Pe câmpul de onoare. O istorie a duelului la români
Editura Humanitas publică un nou volum în colecția „Istorie”:Pe câmpul de onoare. O istorie a duelului la români, de Mihai Chiper, spune povestea unei practici ce-a ajuns să fie asociată cu lupta pentru onoare – duelul.
Un călător englez de pe la 1870 pune politețea bucureșteanului din lumea bună pe seama duelului, „o practică la care aristocraţia română se dedă adesea“, și explică apoi:„A călca, din greşeală, pe o rochie de bal înseamnă a-ţi pune viaţa în primejdie. Dacă ai ghinionul să-ţi laşi partenera să cadă, este recomandabil să-ţi faci testamentul, cu excepţia cazului în care eşti un trăgător de elită“. Astăzi însă, duelul ne pare un fenomen exotic în spațiul românesc. Tipul cavalerului brăzdat de cicatrici lipsește din lumea lui Caragiale, unde „onoarea de familist“ se apără cu bastonul, cu o pereche de palme sau cu o lovitură de picior bine plasată. Cartea de față își propune să corecteze această imagine, recuperând o istorie bogată și plină de semnificații, care până acum a fost pur și simplu ignorată.
Bazându-se pe cercetarea a peste 1.200 de afaceri de onoare, de la 1821 până spre 1940, afaceri încheiate cu sute de dueluri, cartea examinează unul dintre resorturile importante ale mecanismului social:onoarea este o adevărată obsesie, care guvernează comportamentele și atitudinile. Aflăm astfel că multe personalități ale timpului aud șuieratul glonțului, iau lecții de scrimă ori participă în calitate de martori la tranșarea unui diferend, fie în cercul strâmt și exigent al înaltei societăți, fie în cercul mult mai larg al aspiranților la consacrarea socială.
Provocarea la duel nu este un simplu accident biografic ori consecința unei furii de moment. Punctul de onoare — ne lămurește un martor al epocii — este produsul unei sensibilități rafinate prin educație și prin conviețuirea într-un mediu care pune preș pe cinste, pe curaj și pe eleganța morală. Adepţii duelului nu se percep pe ei înșiși drept oameni violenţi;dimpotrivă, în ochii lor acest ritual este un instrument de civilizare, care presupune stima reciprocă, rigoarea unei etichete și respectarea demnității umane.
MIHAI CHIPEReste cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“ – Iași al Academiei Române, specialist în istorie culturală și istoria modernă a României. A condus proiecte de cercetare finanțate de CNCSUEFISCDI (Bucureşti), reflectate în două volume de autor:O societate în căutarea onoarei:Duel și masculinitate în România (1859–1914), Editura Universității „Al.I. Cuza“, Iași, 2012, și 1848:Memorie și uitare în România celei de-a doua jumătăți a secolului XIX, Editura Universității „Al.I. Cuza“, Iași, 2015. A publicat studii în reviste şi în volume colective din ţară şi din străinătate, dintre care cele mai importante sunt:„Commemorations and Forgetting of 1848 Revolution up to the XXth Century“, în Alexandru Zub, Adrian Cioflâncă (eds), Cultură politică şi politici culturale în România modernă, Editura Universităţii „Al.I. Cuza“, Iași, 2005;„Memoria baricadelor:Anul 1848 în context comparativ“, în Studia Politica. Romanian Political Science Review, Bucureşti, vol. VIII, nr. 4, 2008;„Honour and Death in Military and Militaristic Discourse in Roumania (1859–1918)“, în Marius Rotar, Adriana Teodorescu (eds), Dying and Death in 18th–21st Century Europe, Cambridge Scholars Publishing, 2011;„Despre lamentație ca formă de rememorare:Imagini ale declinului în Iașul interbelic“, în Andi Mihalache, Adrian Cioflâncă (eds), Istoria recentă altfel:Perspective culturale, Editura Universităţii „Al.I. Cuza“, Iași, 2013;„Olteni contra evrei la Iași:Lecția unei colonizări economice eșuate (1882–1884)“, în Anuarul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“, Iași, 2014.
