Republica Dominicană, locul de unde a început „Lumea Nouă”
Cristofor Columb și-a lăsat fratele, Bartolomeu, în mijlocul unui Eden, cucerit de perfecțiunea naturală a insulei. Legenda spune că osemintele „părintelui Americii” încă odihnesc în pământul pe care l-a iubit.
Insula „Hispaniola” a fost descoperită de Cristofor Columb în decembrie 1492, un an mai târziu fondând aici prima colonie a „Lumii Noi”. În zilele noastre, două treimi din această bucată de pământ din regiunea Caraibilor sunt ocupate de Republica Dominicană și o treime de către statul Haiti.
Cum lupta pentru frumos scoate, de regulă, ce-i mai urât din ființa umană, Columb n-a avut parte prea mult de liniștea locului. Mai întâi, coloniștii săi au compromis relația cu băștinașii Arawak (sau Taino), demonstrând că mâna omului mai mult strică decât sfințește. Au urmat bătălii, intrigi la Curtea Spaniei, arestarea, încătușarea și, într-un final, reabilitarea fraților Cristofor și Bartolomeu (primul guvernator) prin simbolica și delicata atingere a reginei Isabela.
Nici după ce a părăsit cu trupul această lume „părintele Americii” nu și-a găsit pe deplin pacea. Osemintele sale au fost mutate de la Valladolid la Sevilla, transferate la Santo Domingo, prima capitală a „Lumii Noi” pe care el însuși a întemeiat-o, apoi duse la Havana, înainte de a reveni la Sevilla, în 1899.
Totuși, sunt voci care afirmă că rămășițele pământești ale lui Cristofor Columb n-ar fi fost niciodată trimise de la Santo Domingo (Republica Dominicană) la Havana (Cuba) și că acestea ar fi și astăzi pe mult iubita sa insulă din Marea Caraibilor. O posibilă „farsă”, orchestrată de dincolo de mormânt? Cine știe?
Moștenirea lui Columb
Cert este că Santo Domingo de Guzman, capitala Republicii Dominicane, va rămâne întotdeauna „punctul 0” al „Lumii Noi”. Prima catedrală, Sfânta Maria, ridicată între 1514 și 1542, prima universitate și primul spital din America au fost construite aici. Orașul este locuit neîntrerupt din 1496 și face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Fortăreața Ozama și Turnul Omagiului, ridicate în 1503, sunt considerate cel mai vechi avanpost militar din America. „Amprenta tropicală” pe care o păstrează Santo Domingo se simte (și) în decalajul economic dintre partea estică și cea vestică – mai prosperă și parcă strategic separată de sărăcie, prin „purtarea de grijă” a râului Ozama.
Oricum, în Dominicană se trăiește mai bine decât în Cuba și incomparabil mai bine decât în năpăstuitul stat vecin, Haiti, unde defrișările și catastrofele naturale au transformat viața oamenilor într-un coșmar perpetuu.
Este aproape neverosimilă schimbarea bruscă de peisaj, trecerea de la vegetația paradisiacă și de la plajele cu nisipuri fine, ocupate de turiști cu dare de mână, la sărăcia lucie a haitienilor. Ca o aspră ironie a sorții, în ziua de 27 februarie a fiecărui an, dominicanii sărbătoresc obținerea independenței față de Haiti, la 1844. Dar nici economia lor nu stă chiar pe roze, prăpastia dintre bogați și săraci adâncindu-se încet și sigur.
Turismul și agricultura reprezintă, indiscutabil, sursele de venit cele mai sigure. Zahărul, cafeaua și tutunul, precum și sectorul serviciilor sunt baza unui stat considerat de economiști ca fiind legat ombilical de SUA. De altfel, aceasta este destinația spre care se îndreaptă mai mult de jumătate din exporturi, „aurul” la care Columb nici nu se gândea în urmă cu peste 500 de ani.
Ce ne vând agențiile de turism
„Nisipuri fine, parcă de zahăr, vegetație luxuriantă de culoarea smaraldului, creste muntoase din care se revarsă cascade impresionante și o mare limpede, turcoaz”, sună una dintre prezentările făcute pachetelor turistice din Republica Dominicană. Sigur, depinde ce cumperi și ce așteptări ai, în general. Majoritatea turiștilor pentru asta se duc în Dominicană: palmieri, nisip, mare, rom alb și mojito.
Din acest considerent domină resorturile all-inclusive, un fel de aspiratoare uriașe de energii negative, oboseală corporatistă și obligații parentale. Acolo copiii se zbenguie în voie pe plajele nesfârșite, părinții uită de ei înșiși, iar solitarii evită amocul printr-un abandon rapid în brațele lui Bacchus.
La drept vorbind, nu-i prea pasă nimănui de istoria colonialismului spaniol când de jur-împrejur se desfășoară natura primordială, cu păsări multicolore, ierburi înalte prin care mișună ciudate vietăți și insecte, interesante tocmai prin aspectul lor respingător.
Dacă nu au „bateriile” consumate până la limita de avarie, cei care se decid să părăsească imensele complexuri turistice bifează repede în carnețelul de călătorie câteva „atracții”. De pildă, Farul lui Columb din Santo Domingo, în formă de cruce, simbolizând creștinarea Americii, sub care se zice că s-ar afla adevăratul mormânt al exploratorului. Monumentul a fost construit în 1992, la aniversarea a cinci secole de când Cristofor Columb a pus piciorul pe pământ american.
Pe „listă” urmează Parcul Național Los Haitites, pentru o plimbare cu barca pe canalele din pădurea de mangrove, adică de arbori și arbuști tropicali specifici țărmurilor mlăștinoase. În fine, probabil o minoritate neglijabilă din legiunile de turiști de all-inclusive alege câte o expediție în sud-vestul insulei, unde pot fi admirate, în mediul lor, iguane de tot felul, flamingo și crocodili.
Lâncezitul într-un colț din cei peste o mie de kilometri de plajă ai Republicii Dominicane poate avea, totuși, efecte benefice greu de bănuit la început. Spre exemplu, poți afla o poveste „de la sursă”, taman atunci când o voce interioară îți reproșează că te-ai zgârcit la o sută de dolari și n-ai cumpărat excursia la iguanele și crocodilii din sud-vestul insulei.
Spre deosebire de Cuba, vânzătorii ambulanți din Dominicană nu sunt o prezență inevitabilă printre occidentalii întinși la soare și cu portofelele doldora de bani. La capătul plajei aferente unui complex este amenajat, de regulă, „un cătun comercial”, format din căsuțe acoperite cu stuf și pline de artefacte ale meșteșugarilor locali.
Aici mai găsești interesante picturi în ulei ale studenților la arte plastice, rebeli și dornici de afirmare, precum și țigări de foi la prețuri mai accesibile. Spre seară poți nimeri și în mijlocul unei petreceri de artiști care dansează merengue și bachata, beau rom și prăjesc pește pe grătare improvizate. Dimineața, dacă vrei să-ți prinzi gândurile din urmă, rămâi să vezi răsăritul.
După o vreme, constați că vânzătorii din căsuțele cu stuf sunt chefliii de cu seară și că fiecare are câte o poveste interesantă, în afară de pânzele cu sclave de culoare și totemurile pline de nisip. Unul dintre ei, cu cearcăne de rom Brugal și cămașa murdară de tempera, mi-a povestit că se trage din neamul primilor locuitori ai insulei.
Aveam să aflu că mulți dominicani, haitieni și cubanezi se consideră și astăzi ca parte a grupului etnic taino, peste care a dat Columb atunci când a călcat pe coasta insulei Hispaniola. Singura nepotrivire rămâne cea legată de mărturiile scrise privind dispariția etniei.
Brutalitatea coloniștilor europeni, bolile aduse de ei și sinuciderile provocate de invazia Paradisului taino au făcut ca, între anii 1508 și 1531, numărul acestor amerindieni să scadă de la 60.000 la 600 de oameni. De atunci și până acum, susțin unii antropologi, este greu de crezut că ar fi supraviețuit vreo „fărâmă” din genele taino.
Oricum, amerindianul meu cu suflet de artist își vedea strămoșii, în răsăritul tulburat de căldură și de rom parfumat, acostând pe țărmurile Dominicanei de azi, învăluiți în misterul civilizației maya, de la care se revendică. Aveam să-l întâlnesc, câteva zile mai târziu, pe străduțele pietruite din Santo Domingo, vânzând tablouri la suprapreț turiștilor care-și făceau poze cu telefoanele inteligente.
Uneori, o poveste spusă de cine trebuie și pictată pe o pânză poate fi mai prețioasă decât un tratat de istorie. Așa cum o cafea fierbinte, băută pe terasa unei case coloniale, îți poate spune mai multe decât un ghid bine informat.
Foto sus: Cristofor Columb și fraţii lui sunt arestaţi și trimiși în Spania spre judecată (© Guliver / Getty Images)
Mai multe pentru tine...
