Rămășițele vânătorilor de balene afectați de scorbut, descoperite în „Punctul Cadavrelor” din Svalbard
Arheologii care investighează un cimitir din secolul al XVII-lea, aflat în arhipelagul Svalbard, din Oceanul Arctic, au descoperit dovezi ale pericolelor care îi afectau pe primii vânători moderni de balene, inclusiv munca fizică extremă și boli precum scorbutul. Însă situl funerar dispare rapid din cauza schimbărilor climatice, ceea ce transformă săpăturile arheologice într-o cursă contra cronometru.
Likneset, care înseamnă „Punctul Cadavrelor” în limba norvegiană, este cel mai mare sit funerar al vânătorilor de balene din Svalbard, un arhipelag situat la jumătatea distanței dintre Polul Nord și coasta nordică a Norvegiei. Acolo au fost descoperite sute de morminte puțin adânci, marcate cu movile de pietre, într-un cimitir ce datează din perioada de boom a vânătorii de balene în Oceanul Arctic, între secolele XVII și XVIII.
Într-un studiu publicat în revista PLOS One, arheologii au analizat 20 de morminte din Likneset și au descoperit că bărbații îngropați acolo au trăit vieți scurte și dificile, iar aceste morminte riscă să se dezintegreze din cauza schimbărilor climatice.
„Vânătoarea modernă timpurie de balene în Arctica a fost una dintre primele industrii extractive de mare amploare din Europa, iar munca era extrem de manuală”, a declarat pentru Live Science, prin e-mail, Lise Loktu, autoarea principală a studiului și arheolog la Institutul Norvegian pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural.
Loktu a realizat studiul împreună cu Elin Therese Brødholt, antropolog criminalist la Spitalul Universitar din Oslo.
Munca desfășurată de vânătorii de balene era extrem de solicitantă din punct de vedere fizic și includea activități precum vâslitul bărcilor, tractarea balenelor vii, remorcarea carcaselor, procesarea grăsimii și efectuarea muncilor grele la bordul navelor, în condiții reci, umede și epuizante.
„Ceea ce este remarcabil la materialul scheletic este faptul că putem vedea efectiv această povară a muncii reflectată în corp”, a spus Loktu.
În analiza scheletelor, Loktu și Brødholt au găsit dovezi de boli degenerative articulare, traumatisme și suprasolicitare accentuată la nivelul umerilor, toracelui superior, coloanei vertebrale, șoldurilor, genunchilor și picioarelor.
„Mai mulți adulți foarte tineri prezentau deja un grad avansat de uzură și degenerare asociat în mod normal cu etape mult mai târzii ale vieții”, a spus Loktu, sugerând că acești bărbați își suprasolicitau corpul pe perioade îndelungate.
Marea majoritate a vânătorilor de balene prezentau și semne de scorbut, o carență de vitamina C care provoacă slăbiciune musculară, sângerări ale gingiilor, pierderea dinților, anemie și numeroase alte probleme. Scorbutul este rar în țările moderne, unde fructele și legumele proaspete sunt disponibile, însă îi afecta frecvent pe marinarii aflați în călătorii lungi între secolele XV și mijlocul secolului XIX.
La acea vreme, europenii nu înțelegeau cauza biologică a scorbutului și evitau adesea să consume alimentele folosite de populațiile indigene arctice pentru prevenirea bolii, precum muktuk — un preparat din piele și grăsime de balenă, bogat în vitaminele C și D.
„Scorbutul nu afectează doar oasele; el compromite și sistemul imunitar, crește vulnerabilitatea la infecții, încetinește vindecarea rănilor și contribuie la degradarea generală a stării fizice. Credem că acest lucru a jucat probabil un rol important în slăbirea fizică a bărbaților [decedați în Svalbard]”, a spus Loktu.
Cercetătorii au descoperit și dovezi dentare care indică faptul că majoritatea vânătorilor de balene fumau pipă. Prin strângerea constantă a unei pipe de lut între dinți, aceștia au dezvoltat adâncituri circulare în smalțul dentar. Se știe că fumatul reduce rezervele de vitamina C ale organismului, ceea ce ar fi putut contribui la apariția scorbutului.
„Deși fumatul în sine nu poate explica scorbutul, consumul de tutun ar fi putut agrava starea generală de sănătate și stresul nutrițional. Pare probabil că munca grea prelungită, stresul nutrițional, bolile și fragilitatea fizică generală au reprezentat în cele din urmă ‘ultima picătură’ care a împins niște organisme deja slăbite dincolo de limita recuperării”, a spus Loktu.
Loktu și Brødholt și-au concentrat studiul asupra sitului Likneset și pentru că anumite părți ale cimitirului au fost deja pierdute din cauza eroziunii costiere. Ele au comparat morminte excavate în trei perioade (la sfârșitul anilor 1980, în 2016 și în 2019) și au descoperit că zona funerară conservată în permafrost, identificată acum 40 de ani, se prăbușește deja din cauza proceselor determinate de schimbările climatice, inclusiv încălzirea rapidă a Arcticii. Acest lucru ar putea crea probleme pentru viitoarele studii asupra vânătorilor moderni timpurii de balene.
„Încălzirea rapidă a Arcticii accelerează degradarea siturilor arheologice conservate în permafrost, ceea ce face ca mormintele vânătorilor de balene din Svalbard, bogate în materiale organice, să fie printre cele mai vulnerabile contexte de patrimoniu”, au scris cercetătorii în studiu.
Foto sus: Mormintele a trei vânători de balene care au fost îngropați în arhipelagul norvegian Svalbard în secolul al XVII-lea (© Loktu, Brødholt, 2026, PLOS One; CC-BY 4.0)
Mai multe pentru tine...
