O casa demolată, o poveste şi o dezbatere la Street Delivery

După excavator, un grup format din tineri istorici şi arhitecţi, invită bucureştenii la o reflecţie asupra identităţii oraşului, exprimată în patrimoniul său construit. Şi le propune ieşirea din apatie, asumarea opiniilor şi susţinerea lor într-un dialog public.

„CAUT PROPRIETAR IUBITOR”, la Street Delivery, 10-12 iunie 2011Într-un prim episod, vă invităm la Street Delivery, pe strada Arthur Verona, să faceţi cunoştinţă cu o stradă. Strada Berzei, veche de trei secole, care a trăit şi în mare parte a murit sub ochii noştri. Primii bucureşteni care au trecut pe acolo au fost negustorii în straie orientale de pe vremea fanarioţilor. Ultimii am fost noi, în urma excavatoarelor care au pus la pământ 300 de ani de poveşti depănate între pereţii caselor dispărute.Vă invităm să descoperiţi memoria străzii Berzei, prin intermediul obiectelor recuperate în urma demolărilor din această iarnă. Sunt decoraţii şi obiecte de uz cotidian, frânturi de case şi de lume aruncate la gunoi.„CAUT PROPRIETAR IUBITOR” este un experiment de implicare civică, este o oportunitate de a interacţiona şi de a pune întrebări despre relaţia „conflictuală” dintre bucureşteni şi patrimoniul arhitectural al oraşului lor.Ne propunem să informăm şi să încurajăm discuţii pe această temă printr-o altfel de iniţiativă. Fiecare obiect expus în cadrul proiectului „CAUT PROPRIETAR IUBITOR” a fost recuperat dintr-o clădire demolată în această iarnă în Strada Berzei. Ne dorim să sensibilizăm publicul asupra dimensiunii umane a patrimoniului construit bucureştean şi asupra distrugerii acestuia. Şi o facem oferind spre adopţie temporară câteva dintre obiectele salvate.Astfel, unii dintre vizitatorii Street Delivery vor pleca acasă cu un obiect recuperat din demolările din Strada Berzei. Cele mai interesate şi mai convingătoare persoane vor primi spre adopţie timp de o săptămână, câte un obiect. Cei interesaţi să adopte o cahlă, o fotografie, un ceainic, o cremonă, unul dintre aceste obiecte expuse, vor fi rugaţi să scrie despre această experienţă pe pagina noastră de facebook. Aşteptăm fotografii, impresii ale proprietarilor temporari şi poveşti despre cum interacţionează ei cu aceste obiecte. Aşteptăm şipoveşti despre prima viaţă a acelor foste părţi dintr-o casă, sau poveşti despre viitorul lor.Obiectele vor fi expuse pe o uşă recuperată de asemenea de la o casă demolată din Strada Berzei. Majoritatea obiectelor sunt de dimensiuni mici şi medii, uşor de mânuit, de transportat şi de integrat în spaţiul de adopţie.

Următoarea fază a experimentului va fi o expoziţie interactivă a obiectelor adoptate, la care proprietarii temporari ne vor împărtăşi din experienţele lor

Oraşul este o fiinţă vie, care se transformă organic, odată cu evoluţia comunităţii ce îl animează. Construcţii, şosele, parcuri apar, trăiesc şi mor, ca şi oamenii care le-au locuit, care le-au cunoscut şi îndrăgit. Vechiul sfârşeşte prin a face loc noului.De fiecare dată când oraşul se înnoieşte, ceva se pierde. Dar sunt locuri în fiecare oraş care îi reprezintă nucleul dur, care sunt purtătoarele esenţei identităţii lui, spaţii încărcate de memorie, ce trebuie păstrate cu orice preţ. Pentru că atunci când acestea suferă o pierdere, oraşul ca entitate vie este la rândul său rănit.Bucureştii sunt un oraş relativ tânăr, trecut însă prin repetate distrugeri şi reconstrucţii. Astăzi se află din nou în faţa unui proiect de modernizare. O înnoire, deci şi o pierdere. Înainte de a decide ce păstrăm şi ce nu, credem că este necesar un moment de cugetare, în care noi, bucureştenii, ca şi comunitate, să ne întrebăm care ne este identitatea şi care ne este nucleul dur.Dispariţia unei clădiri, a unei străzi, este ireversibilă. Să ne îngrijim ca demolând o casă, să nu ucidem ceva din spiritul oraşului, din spiritul nostru, care se adăpostea între pereţii săi. Iar atunci când decidem să sacrificăm o casă, să salvăm acele elemente ce pot fi recuperate, şi care au o valoare estetică prin ele însele:ornamente, uşi, ancadramente de fereastră, decoraţiuni interioare. Alte ţări au această prevedere inclusă în legislaţia lor de specialitate. În România, şi de noi depinde ca legea să fie amendată în acest sens.