Bacalaureatul de tip nou din 1948: „Aspecte de la un examen care nu mai seamănă cu cele din trecut“
În 1948, elevii şi cadrele didactice erau puse în faţa Bacalaureatului de tip nou. Scînteia din 4 iulie 1948 tipăreşte reportajul „Vizitînd cîteva centre de Bacalaureat“, cu subtitlul „Aspecte de la un examen de Bacalaureat care nu mai seamănă cu cele din trecut“.
Rîndurile introductive fixează noul context social-politic în care se desfăşoară Bacalaureatul din 1948:
„Examenul de bacalaureat, care are loc acum în toată ţara este ultimul care se dă înainte de reforma structurală a Învăţămîntului Public şi primul de la proclamarea Republicii Populare Române.
Ceea ce am putut constata, asistînd la cîteva centre de examinare, din observaţiile şi discuţiile cu unii candidaţi, este că acest examen de bacalaureat a avut un caracter nou, cu toate că actualii candidaţi sînt produsul şcolii vechi.
Acest caracter nou s-a putut observa în primul rînd din felul cum marea majoritae a profesorilor din comisii au ştiut să pună întrebările – insistînd asupra problemelor principiale, a chestiunilor legate de lupta poporului nostru şi a clasei muncitoare pentru libertate, independenţă naţională şi o viaţă mai bună. Acest caracter nou s-a mai observat şi din preocuparea profesorilor de a face o legătură, de care nici vorbă nu era la vechile examene, între obiectul de studiu respectiv şi viaţa reală. Acest caracter nou este imprimat şi de spiritul nou în care s-a observat a fi orientaţi o mare parte a candidaţilor, care se vede că sînt preocupaţi de transformările revoluţionare prin care a trecut şi trece ţara noastră, ca şi toate ţările care luptă pentru a crea o lume nouă, fără exploataţi şi fără exploatatori. Examenul a avut un caracter nou şi prin acea micşorare vizibilă a distanţei ce exista în trecut, între profesori şi elevi“.
Aceste note caracteristice ale Bacalaureatului de tip nou sînt exemplificate printr-un moment surprins la Colegiul Sfîntul Sava, din Bucureşti:
„La Colegiul Sf. Sava profesorul de limba română întreabă pe un candidat:
— Ce autor preferat ai?
— Ion Creangă, răspunde candidatul, motivînd pentru ce l-a plăcut.
— Dacă cineva, care nu cunoaşte starea socială din timpul acela, ar citi pe Creangă, ce impresie şi-ar face?
Şi astfel prin întrebări ajutătoare, candidatul răspunde, arătînd că nu ar putea să-şi facă o idee adevărată, deoarece Ion Creangă s-a format sub influenţa Junimii, cenaclu aflat sub influenţa partidului moşieresc al conservatorilor, care n-aveau interes să arate mizeria în care se zbăteau ţăranii“.
Întîmplarea cu Ion Creangă e semnificativă pentru tranziţia prin care trec, în 1948, şcoala şi cultura autohtone:De la conţinutul burghezo-moşieresc la conţinutul democrat-popular.
După cum o arată textul prefaţator, Bacalaureatul din 1948 se vrea unul de tip nou. Întrebările, răspunsurile dau seamă de ce se anunţa a fi literă de lege prin reforma manualelor şcolare. Bacalaureatul din vara lui 1948 e unul de tip nou şi prin faptul că examenul nu mai e, ca pe vremuri, verificarea minuţioasă a cunoştinţelor dobîndite de elev. El e acuma, din cîte se vede, un moment de însuşire a cunoştinţelor noi, muncitoreşti, din simplul motiv că reforma şcolară nu s-a petrecut. Reportajul ne dezvăluie cunoştinţele dobîndite de elevi cu prilejul Bacalaureatului, dacă nu – mai ales – conţinutul viitoarelor manuale şcolare, adaptate la vremurile noi:
La Istorie lucrurile au decurs în chip asemănător celor de la Limba română:
„La Istorie s-au pus candidaţilor întrebări despre Alexandru Ioan Cuza şi reformele făcute în timpul acestuia, reforma agrară din 1945, revoluţia din 1948, relaţiile culturale dintre U.R.S.S şi ţara noastră, răscoala condusă de Tudor Vladimirescu, întrebări care au dat posibilitatea candidaţilor să descrie lupta poporului nostru contra exploatatorilor, să prezinte figuri de luptători pentru marea cauză a poporului şi independenţei naţionale, să arate rolul jucat de avantgarda clasei muncitoare, în democratizarea şi reconstrucţia economică a ţării noastre, în făurirea Republicii Populare Române“.
Reporterul îşi continuă periplu profesional şi pe la alte două centre din Bucureşti. Cu acest prilej el află – şi dezvăluie cititorilor – conţinutul viitoarelor manuale de ştiinţe sociale. Le prefigurează întrebările şi răspunsurile de la Bacalaureat:
„La Centrul No. 3, Liceul Matei Basarab.
La intrarea comisiei profesorul de drept, economie politică şi filosofie împarte subiectele candidaţilor.
Un candidat e întrebat: «Ce este leninimsul?» La răspunsul elevului, profesorul vine cu altă întrebare:
— Ce este teoria marxistă, sistem sau concepţie?
— Concepţie, răspunde elevul.
— Care este deosebirea dintre sistem şi concepţie?
Şi în felul acesta învaţă să gîndească şi să vadă just nu numai candidatul, ci şi asistenţa.
Urmează întrebări despre lupta de clasă, filozofii idealişti şi materialişti în antichitate; administraţia locală, aşa cum reiese din Constituţia Republicii Populare Române; concepţia materialismului istoric; ce se înţelege prin democraţie, fascism şi imperialism; poziţia Republicii Populare Române pe plan internaţional; naţionalizarea întreprinderilor, etc. Ele dau naştere unui dialog viu între profesor şi candidat, urmărit cu interes şi de asistenţă. Fiecare din cei prezenţi – candidaţi şi asistenţi – se pătrund de faptul că marxism-leninismul este o ştiinţă, care se bazează pe cunoaşterea adîncă a procesului de dezvoltare a societăţii şi a naturii.
La centrul Nr. 5 – Liceul Dimitrie Cantemir, candidaţilor li s-au pus întrebări în legătură cu apariţia exploatării omului de către către om; ce este plusvaloarea; relaţiile de producţie în decursul dezvoltării societăţii omeneşti; Constituţia Republicii Populare Române etc.“.
Paragrafului despre popasul la Centrul nr. 17, Liceul teoretic nr. 6, Fete, i s-a dat titlul „La un liceu de fete se vorbeşte despre tractoare“. Dialogul dintre examinator şi examinat, deşi petrecut la Bacalaureat, pare a avea loc la un curs de propagandă şi agitaţie pentru tractorişti şi bucătărese:
„La Centrul Nr. 17, Liceul teoretic Nr. 6 fete, unei candidate i s-a cerut să vorbească despre dezvoltarea agriculturii din ţara noastră. După ce a amintit condiţiile în care s-a înfăptuit reforma agrară în 1945, ea a arătat că agricultura nu poate progresa decît în urma dezvoltării industriei grele, care trebuie să ne dea tractoare şi alte maşini-unelte în vederea mecanizării agriculturii.
— Ce importanţă are tractorul? intervine preşedintele, făcînd pe candidată a trage concluzia că numai cu ajutorul tractorului pămîntul va putea fi lucrat mai bine, va produce mai mult, munca omului va fi mai uşoară şi va dura mai puţin, iar ţăranul va putea întrebuinţa timpul liber pentru a se cultiva.
Altă întrebare în legătură cu ajutorul dat de Uniunea Sovietică pentru refacerea economică a ţării noastre.
Candidata răspunde satisfăcător, dar preşedintele intervine din nou:
— Pentru ce spunem «ajutor» şi nu spunem «am cumpărat»?
— Pentru că Uniunea Sovietică, stat socialist, n-a căutat să cîştige de pe urma acestor livrări, ci a voit să ne ajute la refacerea economică – răspunde candidata“.
Finalul reportajului ţine să justifice originalitatea Bacalaureatului din vara lui 1948 prin condiţiile istorice concrete:
„Iată de ce spuneam la începutul acestui reportaj că examenul de bacalaureat de anul acesta nu mai seamănă cu cele de pînă acum. Desigur că după reforma structurală a învăţămîntului public – ce se elaborează în prezent – examenul de bacalaureat va fi în şi mai mare măsură un mijloc de verificare a cunoştinţelor, un prilej de verificare a muncii şi activităţii depuse de către profesori în şcoală, un prilej de selecţionare a celor chemaţi a-şi pune cunoştinţele lor în slujba Patriei noastre pentru ridicarea standardului de viaţă şi poporului muncitor, pentru înflorirea Republicii Populare Române“.
În ce constau aceste condiţii concrete?
În noutatea absolută a conţinutului programei analitice pe fondul unui provizorat al manualelor ivit din rapiditatea transformărilor social-politice. Elevii care se prezentau la Bacalaureat învăţaseră după manuale anterioare lui decembrie 1947.
Chiar dacă, ici-colo, viziunea marxist-leninistă îşi făcuse loc, totuşi conţinutul însuşit de elevi fusese unul burghezo-moşieresc. Pe ultima sută de metri se procedase la schimbarea radicală a conţinutului. Cu toate acestea, elevii lui 1948 s-au trezit în faţa unei situaţii ieşite din comun. Erau examinaţi la Bacalaureat după poziţii revoluţionare în timp ce ei se formaseră la o şcoală reacţionară.
Dacă în unele locuri profesorii examinatori mărturiseau înţelegere faţă de elevi, transformînd examenul într-o lecţie ajutătoare, în alte locuri, loviţi brusc de spirit revoluţionar, profesorii fuseseră fără milă.
Săritul peste cal se dovedise atît de mare încît însăşi Scînteia găseşte de cuviinţă să pună lucrurile la punct într-o notiţă critică din 8 iulie 1948:
„Examenele de bacalaureat care au loc în prezent în toată ţara sînt pe sfîrşite.
În general examenele din anul acesta s-au deosebit în mod vădit de cele din trecut prin faptul că însăşi programa analitică a avut un caracter cu totul nou.
Totuşi, la unele centre de bacalaureat, membrii din Comisiile de examinare, în dorinţa lor de a accentua – cu orice preţ – sensul transformărilor revoluţionare prin care trece ţara noastră, au alunecat pe panta exagerărilor inutile şi chiar dăunătoare.
Iată de pildă cazul petrecut la un centru de examinare din Capitală unde o candidată, prezentîndu-se în faţa comisiei, a fost întrebată despre mişcările muncitoreşti desfăşurate în România între anii 1907-1913. Neizbutind a da un răspuns satisfăcător – preşedinta comisiei nu i-a mai pus elevei nici o altă întrebare, dîndu-i nota 3, deci eleva urmînd a fi respinsă. Acest caz s-a întîmplat cu o candidată care s-a prezentat la examen cu media generală 8.30, avînd nota 9 la materia respectivă.
Se naşte întrebarea: Cine a greşit? Profesorii, care în timp de un an de zile au avut tot timpul să constate pregătirea elevei – sau preşedinta comisiei de examinare, care s-a mulţumit cu un singur răspuns nesatisfăcător, pentru a trage concluzii superficiale?
Trebuie să se recunoască, că întrebarea e exagerată prin caracterul ei de amănunt, mai ales dacă se ţine seama că însăşi istoria mişcării muncitoreşti din România a fost introdusă în programa analitică a şcolilor noastre de foarte puţină vreme. Felul îngust şi neprincipial prin care unii profesori privesc problema atît de importantă a democratizării învăţămîntului, nu poate da rezultatele aşteptate şi aduce prejudicii serioase noi îndrumări a învăţămîntului public“.
Dincolo de paradoxul situaţiei – oficiosul PCR critică o profesoară, pentru că aceasta dovedise o exagerată exigenţă marxist-leninistă, să observăm că, în zelul lor, unii intelectuali se dovedeau mai revoluţionari decît Gheorghiu-Dej!
Foto sus: Gheorghe Gheorghiu Dej și fiicele sale, Lica și Tanţa, participă la serbarea de 1 Mai 1945 la liceul Sf. Sava din Bucureşti (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 159/1945)
Mai multe pentru tine...
