SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea

Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.

Conform doctrinei, orice tentativă a vreunei puteri europene de a exercita control asupra unui stat independent din Americi va fi considerată drept „manifestare a unei atitudini neprietenoase față de SUA”.

În 1869, temându-se că puteri europene ar putea viola prevederile doctrinei Monroe prin exercitarea controlului asupra Republicii Dominicane, președintele SUA, Ulysses S. Grant, a inițiat demersul anexării acesteia. Cu siguranță că nimeni nu se lasă amăgit de pretextul abolirii sclaviei în regiune, care ar fi putut fi impulsionată urmare a anexiunii, așa cum clama omul number one al SUA acelor ani, căci mult mai prozaice sunt atât interesul manifestat de Marina SUA în transformarea Samaná Bay (din estul insulei) în stație de alimentare, cât și de resursele naturale ale Republicii, potențiale locuri de muncă pentru afro-americani.

Președintele dominican, Buenaventura Báez, și-a dat acordul exclusiv prin prisma unor calcule pragmatice. Căci, devenind protectorat al SUA, Republica Dominicană ar fi fost ferită de invazia vecinilor haitieni (de care se desprinsese în 1844), tot așa cum exporturile dominicane ar fi găsit o mai mare aderență în apropiatele State Unite ale Americii decât pe îndepărtatele piețe europene.

Nu trebuie să omitem o altă realitate dramatică. La acea vreme, Republica Dominicană era profund îndatorată după ce-și recâștigase independența în 1865, la finele Războiului de Restaurație, o confruntare de gherilă contra spaniolilor care ocupaseră țara cu patru ani în urmă, dar și ca urmare a războiului civil în desfășurare (1868-1874, ce avea să se încheie cu răsturnarea lui Báez). Una dintre soluțiile găsite de Báez a fost vânzarea Peninsulei Samaná către SUA în schimbul a 1,1 milioane de dolari, numai că Grant pusese ochii pe întreaga țară, neuitând, probabil, că, în 1867, predecesorul său, Andrew Johnson, achiziționase de la Rusia țaristă Alaska pentru 7,2 milioane de dolari. Pe 29 noiembrie 1869, SUA și Santo Domingo au semnat tratatul conform căruia americanii vor intra în posesia Santo Domingo în schimbul a 1,5 milioane de dolari, închiriind Peninsula Samaná pentru 99 de ani, suma plătită, anual, fiind de 147.229,91 dolari.

Pe cale de consecință, pe 19 februarie 1870, a fost inițiat un referendum cu privire la anexare și la tratatul întocmit, care s-a bucurat de prezența a doar 30% dintre cetățenii cu drept de vot ai Santo Domingo. 99,93% au pus ștampila pe „da”, numai că, pe 30 iunie al aceluiași an, Senatul SUA a refuzat ratificarea tratatului, suspectându-l pe Grant că nu ar intenționa altceva decât să îmbogățească un anumit grup de interese și să-l protejeze pe președintele dominican.

Foto sus: Vedere din Santo Domingo, capitala Republicii Dominicane (© Ghetty Images)