
Cavalerul care îl reprezintă pe Iancu de Hunedoara, reamplasat pe Turnul Buzdugan al Castelului Corvinilor
Operațiunile de reamplasare a Cavalerului de pe Turnul Buzdugan al Castelului Corvinilor au avut loc duminică. Lucrările fac parte din cea de-a doua etapă a proiectului de conservare, restaurare şi punere în valoare a Castelului Corvinilor, proiect cofinanţat prin PNRR.
Cavalerul îl reprezintă pe Iancu de Hunedoara şi a fost realizat şi montat pe Turnul Buzdugan în 1873. 152 de ani mai târziu, în noiembrie 2025, acesta a fost coborât de pe amplasamentul său şi supus unui demers complex de restaurare realizat de către specialistul expert în metale Traian Postelnicu, precizează Primăria Hunedoara, pe pagina de Facebook a instituției.
Conform sursei citate, după ce a fost atent restaurată, statuia Cavalerului a fost expusă, preţ de două zile (vineri şi sâmbătă), în curtea exterioară a obiectivului turistic. Statuia a fost realizată din bronz, are o greutate de aproximativ 300 de kilograme şi o înălţime de aproximativ 2,8 metri.













La scurt timp după ce a fost demontată, în noiembrie anul trecut, în postamentul pe care era amplasată statuia au fost descoperite două bilete, în germană şi maghiară, în care erau menţionaţi cei care au lucrat la realizarea şi montarea ei, în 1873 (conţinutul acestora este disponibil aici) .
Astăzi, la reamplasare, pe lângă copii după acele bilete (originalele fiind păstrate pentru a fi cercetate şi, ulterior, expuse), s-au mai adăugat, în casete separate, un document cu povestea Cavalerului, semnat de toţi care au muncit la demontarea, restaurarea şi remontarea statuii, dar şi un mesaj al primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, în al cărui prim mandat a început, de fapt, acest amplu demers de restaurare integrală a Castelului Corvinilor.
„Cu 20 de ani în urmă, mulţi spuneau că o restaurare integrală a Castelului este imposibilă. Chiar şi despre restaurarea Cavalerului se vorbea la fel. În 2019, printr-un proiect în valoare de 5 milioane de euro cofinanţat prin vechiul POR 2014 – 2020, am început să restaurăm acest important obiectiv. Banii nu au fost atunci suficienţi pentru toate componentele edificiului medieval. Am obţinut o a doua finanţare, de data aceasta prin PNRR, aşa că am avut posibilitatea să continuăm lucrările astfel încât ele să cuprindă întregul Castel, inclusiv restaurarea unuia dintre cele mai importante elemente simbolice ale sale: Cavalerul. Le mulţumesc tuturor celor implicaţi, începând cu colegii din Primăria Hunedoara, continuând cu administraţia Muzeului Castelul Corvinilor şi, nu în cele din urmă, angajaţilor societăţii care se ocupă de lucrare, oameni cu care am reuşit să colaborăm foarte bine. Poate nu ne dăm seama, dar este o zi istorică pentru Hunedoara şi un moment extrem de important pentru tot ceea ce înseamnă conservarea şi păstrarea patrimoniului cultural naţional”, a declarat primarul municipiului, Dan Bobouţanu.
Mai multe pentru tine...

















