Petro Poroșenco – noul Președinte al Ucrainei

Miliardarul Petro Poroșenko a învins din primul tur la alegerile prezidențiale  din Ucraina cu 54%, a câştigat cu o victorie semnificativă în faţa fostului premier Iulia Timoşenko. Cea din urmă, a fost votată cu 13%, Oleg Leșko – 9%, Oleg Tiagnibok din partidul Svaboda – 1%, iar conducatorul partidului ”Pravii sector” – mai putin de un procent.[1]Noul șef de stat a confirmat de curând ca își dorește integrarea europeană a țării și a afirmat ca vrea să îl păstreze pe Arseni Iatseniuk în funcția de prim-ministru, potrivit Interfax[2].

Cariera politică a lui Poroșenco

Cariera politică a lui Poroșenco este una diversă și de lungă durată. În 1998 acesta a fost deputat în Rada ucraineană. Ulterior, a jucat un rol important în fondarea Partidului Regiunilor, un partid loial fostului președinte Kucima. În același timp, au aparut anumite conflicte cu susținătorii lui Kucima, și au trecut la baricada cealaltă, la partidul lui Iușenco ”Ucraina noastra”. În urma alegerilor din 2002, odată ce partidul ”Ucraina Noastra” a primit voturi sufieciente pentru a exercita o influență în Parlament, Poroșenco a coordonat comitetul pe problemele bugetului în Parlament. Înca de atunci el a reușit să exerite o influență directă în partidul din care facea parte, acest fapt datorându-se și relației strânse pe care o avea cu Iușenco. De retiunat că tot Poroșenco a fost finanțatorul de bază al Revoluției Portocalie, dar si al Partidului ”Ucraina noastra”.

Un alt pas in evoluția sa politică a fost atunci cand i-a fost incredințată funcția de Secretar al Consiliului National de Securitate și Apărare al Ucrainei in 2004, dupa alegerile Prezidentiale ale lui Victor Iușenco. In 2005, în urma crizei politice asupra corupției între politicieni, Poroșenco a fost demis de catre Președintele Iușenco la acel moment, alături de ceilalți miniștri din Guvern, in frunte cu prim ministrul Iulia Timoșenco – principalul adversar politic după Revoluția Portocalie.

Ministru al Afacerilor Externe

Functia de ministru al Afacerilor Externe a fost inaintată de către Iușenco, președinele Ucrainei in 2009. In momentul detinerii functiei, Poroșenco sprijinea aderarea Ucrainei la structurile Nord-Atlantice, NATO, mentioâad importanța voinței politice, a doleanțelor comunității, a sprijinului  guvernării actuale. Alături de acestea, el a afirmat că ”obiectivul Ucrainei nu trebuie să fie aderarea la NATO ci realizarea reformelor, imbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor, întărirea securității”. [3]       

Iar în data de 11 martie 2010, întregul Cabinet de Ministri a fost demis de către noul Președite ales, Victor Ianucovici.

Ministrul Economiei și al Comerțului

Ulterior, Președintele Ianucovici i-a propus lui Poroșenco postul de Ministru al Economiei. După câteva întâliniri ale celor doi, unde s-a negociat planul reformelor lui Poroșenco, chestiuni legate de problematicile sectorului economic, fauncția a fost acceptată.

S-a intors în cursa alegerilor parlamentare in 2012 unde a obținut ma mult de 70% în regiunea Vinitkoi. Odată ce postul de deputat a fost obținut, a fost demis din funcția de Ministru al Economiei. Odată ce era membru in Rada ucraineană a refuzat să se alinieze vreo unui partid politic, s-a limitat la a fi membru al Comitetului pe integrare europeană.

Euromaidan

In timpul revoluției de pe Euromaidan care a inceput, reamintesc, odată cu refuzul Președintelui Ianucovici de a semna Acordul de Asociere de la Vilnius din 29 noiembrie 2013. Poroșenco a sprijinit revoluțioarii de pe Piața Independenței  sub diverse forme:ținand discursuri pe Maidan, finantand revoluția și rezistența în sine prin furnizarea alimentelor (apă, hrană, lemne). De altfel, pe 28 februaie 2014, Poroșenco a mers în Simferopol, Crimeea ca reprezentant al guvenarii kievene pentru a negocia nemultumirile si criticile celor care prostestau contra Revoluției de pe Euromaidan[4].  Negocieri care au sfarsit printr-un esec.

În cursa alegerilor prezidențiale, Klichko, liderul Partidului Udar, a cedat locul lui Poroșenco conștientizănd experiența sa bogată în politica ucraineană.

Concluzii

Poroșenco are o experiență politică tumultoasă atât în guvernul Ucrainei, cât și în Parlament. Spre diferență de Timoșenko, el nu aprimit nicio sentință de judecată, nu a stat în închisoare, imaginea nu i-a fost periclitată si afectată. Pare a fi politicianul care a sprijinit interesele revoluționarilor atât in Revoluția Portocalie dar și în cea de pe Euromaidan.  

Principala urgenţă, la momentul de față,   este de a pune capăt insurecţiei separatiştilor rusofoni şi de a gestiona relaţiile incordate cu Rusia. Relații care trebuie urgent imbunătățite și normalizate. Se știe bine că Rusia este unul din principalii parteneri economici, politici ai Ucrainei, iar Poroșenko este dispus să înceapă aceste negocieri.

 În plus, trebuie să i-a măsuri pentru a evita ca Ucraina să intre în faliment, tinand cont ca trezoreria este pustiita, iar Gazprom ameninta cu intreruperi de gaze daca nu se vor plati datoriile. 

[1]http://grani.ru/Politics/World/Europe/Ukraine/m.229562.html

[2]http://www.interfax.ru/world/378034

[3]http://www.unian.net/politics/296785-srok-vstupleniya-ukrainyi-v-nato-mojet-sostavit-1-2-goda.html

[4]http://kp.ua/politics/441394-krymchane-krychaly-poroshenko-von-yz-kryma