Președintele Portugaliei a admirat vestigii descoperite în România, într-o expoziție deschisă la Lisabona / FOTO
Președintele Republicii Portugheze, Marcelo Rebelo de Sousa, a vizitat expoziția „Aurul Antic. De la Marea Neagră la Oceanul Atlantic", de la Muzeul de Arheologie din Lisabona, deschisă până pe 29 aprilie, perioadă în care, la muzeu, se desfășoară „Sezonul cultural românesc”.
Președintele portughez a admirat, printre altele, brățara dacică de la Sarmizegetusa, parte a uneia dintre cele mai semnificative descoperiri arheologice din ultimul secol din Europa, coiful princiar de la Coțofenești, parte din tezaurul de la Pietroasele, o aplică din cel de-al doilea mormânt princiar de la Apahida, rhytonul de la Poroina Mare și inelul de aur cu camee de sardonyx găsit la Poiana Tecuci, relatează Adevărul.
Expoziția este deschisă cu ocazia „sezonului cultural românesc", prin care Ambasada României în Portugalia și ICR Lisabona celebrează Centenarul Marii Uniri în Portugalia, fiind ilustrativă din perspectiva legăturilor profunde dintre România și Portugalia, două țări care probează vocația punților de legătură construite pe baza afinităților de ordin istoric și cultural și a nucleului comun de latinitate: România, citadela lumii orientale latine iar Portugalia, citadela occidentală a latinității.
Organizat de Muzeul Național de Istorie a României din București, în parteneriat cu Muzeul Național de Arheologie din Lisabona, Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, evenimentul reprezintă o inițiativă culturală fără precedent, într-o perioadă cu multiple semnificații simbolice pentru România și Portugalia: sărbătorirea, în 2017, a Centenarului relațiilor diplomatice și aniversarea, în 2018, a Centenarului Marii Uniri, cel mai important act din istoria poporului român, care s-a realizat sub sceptrul Regelui Ferdinand I, nepotul Reginei Maria a II-a a Portugaliei.
Vezi aici GALERIE FOTO!
Foto: © 2016-2018 Presidency of the Portuguese Republic