Marine Le Pen şi pericolul surpării Uniunii Europene
Alegerile europarlamentare în frunte cu forţa partidului francez al lui Marine le Pen, Frontul Naţional, sunt numite de către analiştii politici “cutremur politic”. Dacă în 2009, la alegerile europarlamentare Partidul Fronrul Naţional (FN) a luat 6, 3% din voturi, după cinci ani FN revine în forţă cu 25% din voturi, adică fiecare al cincilea votant francez a votat partidul lui Le Pen. Astfel, se estimează că FN va obţine 24 de locuri în Parlamentul European, Uniunea pentru Mişcarea Populară (UMP) va ocupa 19 locuri, socialiştii avându-l pe Hollande – 13 locuri şi Partidul Verzilor – 6 locuri[1].
Acest fapt nu spune altceva decît nemulţumirea francezilor asupra actualei conduceri, plictisiţi de direcţiile politicie constante şi echilibrate, de directivele şi recomandările ale Uniunii Europene. Ţinând cont de caracterul partidului, care e unul de atac continuu asupra politicilor europene, faţă de imigranţii din Franţa, mulţi francezi se identifică cu acest caracter agresiv de dreapta al partidului.
Şi mai surprinzător este că imediat după ce au obţinut victoria, liderul partidului Marine le Pen a declarat fără întârzire necesitatea dizolvării Adunării Naţionale şi demisia Prim Ministrului Manuel Valls.
Evoluţia şi caracterul lui Le Pen în politică
Odată ce a ajuns preşedintele partidului în 2011 înlocuindu-l pe tatăl său, Le Pen a început o campaie de modificare a imaginii partidului. Evident, aceasta avea deja experienţa politică moştenită de la tatăl său, Jean-Marie Le Pen, care a condus partidul timp de 38 de ani. Dacă anterior partidul avea o poziţie deschisă antisemită şi xenofobă[2], în prezent Le Pen promite ieşirea Franţei din structurile NATO şi o apropiere în forma unui parteneriat strâns cu Rusia, fiind profund încântată de politica lui Putin[3].
Spre deosebire de tatăl ei care era lipsit de o strategie reală în statul francez, ea vine cu un flux nou în Partidul Frontului Naţional, pare preocupată de problemele francezilor, de poziţia Franţei pe arena internaţională. Mai întâi identifică aceste probleme:şomajul care depăşeşte 10% motivat prin fluxul continuu al imigranţilor, economia neglijată şi lipsa investiţiilor, dar şi a fluxului de capital îşi propune un plan protecţionist prin ieşirea din zona euro. Ţinând cont de creşterea spectaculoasă a partidului în lărgirea numărului votanţilor timp de 5 ani, de la 6, 3% la 25%, alegerile prezidenţiale din 2017 au potenţialul să schimbe cursul real al politicilor franceze în plan intern şi extern odată cu victoria ei. Această ipoteză este absolut reală în concordanţă cu ultimele alegeri:cele municipale unde a obţinut victoria în zece oraşe şi la europarlamentare -25%. Având exemplul eroului naţional – Generalul de Gaulle, ea nu ezită să-l citeze în discursurile ei pline de fervoare.
„Franţa îşi va lua revanşa”
Tot ea menţionează într-un discurs puternic că:„ Francezii doresc un singur tip de politică:unul adoptat de francezi. Ei nu mai vor să se supuna unor politici necunoscute, venite din exterior. Noi trebuie să construim o altă Europă, una liberă, cu naţiuni suverane şi cooperare deschisă. Datorită incompetenţei liderilor noştri şi a politicilor slabe Germania a ajuns inima UE, dar Franţa îşi va lua revanşa. Rezultatele alegerilor nu spun altceva decât o negare masivă a UE”[4].
În timpul campaniilor electorale, politicienii francezi au fost mai mult preocupaţi de atacul Partidul Frontului Naţional decât de identificarea unor soluţii reale asupra problemelor cu care se confruntă Franţa. Aceştia susţin că odată cu victoria FN, care doresc să „doboare zidul Berlinului din Bruxeless”, imaginea Franţei va fi una catastrofală în spaţiul european. Prim ministrul socialist, Valls, numeşte aceste rezultate „un moment grav pentru Franţa şi Europa”. Acesta mai adaugă:„rezultatul este mai mult decât o ameninţare, este un şoc, un cutremur”. Insistând asupra reformelor care trebuie aplicate cât mai urgent.
Următorul pas:Grup politic în Parlamentul European
Le Pen va face pasul următor:formarea unui grup politic parlamentar numit “Alinţa Europeană pentru Libertate”. Acest grup va fi compus din alte partide de aceeaşi sorginte:Partidul Libertăţii din Olanda, un partid din Austria, unul din Belgia, Partidul Lega Nord din Italia, Partidul Naţional din Slovacia şi Partidul Democrat din Suedia. Nigel Farage, liderul Partidului Independent al Marii Britanii (UKIP), este conştient de oportunităţile politice unui astfel de grup şi se va simţi ademenit de un pact cu FN.
Această femeie blondă, cu pretenţii enorme nu doar în politica franceză dar şi în cea europeană, la 45 de ani vrea să învingă alegerile prezidenţiale din Franţa în 2017[5], după ce a reusit să producă aşa-zisul " cutremur politic” în contrucţia europeană. Franţa, un stat care deţine o poziţie de lider după Germania, a şocat în urma acestor alegeri întreaga comunitate europeană care şi aşa întâmpină dificultăţi la nivelul crizelor economice, problema ratei înalte a şomajului, se evidenţiază dependenţa reală faţă de resursele energetice ale Rusiei. Marine Le Pen în fruntea partidului său, alături de votanţii ei au perceput criza prin care trece UE şi vor să adopte o serie de politici radicale care, dacă vor fi sprijinite şi aplicate, vor surpa într-un final construcţia europeană.
NOTE
[1] http://itar-tass.com/mezhdunarodnaya-panorama/1215067
[2] “Во Франции на выборах в Европарламент победили правые популисты”, Deutsche Welle, http://goo.gl/EWy8SD
[3] http://itar-tass.com/mezhdunarodnaya-panorama/1194939
[4] http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/france/10855797/Marine-Le-Pen-wins-record-victory-in-French-elections.html
[5]http://lenta.ru/articles/2014/05/26/bordachev/