Cum s a declan┼čat Primul R─âzboi Mondial f─âr─â ca nimeni s─â ┼či doreasc─â asta jpeg

Cum s-a declan┼čat Primul R─âzboi Mondial f─âr─â ca nimeni s─â-┼či doreasc─â asta

­čôü Primul R─âzboi Mondial
Autor: Iulian Sîmbeteanu

├Änceput aproape din gre╚Öeal─â, Primul R─âzboi Mondial avea s─â fie mai s├óngeros dec├ót orice alt conflict de p├ón─â atunci. Timp de zeci de ani, istoricii au ├«ncercat s─â stabileasc─â care au fost cauzele primului conflict cu adev─ârat global. Pe de alt─â parte, speciali╚Ötii ├«n rela╚Ťii interna╚Ťionale ╚Öi diploma╚Ťie, precum profesorul John G. Stoessinger sau fostul secretar de stat american Henry Kissinger, sus╚Ťin c─â declan╚Öarea conflictului nu poate fi ├«n╚Ťeleas─â numai prin intermediul explica╚Ťiilor abstracte, precum sistemul de alian╚Ťe, militarismul sau na╚Ťionalismul, ci este necesar─â ╚Öi o ├«n╚Ťelegere a aspectelor psihologice ╚Öi de personalitate ale liderilor vremii.

Primul R─âzboi Mondial a izbucnit ├«n urma asasin─ârii arhiducelui Franz Ferdinand, mo╚Ötenitorul tronului austro-ungar, de c─âtre un na╚Ťionalist s├órb, pe 28 iunie 1914, la Sarajevo. Oamenii care au pornit la lupt─â ├«n august 1914 credeau c─â r─âzboiul va dura c├óteva s─âpt─âm├óni sau, cel mult, c├óteva luni. Pu╚Ťini au prev─âzut dezastrul care avea s─â schilodeasc─â Europa ├«n urm─âtorii patru ani. Printre aceste excep╚Ťii se num─âra ╚Öi ╚Öeful de stat major general al Imperiului german, Helmuth von Moltke. El se a╚Ötepta la un conflict prelungit timp de c├ó╚Ťiva ani, ├«ns─â considera c─â r─âzboiul este inevitabil. ├Än fapt, cei mai mul╚Ťi oameni de stat din ajunul Marelui R─âzboi se comportau ca ni╚Öte actori dintr-o tragedie greac─â. Deznod─âm├óntul teribil al evenimentelor, care au condus la conflict, era preconizat de mul╚Ťi, ├«ns─â p─ârea de neoprit. Liderii vremii au ├«ncercat ├«n mod repetat s─â se spele pe m├óini de responsabilitatea declan╚Ö─ârii r─âzboiului ╚Öi s─â arunce vina pe umerii unei Providen╚Ťe necru╚Ť─âtoare. Atitudinea lor fatalist─â i-a influen╚Ťat ╚Öi pe istorici, mul╚Ťi consider├ónd c─â izbucnirea conflictului a fost cauzat─â de evenimente care au fost dincolo de controlul oamenilor.

Autorul american John G. Stoessinger, profesor de diploma╚Ťie global─â la Universitatea din San Diego, a contrazis aceast─â opinie ├«n cartea sa Why Nations Go to War, publicat─â ├«n 1974. Stoessinger argumenteaz─â c─â izbucnirea Primului R─âzboi Mondial nu a fost o fatalitate, ci rezultatul direct al deciziilor proaste luate de oameni afla╚Ťi ├«n pozi╚Ťii cheie. ├Än cele mai multe cazuri, ace╚Öti oameni nu erau r─âu inten╚Ťiona╚Ťi, de╚Öi erau lipsi╚Ťi de empatie. Domina╚Ťi de spaim─â ╚Öi c─âzu╚Ťi ├«n capcana auto-am─âgirii, liderii Marilor Puteri au luat decizii bazate pe team─â ╚Öi pe o percep╚Ťie gre╚Öit─â a realit─â╚Ťii. Autorul american critic─â opinia mecanicist─â, ├«mp─ârt─â╚Öit─â de mul╚Ťi istorici, conform c─âreia r─âzboiul a fost declan╚Öat de sistemul de alian╚Ťe, care a ├«mp─âr╚Ťit Marile Puteri ├«n dou─â blocuri rivale. Spre exemplu, sus╚Ťine profesorul american, la ├«nceputul lunii iulie 1914, Germania ├«╚Öi sus╚Ťinea aliatul austro-ungar, care dorea s─â pedepseasc─â Serbia pentru asasinarea mo╚Ötenitorului tronului Austriei. ├Äns─â, p├ón─â la sf├ór╚Öitul aceleia╚Öi luni, c├ónd era clar c─â ac╚Ťiunile Vienei determinau mobilizarea general─â a Rusiei, ├«n sprijinul Serbiei, Kaiserul a ├«ncercat s─â domoleasc─â preten╚Ťiile austriecilor. Dac─â eforturile sale ar fi avut succes, sistemul de alian╚Ťe ar fi putut preveni r─âzboiul.

Greșeala Kaiserului

Kaiserul german a fost profund m├óhnit c├ónd a aflat vestea asasin─ârii arhiducelui Franz Ferdinand ╚Öi a so╚Ťiei sale, Sophie. Wilhelm al II-lea ├«l simpatiza sincer pe mo╚Ötenitorul tronului austriac. C├ónd a aflat c─â ultimele cuvinte ale lui Franz Ferdinand au fost adresate so╚Ťiei sale, c─âreia i-a spus c─â ÔÇ×nu trebuie s─â moar─â, ci s─â tr─âiasc─â pentru copiii lorÔÇŁ, indignarea ╚Öi furia Kaiserului au fost ├«ndreptate ├«mpotriva s├órbilor, pe care ├«i considera ÔÇ×bandi╚ŤiÔÇŁ ╚Öi ÔÇ×criminaliÔÇŁ. Pe l├óng─â sentimentele sale personale, Wilhelm considera c─â atentatul reprezint─â o profund─â amenin╚Ťare ├«mpotriva principiului monarhic. Individ cu un caracter impetuos, Kaiserul dorea ca Austria s─â pedepseasc─â Serbia c├ót mai repede. Pe 5 iulie, Wilhelm i-a asigurat pe austrieci c─â pot conta pe ÔÇ×sprijinul fidelÔÇŁ al Germaniei, chiar dac─â ac╚Ťiunea punitiv─â pl─ânuit─â ├«mpotriva Serbiei ├«i va aduce ├«n conflict cu Rusia. A doua zi, Wilhelm al II-lea a plecat ├«n vacan╚Ť─â, ferm convins c─â b─âtr├ónul ├«mp─ârat Franz Joseph nu va declan╚Öa un r─âzboi. Adev─ârul este c─â Wilhelm nu avea habar de inten╚Ťiile austriecilor. ├Ändemnat de un impuls generos, el a ├«nm├ónat Austro-Ungariei un cec ├«n alb, f─âr─â s─â se g├óndeasc─â la consecin╚Ťe. Kaiserul era convins c─â ┼óarul nu-i va sus╚Ťine pe s├órbi ╚Öi c─â toate capetele ├«ncoronate ale Europei vor face front comun ├«mpotriva amenin╚Ť─ârii regicidului. ├Än plus, Wilhelm credea c─â leg─âturile monarhice sunt mai puternice dec├ót cele etnice, fiind convins c─â ┼óarul nu-i va sprijini pe slavii din Serbia ├«mpotriva sa. ├Än ambele cazuri, ├«mp─âratul german se ├«n╚Öela amarnic. Decizia Kaiserului de a sprijini Austro-Ungaria ├«n orice circumstan╚Ť─â dovede╚Öte o extraordinar─â confuzie ├«ntre sentimentele sale personale ╚Öi judecata politic─â. Prietenia sa cu arhiducele Franz Ferdinand l-a determinat s─â pun─â soarta na╚Ťiunii germane ├«n m├óinile conduc─âtorilor altui stat, iar convingerea c─â leg─âturile monarhice ├«l vor determina pe v─ârul s─âu, ┼óarul Nicolae al II-lea al Rusiei, s─â nu-i sprijine pe s├órbi l-a f─âcut s─â cread─â c─â garan╚Ťia oferit─â austriecilor nu prezint─â niciun risc. Wilhelm al II-lea nu ╚Öi-a dorit r─âzboiul, dar nu a fost nici un pion ├«n m├óna Providen╚Ťei.

56460867 jpg jpeg

Ultimatumul Austriei

├Än acele zile tensionate ale lunii iulie 1914, soarta Austro-Ungariei se afla ├«n m├óinile a trei oameni:├«mp─âratul Franz Joseph, ministrul s─âu de Externe, contele Leopold von Berchtold, ╚Öi Conrad von H├Âtzendorf, ╚Öeful Statului Major al armatei imperiale. Urcat pe tron ├«n 1848, Franz Joseph era un b─âtr├ón obosit. ├Än trecut, toate r─âzboaiele purtate de el s-au ├«ncheiat cu ├«nfr├óngeri ╚Öi pierderi teritoriale. Nu ne putem ├«ndoi c─â b─âtr├ónul de 84 de ani nu-╚Öi dorea nimic altceva dec├ót s─â-╚Öi ├«ncheie domnia ├«n pace. ├Än plus, a doua parte a domniei sale a fost marcat─â de numeroase tragedii personale:asasinarea so╚Ťiei sale (Elisabeta, cunoscut─â mai ales sub numele Sisi), sinuciderea fiului s─âu, Rudolf, iar acum asasinarea nepotului. Chiar dac─â H├Âtzendorf a cerut mobilizarea imediat─â a armatei, dup─â 5 iulie, ├«mp─âratul a refuzat. Franz Joseph se temea de un atac al Rusiei ╚Öi se ├«ndoia de sprijinul Germaniei. ├Än s─âpt─âm├ónile urm─âtoare, s─ân─âtatea ├«mp─âratului s-a ├«nr─âut─â╚Ťit. At├ót din punct de vedere fizic, c├ót ╚Öi mintal, Franz Joseph era dep─â╚Öit de situa╚Ťie. De╚Öi este greu de demonstrat, putem presupune c─â b─âtr├ónul ├«mp─ârat nu ├«n╚Ťelegea pe deplin consecin╚Ťele politicilor sus╚Ťinute de ministrul s─âu de Externe ╚Öi de ╚Öeful Statului Major. H├Âtzendorf credea c─â Imperiul se afl─â ├«n pragul dezintegr─ârii, at├ót din cauza dec─âderii interne, c├ót ╚Öi a du╚Ömanilor externi, ╚Öi era ferm convins c─â asasinarea prin╚Ťului mo╚Ötenitor reprezint─â o insult─â care trebuie pedepsit─â c├ót mai repede.

Numit de istoricul american Sidney Bradshaw Fay ÔÇ×cel mai incompetent om care a ocupat o asemenea func╚Ťie de r─âspundere ├«ntr-o situa╚Ťie critic─âÔÇŁ, contele von Berchtold ╚Öi-a schimbat radical atitudinea dup─â ce a primit ÔÇ×cecul ├«n albÔÇŁ din partea Kaiserului. Chiar dac─â ├«mp─ârt─â╚Öea opinia ╚Öefului Statului Major al armatei imperiale, c─â statutul de mare putere al monarhiei austro-ungare depindea de pedepsirea Serbiei, ministrul de Externe a ezitat s─â ia m─âsuri militare ├«mpotriva ╚Ť─ârii vecine p├ón─â pe 5 iulie. Garan╚Ťiile germane l-au determinat pe von Berchtold s─â renun╚Ťe la ╚Öov─âial─â ╚Öi s─â redacteze un ultimatum umilitor, fiind convins c─â Serbia ├«l va respinge. Ministrul de Externe austro-ungar a fost principalul, poate chiar singurul, autor al ultimatumului adresat Serbiei. ├Än mod paradoxal, de╚Öi von Berchtold a trimis textul ultimatumului la Berlin, Wilhelm al II-lea nu a cerut s─â-l vad─â, ├«nainte s─â fie trimis Serbiei. Termenii ultimatumului din 23 iulie erau necru╚Ť─âtori. Printre altele, Austria solicita dizolvarea grup─ârilor na╚Ťionaliste din Serbia, demiterea unor ofi╚Ťeri cheie din conducerea armatei s├órbe, precum ╚Öi arestarea unor importante figuri politice. Serbia trebuia s─â r─âspund─â ├«n termen de 48 de ore. Regele Petru I al Serbiei ╚Öi mini╚Ötrii s─âi au fost ╚Öoca╚Ťi de termenii ultimatumului ╚Öi erau convin╚Öi c─â reprezint─â un pretext pentru desfiin╚Ťarea ╚Ť─ârii. ├Än fond, chiar dac─â Franz Ferdinand a fost asasinat de un na╚Ťionalist slav, care avea leg─âturi cu Serbia, acesta era un supus al Imperiului, iar atentatul a avut loc pe teritoriul austro-ungar. ├Äns─â, Guvernul s├órb a acceptat majoritatea termenilor ultimatumului, numai cei care ar fi suprimat suveranitatea ╚Ť─ârii au primit un r─âspuns oarecum evaziv. Cu toate acestea, Austro-Ungaria a ├«ntrerupt leg─âturile diplomatice cu Serbia.

Dubla cacealma

├Än aceste zile tensionate, Kaiserul se afla ├«ntr-o croazier─â pe Marea Nordului, f─âr─â s─â acorde o prea mare aten╚Ťie evenimentelor. Nici m─âcar nu a cerut s─â vad─â r─âspunsul Guvernului s├órb p├ón─â ├«n diminea╚Ťa zilei de 28 iulie. Dup─â ce a citit textul, Wilhelm a notat pe marginea documentului c─â ÔÇ×reprezint─â un mare succes moral pentru Viena, iar orice motiv pentru un r─âzboi a disp─ârutÔÇŁ ╚Öi ╚Öi-a exprimat regretul pentru faptul c─â a ordonat mobilizarea armatei. C├óteva ore mai t├órziu, Austro-Ungaria declara r─âzboi Serbiei, iar Germania era pus─â ├«n fa╚Ťa faptului ├«mplinit. R─âzboiul care a izbucnit pe 28 iulie era un conflict izolat, ├«ntre Austro-Ungaria ╚Öi Serbia, iar austriecii erau convin╚Öi c─â va r─âm├óne a╚Öa. Contele von Berchtold considera c─â nu are de ce s─â se team─â de Rusia. ├Än fond, ┼óarul tr─âia permanent cu teama c─â ar putea fi ╚Ťinta unui atentat, iar acest lucru putea s─â-l fac─â s─â simpatizeze cauza austriac─â. ╚śi chiar dac─â aceast─â presupunere era incorect─â, austriecii erau convin╚Öi c─â vor ob╚Ťine o victorie rapid─â ├«mpotriva Serbiei ╚Öi vor pune Rusia ├«n fa╚Ťa faptului ├«mplinit. Declar├ónd r─âzboi Serbiei, Austro-Ungaria a mobilizat 8 dintre cele 16 corpuri de armat─â. ├Än acest fel, von Berchtold era convins nu numai c─â vor ob╚Ťine o victorie rapid─â ├«mpotriva Serbiei, dar ╚Öi c─â vor descuraja interven╚Ťia Rusiei. Ministrul de Externe rus, Sergei Sazonov, a v─âzut ├«ns─â aceast─â mobilizare ca o amenin╚Ťare direct─â ├«mpotriva ╚Ť─ârii sale ╚Öi a cerut la r├óndul s─âu mobilizarea par╚Ťial─â a armatei. Sazonov spera c─â o ac╚Ťiune rapid─â a armatei ruse ar fi descurajat invadarea Serbiei. Astfel, ambele ac╚Ťiuni de mobilizare erau cacealmale menite s─â descurajeze un atac militar al celelalte p─âr╚Ťi.

Schimbul de mesaje ├«ntre verii ÔÇ×WillyÔÇŁ ╚Öi ÔÇ×NickyÔÇŁ

151212843 jpg jpeg

C├ónd Kaiserul a fost informat c─â Austro-Ungaria a declarat r─âzboi Serbiei, iar Rusia a ordonat mobilizarea par╚Ťial─â a armatei, indiferen╚Ťa lui s-a transformat ├«n panic─â. ├Än acest moment erau c├ót se poate de clare implica╚Ťiile garan╚Ťiilor oferite austriecilor. Wilhelm a decis s─â fac─â toate eforturile pentru a ├«mpiedica extinderea r─âzboiului dintre Austro-Ungaria ╚Öi Serbia ╚Öi a ├«ncercat s─â fie un mediator ├«ntre austrieci ╚Öi ru╚Öi. Kaiserul i-a trimis o telegram─â v─ârului s─âu, ╚Ťarul Nicolae al II-lea, ├«n care ├«i garanta c─â ├«╚Öi va folosi toat─â influen╚Ťa pentru a-i convinge pe austrieci s─â g─âseasc─â o solu╚Ťie satisf─âc─âtoare pentru o ├«n╚Ťelegere cu Rusia. Simultan, Wilhelm le-a cerut austriecilor s─â nu ├«nainteze dincolo de Belgrad ╚Öi s─â nu extind─â r─âzboiul.

Nici ┼óarul nu-╚Öi dorea r─âzboiul. ├Änainte s─â primeasc─â mesajul Kaiserului, Nicolae i-a trimis o telegram─â ├«n care ├«l informa c─â indignarea ├«n Rusia este enorm─â, pentru c─â ÔÇ×un r─âzboi ru╚Öinos a fost declarat ├«mpotriva unei ╚Ť─âri slabeÔÇŁ. ╚Üarul m─ârturisea c─â se teme c─â ├«n cur├ónd va fi for╚Ťat s─â cedeze presiunilor ╚Öi s─â ia m─âsuri extreme, care vor conduce la r─âzboi. Wilhelm a r─âspuns rapid, printr-o telegram─â ├«n care ├«i cerea ┼óarului s─â nu ia m─âsuri militare care pot fi interpretate de Austria ca fiind amenin╚Ť─âtoare. Nicolae i-a comunicat c─â mobilizarea par╚Ťial─â a armatei a fost ordonat─â ├«n urm─â cu 5 zile, ca r─âspuns la ac╚Ťiunile austriecilor, ╚Öi ╚Öi-a exprimat speran╚Ťa c─â aceste ac╚Ťiuni nu vor st├ónjeni rolul de mediator al lui Wilhelm.

Refuzul ╚Ťarului de a opri mobilizarea armatei a accentuat panica Kaiserului. Schimbul de telegrame dintre ÔÇ×WillyÔÇŁ ╚Öi ÔÇ×NickyÔÇŁ (a╚Öa cum semnau cei doi veri mesajele pe care ╚Öi le adresau) a fost interpretat ca o strategie a ru╚Öilor de a ob╚Ťine un avantaj tactic. ├Än dup─â-amiaza zilei de 30 iulie, panica lui Wilhelm s-a transformat ├«n paranoia. El era convins c─â ru╚Öii s-au folosit de efortul lui de mediator pentru a-╚Öi ├«nt─âri pozi╚Ťiile. O telegram─â primit─â la ora 13:00, ├«n care ministrul de Externe britanic, Edward Grey, spunea c─â ÔÇ×dac─â r─âzboiul va izbucni, va fi cea mai marea catastrof─â pe care a v─âzut-o vreodat─â omenireaÔÇŁ, nu a f─âcut dec├ót s─â ├«nt─âreasc─â paranoia Kaiserului. Wilhelm era convins de existen╚Ťa unui complot ├«ntre britanici, ru╚Öi ╚Öi francezi, pentru distrugerea Germaniei. Acesta a fost motivul care l-a determinat pe Wilhelm s─â ac╚Ťioneze primul. Pe 31 iulie, Germania i-a dat Rusiei un ultimatum de 12 ore, cer├óndu-i demobilizarea trupelor. ├Än urma refuzului ru╚Öilor, Kaiserul a ordonat mobilizarea general─â. Pe m─âsur─â ce ├«mp─âra╚Ťii ╚Öi oamenii de stat pierdeau controlul situa╚Ťiei, ├«n scen─â intrau militarii. Acum, c├ónd r─âzboiul era iminent, to╚Ťi generalii erau ├«ngrozi╚Ťi c─â adversarul ar putea lovi primul, c─âp─ât├ónd astfel un avantaj decisiv. Presiunea asupra liderilor politici, de a ordona primul atac, era uria╚Ö─â. ├Än Rusia, ┼óarul oscila ├«ntre o mobilizare par╚Ťial─â ╚Öi una general─â. ├Än dup─â-amiaza zilei de 29 iulie, informat c─â austriecii au ├«nceput s─â bombardeze Belgradul, Nicolae a ordonat mobilizarea general─â. ├Än seara acelea╚Öi zile, c├ónd a sosit telegrama de la Wilhelm, ├«n care acesta ├«i cerea s─â nu ia m─âsuri care i-ar fi periclitat rolul de mediator, ┼óarul s-a r─âzg├óndit. ├Äns─â generalii armatei ╚Ťariste au refuzat s─â se supun─â. ├Än diminea╚Ťa zilei urm─âtoare, ei l-au convins pe ministrul de Externe c─â oprirea mobiliz─ârii generale i-ar oferi Germaniei un avantaj considerabil. Sazonov a avut nevoie de o or─â s─â-l conving─â pe Nicolae, folosind argumentele generalilor, s─â nu contramandeze mobilizarea general─â.

ÔÇ×Planul SchlieffenÔÇŁ

├Än seara zilei de 1 august, Kaiserul a ordonat mobilarea general─â, cu g├óndul la un r─âzboi ├«mpotriva Rusiei, ├«ns─â generalii s─âi erau de alt─â p─ârere. Planul strategic al Statului Major german, ├«ntocmit de contele Alfred von Schlieffen, unul dintre cei mai ilu╚Ötri discipoli ai g├ónditorului prusac Karl von Clausewitz, prevedea c─â, ├«n cazul izbucnirii unui r─âzboi general ├«n Europa, cel mai eficient atac al Germaniei ar fi ├«mpotriva Fran╚Ťei, prin Belgia. Faptul c─â ÔÇ×Planul SchlieffenÔÇŁ viola neutralitatea Belgiei nu p─ârea s─â-i deranjeze pe generalii germani. Prins ├«ntre dorin╚Ťa sa de a ├«ncepe r─âzboiul cu o lovitur─â devastatoare ├«mpotriva Rusiei ╚Öi planul generalilor s─âi de a ataca Fran╚Ťa, Wilhelm, ca ╚Öi Bismarck ├«naintea lui, a ├«ntrez─ârit spectrul unui r─âzboi pe dou─â fronturi. ├Äntr-o ├«ncercare disperat─â de a evita acest lucru, Wilhelm a ├«ncercat s─â ofere autonomia provinciei Alsacia (ocupat─â dup─â r─âzboiul franco-prusac din 1870-71) ├«n schimbul neutralit─â╚Ťii Fran╚Ťei. Acest lucru ar fi garantat un r─âzboi pe un singur front, av├ónd ├«n vedere c─â prin╚Ťul Karl Max Lichnowsky, ambasadorul german de la Londra, ├«l informase pe Kaiser c─â Marea Britanie ├«╚Öi va p─âstra neutralitatea, dac─â Fran╚Ťa nu va fi atacat─â. Imediat, Wilhelm a trimis o ma╚Öin─â dup─â ╚Öeful Statului Major, care tocmai pusese ├«n aplicare ÔÇ×Planul SchlieffenÔÇŁ. Helmuth von Moltke a fost adus de urgen╚Ť─â la palatul imperial, unde Kaiserul i-a explicat situa╚Ťia. Perplex, ╚Öeful Statului Major i-a spus Kaiserului c─â planul lui nu poate fi realizat ╚Öi c─â desf─â╚Öurarea a milioane de solda╚Ťi nu poate fi improvizat─â. Moltke, un individ cu un caracter rigid, care lua foarte greu o hot─âr├óre, a reu╚Öit s─â-l conving─â pe Kaiser c─â ├«ntoarcerea celor 11.000 de trenuri cu solda╚Ťi germani este imposibil─â. Argumentul lui Moltke a fost contrazis de generalul Hermann von Staab, ╚Öeful diviziilor ├«ns─ârcinate cu transportul pe calea ferat─â, care a scris o carte dup─â r─âzboi ├«n care sus╚Ťinea c─â ├«ntoarcerea trenurilor era posibil─â, iar trupele germane puteau fi desf─â╚Öurate ├«mpotriva Rusiei ├«n termen de dou─â s─âpt─âm├óni.

├Äntr-o ultim─â ├«ncercare disperat─â de a opri r─âzboiul pe dou─â fronturi, Wilhelm i-a trimis o telegram─â regelui George V-lea al Regatului Unit, ├«n care ├«l informa c─â mobilizarea nu poate fi oprit─â din ÔÇ×motive tehniceÔÇŁ, dar dac─â Fran╚Ťa ╚Öi Marea Britanie vor r─âm├óne neutre trupele vor fi folosite ├«n alt─â parte. Simultan, Kaiserul i-a ordonat aghiotantului s─âu s─â telefoneze la cartierul general din Trier, ora╚Ö aflat la grani╚Ťa cu Luxemburgul, pe unde trupele germane urmau s─â treac─â grani╚Ťa dintr-o clip─â ├«n alta. ├Än memoriile sale, Moltke ├«╚Öi aminte╚Öte c─â, ├«n acel moment, a sim╚Ťit c─â i se opre╚Öte inima. C─âile ferate din Luxemburg erau esen╚Ťiale pentru reu╚Öita ÔÇ×Planului SchlieffenÔÇŁ, deoarece asigurau leg─âtura cu Belgia. ╚śeful Statului Major german a izbucnit ├«n lacrimi de disperare ╚Öi a refuzat s─â semneze ordinul care revoca invazia Luxemburgului. ├Än scurt timp, el a primit un alt telefon, care ├«l chema la palatul imperial, unde a fost anun╚Ťat de Kaiser c─â ambasadorul german de la Londra tocmai l-a informat c─â Marea Britanie nu va r─âm├óne neutr─â. ├Än acel moment Moltke a primit permisiunea ÔÇ×s─â fac─â ce vreaÔÇŁ.

Schlieffen Plan jpg jpeg

├Än fapt, ultimul efort al Kaiserului de a opri r─âzboiul pe dou─â fronturi a fost zadarnic. Ordinul lui a ajuns la Trier prea t├órziu, solda╚Ťii germani trecuser─â deja grani╚Ťa. ├Än aceea╚Öi zi, ambasadorul german de la Sankt Petersburg ├«i ├«nm├óna declara╚Ťia de r─âzboi ministrului rus de Externe, Sergei Sazonov. Pe 3 august, Germania declara r─âzboi Fran╚Ťei ╚Öi Belgiei, iar pe 4 august Marea Britanie declara r─âzboi Germaniei. ├Äntr-o lun─â de zile, Marile Puteri au reu╚Öit s─â transforme o minor─â criz─â balcanic─â ├«ntr-un r─âzboi mondial. O disput─â ├«ntre Austria ╚Öi Serbia a condus la invadarea Belgiei de c─âtre Germania, ├«n cel─âlalt cap─ât al continentului. Aplic├ónd ÔÇ×Planul SchlieffenÔÇŁ, Germania ╚Öi-a distrus speran╚Ťele legate de neutralitatea Marii Britanii, ├«ns─â nu a reu╚Öit s─â distrug─â armata francez─â, obiectiv pentru care ╚Öi-a asumat at├ótea riscuri.

Dup─â patru ani de r─âzboi, au murit aproximativ 20 de milioane de oameni, Imperiul Austro-Ungar, care a declan╚Öat conflictul pentru a-╚Öi p─âstra statutul de mare putere, s-a n─âruit, iar trei dintre cele patru dinastii care domneau la ├«nceputul conflictului (cea austriac─â, cea german─â ╚Öi cea rus─â) au fost r─âsturnate, singura care a reu╚Öit s─â-╚Öi p─âstreze pozi╚Ťia fiind cea britanic─â. ├Än urma acestui bilan╚Ť devastator, un singur lucru era greu de stabilit:ce anume declan╚Öase r─âzboiul.

Bibliografie

Henry Kissinger, Diploma╚Ťia, Editura BIC ALL, 2003

John G. Stoessinger, Why Nations Go to War, edi╚Ťia a XI-a, editura Cengage Learning, 2010