O ieșire tropicală din Matrix: Jamaica

Nici America Latină, nici cea de Nord și nici Africa, dar câte puțin din toate și încă ceva ciudat pe deasupra – asta este Jamaica, țara tropicală care a atras atenția întregii lumi la Olimpiada de iarnă din 1988 (Calgary, Canada), unde a participat la competiția de bob. Tot aici s-a născut și Bob Marley, ca să facem un joc de cuvinte, poate la fel de copilăresc ca și atitudinea față de viață a localnicilor.

Starea de spirit a jamaicanilor, înțepătoare ca mirosul unui joint de marijuana (weed, în vorbirea curentă), te conduce de la disperare la amuzament și invers, fără a lua, până la urmă, nimic în tragic, dar nici în serios. Ya man!, formula care exprimă aproape orice, de la aprobare la indignare, sintetizează de minune realitatea acestui petic de pământ din mijlocul mărilor calde. Jamaica este un stat insular unde rege a devenit recent Charles al III-lea, suveranul Marii Britanii, Australiei și al Canadei.

O insulă a paradoxurilor, a lipsurilor surmontabile, a tristeții scurte și a bunei-dispoziții care îi ia locul asemenea soarelui care împrăștie norii. Aici totul pare a fi atipic și imprevizibil. Poți plăti și ochii din cap pentru nimic, așa cum poți să nu plătești nimic pentru a avea totul. Cum spuneam, ca o lege karmică, starea de spirit îți dă și îți ia. Pe scurt, te trezești într-o lume unde mintea creează realitatea înconjurătoare. O ieșire tropicală din Matrix.

Apusul jamaican inspiră artiștii plastici din întreaga lume

Lăsarea în voia sorții

În Jamaica, nu trebuie să te îngrijorezi nici când ți se termină hârtia igienică sau apa îmbuteliată din camera hotelului de cinci stele. La un anumit moment vei primi. Timpul este relativ aici, al naibii de relativ, ca și stelele hotelurilor, clasificările, ierarhiile și ce mai vreți dumneavoastră. Grijile „corporatiste”, nevoia permanentă de a te afla în control nu dăunează nimănui altcuiva decât posesorului. Lași lucrurile să se întâmple și întotdeauna se va găsi o rezolvare pentru tine și cei din jur. Vorba ardeleanului, n-a fost niciodată să nu fie nicium.

În Jamaica, lentoarea nu trebuie interpretată ca lene sau indiferență, deși pentru europenii și nord-americanii neavizați, ar putea trece drept lipsă de respect. „Eficiența caraibiană” este sinonimă cu relaxarea în atitudine. De altfel, primul cuvânt pe care-l vezi scris în aeroportul din Montego Bay este RELAX. Ceea ce uităm adesea este că felul de a fi al unui popor are legătură directă cu contextul istoric în care a evoluat.

La noi, de pildă, amestecul unor obiceiuri și mentalități rusești și turcești enervează cumplit, dar și fascinează într-o oarecare măsură. La jamaicani, interesant de observat, rigoarea britanică de tip colonial se amestecă inevitabil cu straturile antropologice africane și hispanice. Regulile se respectă (uneori tâmp, fără adaptare la context), dar în alt ritm.

Viața, în pas de reggae

Jamaica are o populație de aproximativ trei milioane de oameni, fiind a treia insulă ca mărime din Marea Caraibilor. Practic, aici se trece din civilizația emisferei nordice în cea a emisferei sudice a planetei. Economia merge bine, deși nu „duduie”, populația are fast-fooduri americane și automobile asiatice, există partide politice care se ceartă continuu și uragane, la sfârșit de august, care mai răcoresc spiritele.

Patwah este „limba poporului”, chiar dacă engleza este limba oficială. Patwah, un amestec de engleză, franceză, portugheză, spaniolă și dialecte africane, pune în lumină straturile geologice ale colonizării insulei, melting pot-ul (amestecul) cultural din acest colț al lumii. Pe scurt, o limbă cool, termen consacrat de jamaicani pentru a desemna ceva interesant. Altfel, se confirmă încă o dată că relaxarea și căldura stimulează creația. Această țară insulară se poate mândri cu un laureat al premiului Nobel pentru literatură, în persoana lui Derek Walcott, educat în Jamaica, și cu un alt scriitor cunoscut, deținător al premiului „Man Booker”, Marlon James.

Scrisul nu poate fi aici o metodă terapeutică, precum în țările reci și mohorâte, ci mai degrabă o formă de celebrare a vieții, cu bucuriile și tristețile ei inerente. Aici scrisul erupe din ființa celui „posedat” și nicidecum nu capătă limpezimea și cursivitatea din camerele de lucru ale Occidentului „înghețat” de anotimpuri reci.

În Jamaica, scrisul poate fi comparat cu dansul, un dans al sinelui intuit de Carl Gustav Jung, marele psihanalist al secolului trecut. Scrisul, ca expresie a sinelui, adică a întâlnirii dintre conștient, inconștient și universalitate, se zămislește natural pe plajele cu nisip alb. Aici, cotidianul cu veștile lui neliniștitoare este suspendat. Molimele, războiul, inflația nu mai par iminente și inevitabile. Astfel, scrisul scapă de sub tirania cotidianului și scoate la suprafață adevărata esență a omului „trezit”.

Un august etern

Sfârșitul lunii lui Gustar aduce, de obicei, uragane și furtuni tropicale, unele dezastruoase, așa cum a fost recentul uragan Melissa, care a lăsat în urmă zeci de morți și uriașe pagube materiale, atât în Jamaica, cât și în Cuba și Republica Dominicană. Așadar, din august încolo, inima sezonului ploios din zona Caraibilor începe să bată puternic în pântecele naturii. Precauția excesivă a occidentalului îl determină să se ferească de eventualele capricii ale naturii.

El vine în vacanță cu precădere în sezonul uscat, deci între noiembrie și aprilie, pentru a-și maximiza confortul. Numai că acest confort de tip occidental este incompatibil cu absolut orice încercare de a înțelege lumea jamaicană. Una colorată, haotică și lipsită de precauții. Complexurile turistice sunt țarcuri sterilizante pentru orice inițiativă de cunoaștere, în special în lunile „sigure”, noiembrie-aprilie. E vorba de o perioadă „instagramabilă”, dar cât se poate de fadă și săracă în descoperiri. Comercianții sunt „călare” pe turiștii veniți să cheltuiască toate economiile făcute peste an și să-și etaleze hainele de firmă, cumpărate la reducere din hipermarketurile Nordului prosper.

Cât o mai fi și acesta prosper, dacă ne gândim la redesenarea hărții bogăției planetare. De altfel, indienii și chinezii sunt o prezență constantă în Jamaica. Revenind la „țarcurile turistice”, acestea sunt forme de „exploatare a omului de către om”, ca să folosim o expresie marxistă ce revine la modă. Cu alte cuvinte, personalul complexurilor turistice asistă la o risipă de hrană de-a dreptul dementă, la capriciile exhibate de unii plătitori care frizează ridicolul și la excese bahice „de toți banii”, că doar din pricina asta oamenii și-au cheltuit și ultima lețcaie agonisită în anul precedent.

Jamaicanii sunt mândri de țara lor și își respectă simbolurile naționale

Aflat „de cealaltă parte” a realității, personalul „țarcurilor” ajunge, la un moment dat, să nu mai mimeze amabilitatea – servește mâncarea și băuturile în scârbă, trântind pe masă farfuriile și paharele, privește cu dezgust la cei veniți să se distreze și comentează pe la colțuri, în pauza de țigară. Cam cum se întâmplă și mai aproape de noi, prin Bulgaria sau Grecia. Așa arată socialismul cu poleială capitalistă, cu care ne-am obișnuit în ultimii ani: lipsă de educație, cu pretenții de egalitate și bunăstare. I

ată în câteva tușe groase imaginea societății spre care ne îndreptăm după ce am ascuns în debaraua istoriei valorile care au dat lustrul Occidentului. Norocul este că Jamaica te fură repede din tsunamiul gândurilor de tot felul și te readuce cu picioarele pe plajă. Luna august nu îngăduie divagații pe teme ideologice. O simplă lecție de biologie a mamei-natură, având în rolul principal pelicani care pescuiesc la malul mării ca niște kamikaze, are menirea de a împrăștia rapid orice tulburare interioară...

(...)

Fragmentul face parte dintr-un text publicat în numărul 288 al revistei „Historia” (revista:288), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 ianuarie - 14 februarie, și în format digital pe platforma paydemic.