Vernisajul expoziției „Dinamica palatelor voievodale de la București și Târgoviște în perioada medievală”

Vernisajul expoziției „Dinamica palatelor voievodale de la București și Târgoviște în perioada medievală”

Muzeul Municipiului București, în parteneriat Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște și Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, organizează joi, 20 iunie 2024, ora 17.00, vernisajul expoziției „Dinamica palatelor voievodale de la București și Târgoviște în perioada medievală”, eveniment care va avea loc la Palatul Suțu (Bd Ion C. Brătianu, nr 2).

Expoziția „Dinamica palatelor voievodale de la București și Târgoviște în perioada medievală” explorează parcursul pe care cele două orașe le-au avut în perioada medievală şi istoria bogată a acestor reședințe domnești folosite, fie concomitent, fie alternativ, de domnii munteni, între a doua jumătate a secolului al XIV-lea și până în secolul al XVIII-lea, informează un comunicat al Muzeului Municipiului București.

Evoluția celor două capitale a fost marcată, fără îndoială, de personalitatea și interesul câtorva mari domnitori ai Țării Românești, printre care Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Mircea Ciobanul, Petru Cercel și Constantin Brâncoveanu. Sunt cei care au scris cu piatră, cărămidă și mortar file în istoria celor două capitale. Lucrarea lor a dăinuit veacurilor și ne-a rămas nouă mărturie a priceperii și a voinței lor.

Tema expozițională, prin alegerea celor două nuclee de putere de la Târgoviște și București, nu este întâmplătoare. Cele două Curți Domnești au funcționat aproape concomitent în funcție de contextul istoric în care se aflau domnitorii, a căror amprentă și influență se evidențiază în fazele constructive identificate de arheologi.

Expoziția propusă este o îmbinare a datelor istorice, cartografice și documentare, ajutate mai mult sau mai puțin de arheologie. Obiectele alese pentru expunere, cea mai mare parte fiind descoperiri arheologice, au rolul de a introduce vizitatorul în contextul epocii feudale.

De asemenea, expunerea va oferi vizitatorilor ocazia de a afla date noi despre istoria acestor fortificații și semnificația lor în epoca medievală, dar și despre rolul pe care aceste centre politice le-au avut în dezvoltarea viitoarelor centre urbane de astăzi.

Scurtele narațiuni creionate sintetic pe panouri au ca subiect istoria monumentelor Curților medievale de la București și Târgoviște, cu provocările prin care ruinele sau edificiile au trecut sau încă mai trec.

În ambele cazuri, curțile domnești sau palatele reprezintă epicentrul dezvoltării urbane și polul care atrage și oferă stabilitate.

Expoziția MMB oferă un crâmpei din evoluția și dinamica celor două capitale.

Un obiectiv adiacent al expoziției „Dinamica palatelor voievodale de la București și Târgoviște în perioada medievală” a fost și dorința de a îndrepta atenția publică, ajutați firește și de perspectiva oferită de muzeografie și arheologie, spre soarta monumentelor bucureștene sau târgoviștene, de care se leagă perspectiva reformării și a edificării unor complexe muzeografic coerente, importante pentru comunitate prin implicațiile cultural-educative pe care le oferă.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 20 iunie 2024 - 30 noiembrie 2024.

Citește aici mai multe detalii despre expoziție și contextul istoric.