Cu ce erau echipați ostașii români pe frontul din Bulgaria
Ca și în cazul uniformelor, echipamentul folosit de către Armata Română în timpul Războiului de Independență era compus dintr-o serie de piese comune unor categorii de trupe, cât și din elemente specifice fiecărei specializări.
Eșarfa avea aspectul unei centuri din fir galben lucitor brăzdate longitudinal de două trese de mătase aflate la distanțe egale una de cealaltă și de margini; cea de sus era de culoare roșie, iar cea de jos de culoare albastră. La un capăt eșarfa se termina într-o fundă cu bucle aplatizate de unde se continuau două capete ale galonului terminate cu doi ciucuri groși cu franjuri aurii. Această eșarfă era purtată de toți ofițerii, mai puțin cei din trupele călări și artilerie, încinsă pe talie în dreptul ultimilor doi nasturi ai vestonului, cu funda și ciucurii în partea stângă a corpului. Adjutanții purtau eșarfa în bandulieră, pe umărul drept, pe sub epolet, iar ciucurii atârnau pe șoldul stâng.
Centuronul de fir auriu avea aspectul similar cu al eșarfei, doar că, în locul fundei și al ciucurilor, se încheia prin două paftale rotunde cu un cap de leu stampat în relief pe acestea, unite printr-un „S”. Acesta se purta pe sub tunică de toți cei care purtau eșarfa și de trupele călări, iar artileria și serviciul sanitar îl purtau în locul eșarfei, peste tunică. În acest mod putea fi purtat la mare ținută și de către adjutanți, care purtau eșarfa în bandulieră. Escadronul de tren intendența și administrația aveau centuronul și paftalele argintii. În plus, paftalele serviciului sanitar aveau bastonul lui Esculap în locul capului de leu. În cazul flotilei, centuronul se purta la ținuta de ceremonie peste frac, era lucrat în mătase albastră cu dungi aurii și avea o singură pafta cu ancoră. La restul ținutelor era din mătase neagră în loc de albastră. De acest centuron erau prinse belierele de care atârna sabia, realizate din același material ca centuronul.
Sergenții majori și sergenții adjutanți de infanterie care aveau drept de sabie și revolver precum ofițerii, purtau centuron de piele neagră încheiat cu o singură pafta rectangulară. Belierele acestora erau din același material.
Trupele pedestre și de marină purtau centură de piele neagră simplă, iar trupa de cavalerie și artilerie, centură albă. Din același material erau realizate belierele pentru cei care aveau dreptul la sabie sau port-baioneta, port-tesacul sau port-lopata, pentru celelalte trupe.
Brâul de cavalerie
Peste tunici, ofițerii de roșiori și călărași purtau brâul de cavalerie. Acesta era era o centură din fire alb-gălbui de mătase unite câte trei, cu noduri țesute din fir auriu la distanțe egale. Legătura se făcea printr-o buclă și un nasture lunguieț. În dreptul legăturii exista un nod împletit circular de unde atârnau doi ciucuri tari, deasupra pulpei drepte. Din acest nod pleca, un șnur dublu care atârna pe piciorul drept și se lega de cheutoarea din capăt. Același tip de brâu era purtat și de trupa de roșiori, însă firele de mătase erau înlocuite de fire de lână. Trupa de călărași purta, în locul acestuia, un brâu „țărănesc”, adică o eșarfă de lână subțire roșie ce înconjura trupul de două ori și se înnoda în partea stângă a corpului lăsând capetele libere în jos. Regulamentar, un brâu similar de culoare albastră trebuia purtat și de trupa de dorobanți, pe sub centură, însă imaginile arată că, în campanie, acesta lipsea de multe ori.
Toți militarii care purtau sabie sau spadă aveau legat de gardă un dragon. Pentru ofițeri, indiferent de armă sau specialitate, acesta era format dintr-un galon de fir galben dublat terminat la capăt cu un ciucure tare de fir galben. Ca și în cazul eșarfei sau centuronului, acesta avea două trese de mătase longitudinale, una roșie și una albastră. Scopul acestui dragon era acela ca, în luptă, militarul să își treacă mâna prin acesta pentru a nu pierde sabia în cazul în care ar fi scăpat-o din mână. În cazul sergenților majori și sergenților adjutanți cu drept de sabie, dragonul era din mătase neagră, cu trei trese tricolore iar ciucurele era din fir galben amestecat cu mătase. Dragonul trupei cu drept de sabie era din piele albă.
Cartușiera pentru trupele pedestre era realizată din piele neagră, de formă rectangulară, se închidea cu un capac în față și se purta pe centură. Trupa, în mod normal, purta două asemenea cartușiere, una în față, în centrul corpului și alta în spate. Cartușiera a doua se distribuia doar în campanie, în rest fiind folosită doar cea purtată în față. În cartușieră exista un șablon pentru 10 cartușe, iar dacă acesta era înlăturat, puteau fi introduse 20. Ofițerii purtau o cartușieră de dimensiuni mai mici pentru cartușele de revolver.
1. Echipamentul complet al unui gradat de infanterie: raniță cu geamantănaș, manta și foaie de cort rulate, bețe și țăruși de cort și gamelă mică, centură cu două cartușiere, baionetă cu teacă și portbaionetă, tesac cu teacă și porttesac, bidon și sac de merinde; 2. Lopățică de infanterie Linneman model 1873; 3. Raniță cu gamela mare; 4. Raniță cu marmită; 5. Raniță cu bidonul mare; 6. Geantă de ofițer; 7. Cartușiera cu leduncă și carabina în bandulieră a unui soldat de roșiori; 8. Cizmă pentru trupele pedestre; 9. Opincă pentru trupa de dorobanți și de miliții; 10. Centuron pentru trupa de artilerie călăreață. (Reconstituire grafică de Horia Șerbănescu)
Cartușiera pentru trupele călări sau artilerie era similară cu cea a trupelor pedestre dar era purtată în bandulieră cu o curea de piele albă, încheiată cu cataramă de alamă. Cureaua albă era purtată pe umărul stâng și șoldul drept. O bandulieră similară era purtată de trupa de roșiori din rândul al II-lea care purta carabina atârnată pe partea dreaptă a corpului, carabina fiind fixată de o încheietoare de alamă ce se fixa pe partea inferioară a patului. În marș, țeava carabinei, acoperită cu dop de protecție, se fixa la șa. Principiul după care se ghida acest vechi mod de prindere al carabinei era acela ca soldatul să poată apuca arma în galop cu lejeritate și deschide focul asupra inamicului. Călărașii, pe de altă parte, purtau carabina în diagonală la spate, cu ajutorul curelei armei.
Pentru ofițerii trupelor călări și de artilerie exista o cartușieră specială denumită leduncă. Aceasta avea cartușiera propriu-zisă, denumită și tabacheră, de format redus, lucrată în lemn sau piele acoperit cu catifea de culoare distinctivă și închisă cu un capac de alamă lucitoare cu capăt în formă de acoladă. Pe acest capac se regăsea însemnul armei. Ledunca era realizată din fir galben cu căptușeală de catifea roșie cu cataramă de alamă. Ledunca era purtată și de medici în același mod. Ofițerii de tren purtau ledunca la fel însă din fir și alamă albă.
Ofițerii, sergenții majori și adjutanți, trupa de artilerie și rândul I al regimentelor de roșiori cu drept de lance purtau revolvere. Revolverul era purtat într-un toc de piele de lac sau natur pe partea stângă a corpului, susținut de o curelușă de piele petrecută pe sub epoletul opus. Trupa îl purta prins la centuron iar ofițerii la eșarfă sau centuronul de fir. Pentru a nu fi scăpat din mână revolverul avea un șnur ce avea un capăt legat de inelul din partea inferioară a patului, iar celălalt capăt era purtat de jur împrejurul gâtului, strâns cu un inel de mătase împletită.
Sacul de merinde, rol dublu
Sacul de merinde era purtat de trupa ce lupta pe jos pe șoldul stâng fixat cu o bandă în diagonală pe piept. Acest sac era lucrat din pânză brută și avea aspectul unei genți cu capac încheiat cu un nasture. Pe lângă pesmeți și hrana rece pentru o zi sau două, în sacul de merinde se purtau un surplus de cartușe, pentru a suplini cartușierele. În contra sacului de merinde era purtat bidonul individual, de forma unei ploști suspendat de o curea de piele.
În marșuri sau în campanie, trupa pe jos purta ranița. Aceasta era lucrată din pânză gudronată și se fixa cu ajutorul a două curele pe umerii ostașului, curele care aveau la capetele bretelelor în față, cârlige pentru fixarea pe centură. Pe raniță, în partea superioară, se aflau trei curele de fixare iar în laterale, câte una și respectiv două. Pe raniță se fixau foaia de cort și mantaua rulate iar deasupra lor geamantănașul, o geantă de formă cilindrică, pentru mici efecte personale. În dreapta raniței se fixau două bețe de cort și trei țăruși de lemn legați cu sfoară pentru realizarea unei jumătăți de cortișor. Astfel, doi oameni puteau monta un cort de trupă, denumit în epocă și cortișor, datorită dimensiunii reduse, comparativ cu corturile sanitare sau de comandament. Cu ajutorul curelei centrale era prinsă de capacul raniței gamela. Aceasta avea forma unui castron circular din tablă smălțuită. Pe lângă gamelă, în cadrul unei secții, se mai distribuiau elementele necesare preparării hranei ca bidonul mare, gamela mare și marmita, hrănirea fiind la nivelul fiecărei subunități.
Trupa călare purta toate aceste elemente la șa sau în trăsurile de bagaje ale trenului regimentar. În cadrul acestor trăsuri erau transportate și efectele ofițerilor și ale cancelariei regimentului sau batalionului. La șa se atașau mantaua rulată cu foaia de cort, cu gamela montată peste și sacul de fân pentru cal, în partea din spate și coburii și bidonul pentru efecte, în partea din față. La ceremonie, șaua era acoperită cu o pătură specială denumită șambracă, realizată în culorile și paspoalele uniformei. La campanie, aceasta era purtată sub șa sau înlocuită cu o pătură de lână ser. Ofițerii cu drept de cal purtau în spatele șeii, geamantănașul în culorile șambracei și ale uniformei iar în față coburii acoperiți de port-pistolete, devenite desuete prin folosirea tocurilor de revolver.
Ofițerii inferiori și sergenții majori și adjutanți ai trupelor pedestre nu aveau drept de cal, și, prin urmare, pentru efectele de nevoi imediate, purtau o geantă de piele, de format „vânătoresc” de culoarea pielii naturale, purtată în bandulieră.
Acest text este un fragment din articolul „Organizarea și tactica Armatei Române în Războiul de Independență”, publicat în numărul 38 al revistei „Historia Special”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 29 martie - 25 martie 2022, și în format digital pe paydemic.com.
