TEATRU Visul ca viaţă, la Timişoara

Spectacolul lui Mihai Măniuţiu de la Timişoara, după textul lui Calderón de la Barca-„Viaţa e vis" (1635), este o metaforă despre destinul uman.

"Viaţa e vis", cea mai cunoscută piesă a dramaturgului spaniol Calderón de la Barca (1600-1681), este o alegorie filosofică despre condiţia umană, despre misterul vieţii şi despre iluziile lumii reale. Textul dificil, scris în 1635, îmbină versuri alambicate dintr-o construcţie barocă şi reflexe melancolice. Piesa a devenit pentru Mihai Măniuţiu, care a adaptat-o după traducerea lui Sorin Mărculescu, o temă de laborator.

Pus în scenă în această toamnă, în Sala 2 de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu" din Timişoara, într-un spaţiu superb din mijlocul unui parc, spectacolul s-a jucat recent şi în Bucureşti, la Opera Naţională, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT).

Întoarcere în timp fără încrâncenare

Mihai Măniuţiu, în vârstă de 58 de ani, revine asupra unor texte. A pus în scenă „Electra" de mai multe ori, dar şi „Bacantele" la Istanbul, după ce montase textul după Euripide la Bucureşti (1997) şi la Târgovişte (2003). 

La fel, spectacolul „Viaţa e vis" a mai fost montat de Măniuţiu la Cluj în 1984. După ce a scris despre regizor cartea „Dansând pe ruine", criticul Dan C. Mihăilescu spunea despre acesta că într-o altă viaţă ar fi fost „fie călău, fie torţionat-executat".

Totuşi, regizorul spune că se reîntoarce la anumite texte fără încrâncenarea tinereţii. „Revin la spectacole pe care le-am mai montat pentru că am sentimentul că sunt texte care continuă să-mi vorbească. Textele continuă să evolueze în mine şi, când simt că ceea ce aş dori să fac este mai coerent şi mai puternic decât ceea ce am realizat înainte, încerc să revin asupra lor", declara Mihai Măniuţiu, într-un interviu pentru „Adevărul literar şi artistic".

Jocul iluzoriu dintre lumi

În „Viaţa e vis", scenografia imaginată de Adrian Damian e împărţită în mai multe spaţii:unul de spital, cu o targă, altul de lagăr de concentrare, străbătut de un tunel metalic. Instalaţii, seringi, tuburi, un pat de spital, soldaţi (mascaţi) cu mitraliere, uniforme negre, o cuşcă deplorabilă. Între cele două spaţii distincte, porţi de metal se deschid şi se închid apocaliptic. Vopsite în alb, negru şi roşu, personajele devin adevărate spectre fantomatice, de o artificialitate extremă.

FOTOGRAFIi:ADI BULBOACĂ

Regele Basilio (Ion Rizea) visează că fiul său, Segismundo (Marian Râlea), va fi un uzurpator care-şi va ucide tatăl. Moartea reginei la naşterea copilului îi întăreşte convingerea. Izolat, băiatul creşte ucis sufleteşte de o ură devastatoare. 

Păzit şi, în acelaşi timp, educat de Clotaldo (Valentin Ivanciuc), singura fiinţă umană care îi rămâne aproape, sociopatul Segismundo devine, într-adevăr, monstrul visat odinioară de răzbunătorul tată Basilio, care în interpretarea lui Ion Rizea este de-o versatilitate copleşitoare.;

Între evaziune şi realitate

Cavaler, preot, scriitor, poet şi dramaturg al Secolului de Aur în Spania, opera dramatică a lui Calderón este alcătuită din texte pentru teatru profan (drame istorice şi filosofice, comedii picareşti, de capă şi spadă, sau piese ocazionale pentru serbările de curte), dar şi din drame religioase. Capodoperă a sa, „Vața e vis", este o piesă-parabolă despre destin şi liber-arbitru, despre aparenţă şi esenţă, despre evaziune şi realitate.

„Viaţa e vis" are două surse, „Viaţa lui Buddha" şi istoria reală a lui Don Carlos, prinţul diform din naştere, închis şi ucis de propriul lui tată, regele Filip al II-lea al Spaniei.Segismundo a devenit, astfel, o paradigmă a fiinţei umane închise în jocul iluzoriu al existenţei.

Înţelepţit de visele vieţii lui, fiul contorsionat, interpretat tulburător de Marian Râlea, pune în balanţă destinul şi liberul arbitru şi, câtă vreme totul este o iluzie, decide că vrea ca în acest vis să fie un rege bun şi generos. Cu Marian Râlea, regizorul a mai lucrat în spectacolele „Exact în acelaşi timp", „Experimentul Iov" sau „16 lecţii despre dezastrele amorului carnal".  

Dincolo de fiecare iluzie există mereu alte şi alte iluzii, reprezentate, în spectacol, stroboscopic de Lucian Moga (light design) şi susţinute filmic de imaginile video realizate de Lucian Matei. Personajele sunt maşini care respiră dureros de artificial, în jurul lor totul fiind doar o nesfârşită irealitate. Aparenta poveste teatrală este un continuu joc labirintic. Dincolo de poveste, descoperim că privim lumea doar într-o oglindă a formelor fără fond şerpuitoare.

„Viaţa e vis"Teatrul Naţional „Mihai Eminescu" Timişoarade Calderón de la BarcaRegia:Mihai MăniuţiuScenografia:Adrian DamianIlustraţia muzicală:Şerban UrsachiCu:Marian Râlea, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Alina Ilea, Valentin Ivanciuc, Călin Stanciu Jr., Colin Buzoianu, Marian Râlea

sursa:http://www.adevarul.ro