Viața lui Panait Istrati, de la încercarea de sinucidere, la „glorie cu mațe goale”
La 10/22 august 1884 se năștea, la Brăila, Gherasim Istrate, cunoscut sub numele de Panait Istrati, scriitor ale cărui romane și nuvele s-au bucurat de un succes imediat, fiind traduse în 27 de limbi încă din timpul vieții sale.
Certificatul său de naștere o menționează ca mamă pe Joița Stoica Istrate de 29 de ani, casnică, tatăl său fiind grecul Gheorghios Valsami, „de 39 de ani de profesie precupeț, domiciliat într-o casă cu muma copilului”, care semnează documentul, dar nu îi va da copilului numele său (SJAN Braila Colecția Stare Civilă. Brăila. Născuți, registrul 10/1884), notează Arhivele Naționale ale României (ANR), pe pagina de Facebook a instituției.
Panait Istrati a copilărit la Baldovinești, la bunica sa maternă, Nedelca Stoica Istrate, avându-i aproape pe unchii săi Anghel și Dumitru. După absolvirea celor patru clase primare, fiind nevoit să-și câștige existența, a lucrat ca ucenic de cârciumar, de brutar, de vânzător ambulant. Este perioada în care începe să citească mult și să ducă o viață de hoinar, trăită mereu la limita sărăciei, așa cum el însuși recunoaștea mai târziu:
„Eram pe la începutul adolescenței, citeam tot ce-mi cădea în mână, făcând mahalaua să creadă c-am să «devin popă» lucru ce bucura mult pe necăjita mea mamă, dar o și întrista, în același timp, căci fugeam de la stăpân, ca și de acasă, hoinăream prin județele vecine, nu puteam fi «statornic la nicio treabă», eram adică «o haimana» cum spunea aceiaș mahala. Ceva și mai grav pentru mama, care era o femee econoamă. Banul ce-l câștigam nu ținea în mâna mea nici cât ține un bulgăre de ghiață și nici nu-l dădeam «pe lucruri folositoare», ci numai pe cărți și pe tutun, lăsând în grija mamei să mă îmbrace și să mă încalțe.” (ANR, SANIC, fond Dudu Velicu, dosar 506, f. 10)
În 1904 ajunge la București și apoi la Giurgiu unde a lucrat o perioadă ca hamal, iar în 1907 se îmbarcă clandestin pe un vapor cu destinația Alexandria hoinărind prin Egipt, Siria și Liban, călătoriile sale inspirând romanele de mai târziu. Există o similitudine între povestea sa de viață și cea descrisă în romanul „Mediteranée. Lever du soleil” – personajul Adrian Zograffi, în vârstă de 22 de ani, se îmbarcă din Constanța spre Alexandria în decembrie 1906 – , pe prima pagină, autorul mărturisind: „Sunt incapabil să-mi imaginez o poveste pe care nu am trăit-o, măcar în linii mari ...” (Biblioteca ANR, Panait Istrati, „Mediteranée. Lever du soleil”, Paris, 1934)
În acei ani, Panait Istrati a devenit simpatizant al mișcării socialiste și tot atunci, din cauza condițiilor mizere de viață, s-a îmbolnăvit de tuberculoză, boală care avea să-l răpună în 1935.
Stabilit la Nisa
După Primul Război Mondial s-a stabilit în Franța, la Nisa, unde pentru a se întreține a fost zugrav, dar și fotograf ambulant pe vestita Promenade des Anglais, ipostază imortalizată într-o fotografie – poate cea mai frumoasă fotografie a sa – care câțiva ani mai târziu, în 1927, urma să apară în jurnalul „L’Humanité” (foto jos). (SJAN Brăila, Colecția Panait Istrati, IV-28/1921; ANR, SANIC, Colecția Documente Fotografice, F I 6777 2v).
Meseriile practicate îi asigurau doar o existență precară, astfel că în 1921, debusolat de lipsa de orizont a vieții sale, a încercat să se sinucidă. La spital, în buzunarul hainei sale a fost găsită o scrisoare adresată lui Romain Rolland, pe care medicii care i-au salvat viața au expediat-o destinatarului. Scriitorul francez i-a devenit prieten și l-a îndemnat scrie, relatând apoi acest episod în prefața povestirii „Kira Kiralina”, prima povestire de succes scrisă de Panait Istrati, publicată la Paris, în 1924:
„În primele zile ale lui ianuarie 1921, o scrisoare mi-a fost trimisă de la spitalul din Nisa. Fusese găsită la un desperat care își tăiase beregata. Era puțină nădejde să mai scape. Citii și fusei prins de tumultul geniului. Era un crivăț de foc peste câmpuri. Era spovedania unui nou Gorki, din țările balcanice. Fu scăpat. Voii să-l cunosc. O corespondență a început între noi. Devenirăm prieteni.”
Au urmat alte romane și povestiri, inspirate de oamenii și locurile de acasă, pe care publicul francez le-a primit cu interes și care au fost traduse în mai multe limbi în acei ani, printre cele mai cunoscute numărându-se „Moș Anghel”, „Codin”, „Haiducii” sau „Ciulinii Bărăganului”.
Recunoașterea internațională a talentului său literar nu i-a adus lui Panait Istrati o bunăstare materială, acesta plângându-se de lipsa banilor într-o scrisoare pe care i-o adesează în 1924 bunului său prieten Iacob Rosenthal: „Glorie cu mațe goale! Azi când vreau să scriu cu poftă, când mai am ceva dinți buni și încă ceva țeapăn, nimeni nu-mi dă vreo sută de mii de franci. Mâine, când voi fi acrit de luptă cu mizeria și cu datoriile, când voi fi gaga, îmi vor da bani cu lopata.” (ANR, SANIC, Colecția Personalități. Panait Istrati, dosar 1.3.2.I.3.1., f. 2)
Printre contemporani, personalitatea și opera sa au stârnit reacții contradictorii; a fost deopotrivă văzut ca un inadaptat, un vagabond veșnic răzvrătit, un hamal din portul Brăilei, dar și ca un scriitor de geniu, idealist, sensibil la suferința semenilor săi cu care soarta fusese mai puțin dreaptă. Singurul său crez, căruia i-a rămas leal întreaga sa viață, a rămas iubirea omului pentru om:
„Am vagabondat ca să aflu de la oameni un pic de adevăr și sinceritate. M-am dăruit lor și mi-am risipit viața pe toate drumurile pământului. Am ales munca cinstită cu târnăcopul, am cărat saci și am vopsit bastimentele, dar am refuzat, atunci când mi s-a oferit un loc în presă, pentru că mi s-a părut că mi se cere o muncă necinstită, sau, dacă vrei, numai lipsită de sinceritate și adevăr”. (ANR, SANIC, fond familial Baltazar, dosar 105, f. 5)
Arhivele Naționale ale României pun la dispoziția publicului documente și fotografii în format digital, care fac parte din fonduri și colecții păstrate la Serviciul Arhivelor Naționale Istorice Centrale și la Serviciul Județean Brăila al Arhivelor Naționale și pot fi studiate prin intermediul sălilor de lectură ale ANR. Vezi aici mai multe imagini!
Foto sus: Panait Istrati (10 august 1884-16 aprilie 1935). Pe verso, însemnarea: „Paris, 1934” (© ANR SANIC Col Documente Fotografice F I 6775)
