Alexandru Macedonski, cel mai arțăgos poet din istoria literaturii române
Cel mai orgolios, intrigant și pus pe ceartă contemporan al junimiștilor. Așa este prezentat de biografi poetul Alexandru Macedonski, un caz aparte în literatura română.
Se spune că, în cazul lui Macedonski, caracterul a bătut talentul și faptele au știrbit valoarea operelor. Din cauza caracterului dificil și arțăgos, opera poetului care a intrat în conflict cu aproape toți contemporanii nu a fost apreciată la adevărata valoare.
Macedonski s-a lăsat toată viața condus de trăsăturile negative ale caracterului său dificil și din acest motiv întreaga sa operă a avut de suferit. Biografii îl prezintă ca fiind un om mult prea mândru și egoist, nediplomat și invidios. A intrat în conflict nu doar cu cei mai de seamă junimiști precum Eminescu, Alecsandri sau Caragiale, ci și cu toți cei cu avea păreri opuse de ale sale. Pe Eminescu l-a denigrat într-o epigramă care i-a fost fatală, pe Alecsandri l-a pizmuit și l-a ironizat, iar pe Caragiale a vrut să-l defăimeze, instrumentând acuzații de plagiat la adresa lui. Şi-a trăit viața afișând un spirit de frondă și de opoziție și și-a atras singur oprobiul public.
Poetul s-a născut pe 14 martie 1854 la București, fiind al treilea fiu al lui Al. D. Macedonski, general și ministru de Război în timpul domniei lui Cuza. A fost un ”băiat de bani gata” și toată viața a afișat un aer de superioritate la adresa contemporanilor din cercurile literare, considerându-se mai presus decât aceștia. Previziuni ale unei firi dificile au existat încă din anii copilăriei. A urmat studiile primare si liceale la Craiova. Anii tinereții și i-a petrecut în Austria, Italia și Elvetia. Şi-a abandonat studiile începute la Universitate, se spune, tot din cauza firii dificile. Şi-a făcut debutul în literatură în 1870 cu poezia „Dorința poetului”, publicată în revista “Telegraful român” din Sibiu. Prima carte de versuri, ”Prima verba”, îi apare în 1872.
În anii de glorie ai junimiștilor, Macedonski se poziționează în opoziție. Se spune că atacurile sale la adresa Junimii nu s-ar fi iscat din senin, ci pentru că Macedonski n-ar fi găsit în rândul junimiștilor recunoașterea pe care și-o dorea ca poet. În 1880 editează revista “Literatorul”, o apariție care s-a vrut anti-Junimea și care a fost publicată, cu întreruperi, până în 1919.
În conflict cu Eminescu și Alecsandri
Junimiștii au criticat în 1882 cel de-al doilea volum de poezii al lui Macedonski. „Poeziile lui Macedonski și ale altora câțiva nu-s frumoase prin aceea că-s naționale. Avem atâtea modele nobile în poeți mai vechi și mai ales poezia populară, încât insuficiența cu care sunt privite asemenea anomalii literare te umplu de o spaimă lesne de justificat”, scria Mihai Eminescu despre opera lui Macedonski
Invidios pe faptul că Alecsandri a primit un premiu din partea Academiei Române Macedonski a început o polemică în versuri. Se spune că Alecsandri i-ar fi răspuns acuzatorului prin intermediul dramei ”Fântâna Blanduziei”, în care îl transpune pe Macedonski în figura invidiosului poet Zoli pus în antiteză cu Horațiu (Vasile Alecsandri). Arma cu care Macedonski se apară este o epigramă acidă la adresa lui Alecsandri: ,,Coprins de-al gloriei nesațiu/ Albit de ani, dar tot copil/ E lesne sa mă faci Zoil/ Când singur tu te faci Horațiu’’. Eminescu îi ia apărarea colegului său Alecsandri și lansează și el atacuri la adresa lui Macedosnki. „Dac-ar exista o înaintare absolută în omenire — un spor real de puteri — atunci Homer ar trebui să fi fost un măgar și Macedonski un geniu — pe când tocmai contrariul e adevărat”, scria Luceafărul într-un manuscris.
Epigramă despre Eminescu: ”Şi nu e azi decât nebun”
Conflictul cu Eminescu va culmina în 1883, anul îmbolnăvirii poetului, când Macedonski publică o epigramă care se va dovedi fatală pentru viitorul său ca poet. Exact în perioada în care Eminescu a fost internat în sanatoriu, după prima cădere nervoasă, apare epigrama dedicată ”poetului X” și opinia publică este indignată.
“Un X pretins poet-acum / S-a dus pe cel mai jalnic drum/ L-aș plânge dacă-n balamuc/ Destinul său n-ar fi mai bun/ Căci până ieri a fost nau/ Şi nu e azi decât nebun”, au fost cele câteva versuri ale celebrei epigrame care i-a fost atribuită lui Macedonski.
Opinia publică s-a întors împotriva lui Macedonski. Poetul încearcă să se disculpe, însă toate tentativele de a convinge opinia publică că epigrama nu ironiza boala lui Eminescu, ba că nici măcar nu îi aparținea lui, au fost în zadar. Justificările au fost interpretate ca gest de lașitate. Cel mai vehement atacator al lui Macedosnki devine un fost colaborator al revistei ”Literatorul”, ziaristul Grigore Ventura. Grigore Ventura este cel care-l identifică pe ”X pretins poet” cu Eminescu și stârvește valul de indignare împotriva lui Macedosnki. Macedonski trimite dezmințire mai multor ziare, însă niciunul nu îi publică dreptul la replică”.
Ziarele au refuzat să îi mai publice poeziile, iar prietenii au început să îl ocolească. ”Începând de a doua zi, toate numerele revistei i s-au înapoiat pline de insulte. Nu i s-a publicat nici un rând de explicație. Prietenii l-au părăsit. Colaboratorii au emigrat. Mizeria l-a copleșit. Ani de zile a trăit în lipsurile cele mai groaznice. Nu mai avea mobile, nici cărți, nici haine, nici servitori. Când năluca lui palidă și slăbănoagă se zărea singuratică pe la colțul stradelor laterale, inspira o milă amestecată cu spaimă, întocmai ca și femeilor din Florența care strigau la vederea lui Dante: Priviți pe acela care se întoarce din infern! Şi infernul lui Alexandru Macedonski a fost în adevăr dantesc”, scrie contemporanul său, Cincinat Pavelescu.
A fugit la Paris să scape de oprobriul public
Macedonski a plecat din țară și, pentru o vreme, s-a stabilit la Paris. Încearcă să se impună ca poet în Franța, țară în care simbolismul prinsese teren și-și publică creațiile în ziarele vremii. A revenit în țară la începutul anului 1885 și a avut pare de aceeași ostilitate care-l făcuse să plece.
Macedonski a fost considerat ”detractorul” lui Caragiale și artizanul acuzațiilor de plagiat care l-au făcut pe dramaturg să păsărească scârbit țara. Dramaturgul îl ironizase pe poet în revista "Ghimpele" sub numele de Aamsky, aluzie la presupusa origine lituaniană a lui Macedosnki. În 1901, când Constantin Al. Ionescu, un tânăr publicist ironizat de Caragiale și disicipol al lui Macedonski, a lansat acuzații de plagiat la adresa dramaturgului, Caragiale a intentat proces de calomnie. La celebrul proces, Caragiale a fost apărat de Delavrancea, iar Caion, susținut de Macedonski. În final, Caion a fost achitat, iar Caragiale scârbit a părăsit țara. Atacurile lui Macedosnki asupra operei lui Caragiale au continuat și după proces.
A făcut închisoare pentru defăimare
Macedonski a fost arestat la Craiova în 1875, fiind acuzat de defăimare și incitare la rebeliune împotriva Partidului Conservator și a ministrului Lascăr Catargiu. A făcut trei luni de închisoare la Văcărești și a fost eliberat în urma unei campanii intense duse de liberali.
Pe parcursul vieții a avut mai multe tentative de a se adapta la viața de funcționar. În 1876 a fost numit în funcția de prefect interimar al regiunii Bugeac, funcție pe care a fost nevoit să o părăsească, după ce s-a opus unor acțiuni impuse de guvern. În 1877 a fost numit de C. A. Rosetti în postul de controlor financiar al județului Putna, dar a refuzat funcția pe care a considerat-o nedemnă de valoarea lui. În același an a fost numit director de prefectură al plășii Silistra Nouă și s-a mutat la Cernavodă. În 1879 a fost numit administrator al plasei Sulina. A ocupat apoi funcția de inspector general financiar.
Poetul considera funcția de fucționar nedemnă pentru un literat și a aspirat toată viața la poziții mai înalte. „Este o rușine ca literații noștri fruntași să fie lipsiți de traiul zilnic sau să se osândească la funcționarism... Partea feminină a societății noastre ar trebui să-și deschidă casele poeților, scriitorilor. În Paris, un poet e plătit cu cinci sute de lei și o mie de lei pe seară, și e cu osebire măgulit de stăpâna casei și de ai ei numai ca să consimtă să-și spună versurile”, scria Macedonski.
Macedonski a murit răpus de boală la 66 de ani. Pe 24 noiembrie, aflat pe patul de suferință, poetul rondelelor a cerut să i de aducă roze.
Sursa: adevarul.ro
