erau poziții catastrofale din punct de vedere defensiv, dar erau ideale pentru a lansa o lovitură cu mari forțe blindate. Cum armata germană era inferioară la capitolul înzestrare pentru lupta antitanc, situația ar fi devenit repede tragică. Iosif Stalin a recunoscut astfel prin câteva rânduri existența marelui plan de invadare a Europei în numele comunismului și a pregătit numeroase trupe NKVD pentru lichidarea opoziției de orice fel. Tot sistemul planificării staliniste a fost dat peste cap de atacul din 22 iunie 1941. Nici multe modele de arme nu s-au potrivit cu ceea ce s-a întâmplat după 22 iunie 1941. Temutele KV-2 cu gurile de foc de calibrul 152 mm nu erau utile în războiul de mișcare și au fost scoase de pe liniile de fabricație. Nici obuzierele de calibrul 122 mm, armă performantă ce nu avea corespondent în tabăra germană, nu și-au găsit rostul cât timp germanii se mișcau prea repede. Ar fi fost ideale pentru scoaterea inamicului din fortificațiile de campanie. Și nu erau puține. Numai din varianta M1910/1930 existau 5.578 de exemplare.Teoria lui Victor Suvorov nu mai poate să fie considerată controversată din moment ce Iosif Stalin a recunoscut pe plan internațional că s-a pregătit pentru ofensivă. Se mai poate lucra doar la unele detalii ale formulărilor. Adevărul însă rămâne mai incredibil decât minciuna oficială.