image

VIDEO // Emmanuel Macron: Pentru ca Ucraina să câştige şi focul să înceteze, trebuie să negociem

📁 Istorie recentă
🗓️ 15 iunie 2022

Preşedintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia, iar europenii vor fi prezenţi la rândul lor la masa negocierilor, aducând garanţii de securitate, a declarat miercuri preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, care a vizitat Baza 57 Aeriană "Mihail Kogălniceanu" şi a avut convorbiri cu preşedintele Klaus Iohannis, relatează agerpres.ro.

"Dorim să construim şi pacea, ceea ce înseamnă că la un moment dat focul trebuie să înceteze şi discuţiile trebuie să se reia. Împreună cu preşedintele Zelensky am reafirmat că noi, europenii, împărtăşim acelaşi continent. Geografia este încăpăţânată şi Rusia va rămâne acolo unde este, unde a fost şi ieri şi unde va fi şi mâine. Rusia este o putere de temut şi noi nu dorim să avem război cu poporul rus, nu dorim să îl nimicim - ceea ce s-a spus de către alţii, în alte ocazii. Noi nu am spus acest lucru, dar pentru ca Ucraina să câştige şi focul să înceteze trebuie să negociem. Preşedintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia şi noi, europenii, vom fi şi noi prezenţi la această masă, aducând garanţii de securitate şi elemente care ţin de resortul nostru. Aceasta este realitatea, aceasta va trebui să se întâmple la un moment dat şi niciun discurs excesiv nu trebuie să vină să ne umbrească viitorul", a afirmat preşedintele francez, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a subliniat că Franţa a făcut demersuri pentru a împiedica războiul şi pentru a sancţiona Rusia, pe care a "desemnat-o încă din prima zi ca fiind responsabilă" de această "greşeală politică, morală şi istorică".

"În faţa războiului hotărât de Rusia împotriva Ucrainei şi împotriva poporului ucrainean - poziţia Franţei şi a Europei este clară, încă din prima zi. Mai întâi să facem totul pentru a împiedica acest război - şi am acţionat în acest sens - după aceea să sancţionăm în mod clar şi unitar Rusia, pe care am desemnat-o încă din prima zi ca fiind responsabilă de acest război şi de această greşeală politică, morală şi istorică. Am ştiut, sub preşedinţia franceză, să menţinem unitatea europenilor şi să hotărâm rapid şi cu putere primul pachet de sancţiuni şi încă de la începutul conflictului am luat şase serii de sancţiuni succesive inedite, până la ultima, care sancţionează aproape în întregime aprovizionarea cu petrol rus", a spus Macron.

Preşedintele francez a menţionat că ţara sa va continua să susţină Ucraina pentru a se apăra, dar şi din punct de vedere economic, financiar şi umanitar.

"În mod foarte clar vom continua să susţinem Ucraina, pentru a o ajuta să se apere, să se lupte, pentru a o ajuta pe plan economic şi financiar, pe plan umanitar. Şi vom continua să primim pe sol european, care este principalul spaţiu din lume care primeşte aceşti refugiaţi care fug de război", a precizat Emmanuel Macron.

Mai multe pentru tine...