Jubileu Regal la Liceul „Sfântul Sava“ jpeg

Jubileu Regal la Liceul „Sfântul Sava“

Anul 2011 este consacrat aniversării a 90 de ani de la naşterea Regelui Mihai I. Cu această ocazie, Liceul „Sfântul Sava“ din Bucureşti a organizat, ieri, o serie de festivităţi dedicate Maiestăţii Sale Regele Mihai, la care Adevărul Holding, prin revista HISTORIA, a fost partener media.

Din programul găzduit de Liceul „Sfântul Sava“ s-a remarcat conferinţa susţinută de academicianul Dinu C. Giurescu, „Regele Mihai şi înţelegerile dintre Marile Puteri, 1944-1947“, dar şi expoziţia filatelică pe tema regalităţii vernisată în incinta liceului. La manifestarea de la Liceul „Sfântul Sava“ a fost prezentă şi Principesa Margareta, moştenitoarea tronului României.

Un moment aparte l-au constituit mărturiile a doi dintre foştii colegi din „clasa palatină“ a  Marelui Voievod de Alba Iulia  Mihai I,   Radion Chiaburu  şi Lascăr Zamfirescu.

În 1932, Regele Carol al II-lea încredinţa unei comisii o sarcină aparte:să bată ţara-n lung şi-n lat şi să-i găsească pe cei care aveau să fie elevi în „clasa palatină“, special înfiinţată pentru viitorul Rege Mihai, pe-atunci un copil de 11 ani. Carol al II-lea îşi dorea ca fiul său să înveţe alături de reprezentanţi ai tuturor categoriilor sociale, proveniţi din toate provinciile istorice române. Clasa   avea să funcţioneze într-un pavilion din incinta Palatului Regal, fiind integrată Colegiului Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti. Atât Radion Chiaburu, cât şi Lascăr Zamfirescu au rămas de-a lungul timpului buni prieteni cu Regele Mihai I al României.