Genghis Khan, Povestea geniului care a terorizat Europa și Orientul Mijlociu

 Genghis Khan (cunoscut și sub numele de ,,Temujin”) a fost un conducător politic și militar al Imperiului Mongol între 1206-1227, care prin ambiția,reziliența și duritatea caracterului său, forța incredibilă a armatelor sale și strategia ,,dezbină și cucerește”, a reușit, mai întâi, să unească toate triburile mongole sub conducerea sa, să-și dezvolte un imperiul ce se întindea din Siberia până…la Marea Meagră și să devină unul dintre cei mai importanți lideri din Perioada Medievală, alături de nume precum Saladin(sultanul Egiptului și Siriei din secolul al-XIII-lea ,Richard Inimă de Leu (regele Angliei, precum și liderul trupelor engleze din cadrul celei de A-3-a Cruciade, 1189-1192) sau William Wallace (liderul trupelor scoțiene care au luptat împotriva englezilor în secolul al-XIII-lea).

I. Copilăria lui Genghis Khan(1162-1178)

Genghis Khan s-a născut în anul 1162, în Munții Khenti, undeva în apropierea Lacului Baikal. Conform ,,Istoriei Secrete” (lucrare scrisă de călugărul și cronicarului englez Matthew Paris cu privire la Istoria și Civilizația mongolilor), numele  din copilărie a lui Genghis Khan a fost, de fapt…Temujin, el primind acest al doilea nume (cel de Genghis Khan, sub care a rămas faimos în Istoria Lumii și îl cunoaștem cu toții) mult mai târziu (cât de târziu…vom vedea).[1] Mai mult decât atât, cu privire la semnficația numelui Temujin, putem afirma cu certitudine că aceasta vine de la un șef al tătarilor pe nume Temujin-Uge, pe care tatăl lui,Yesugei, l-a capturat. Totodată, acest nume vine din limba turco-mongolă (de la termenul ,,temurcin”), ce înseamnă ,,fierar”, existând  chiar o tradiție istoriografică în lumea orientală care îl portretiza pe Genghis Khan ca unul (cercetată mai târziu, în secolul al-XX-lea de sinologul și orientalistul francez Paul Eugene Pelliot), care deși era nefondată, a rămas bine întipărită în mentalul colectiv al acestei lumi de-a lungul întregului secol al-XIII-lea.[2]

Temujin a fost primul copil al hanului Yesugei(liderul clanului Borjigin, parte a Confederației Khamag, aflată în centrul Mongoliei) și a lui Hoelun, cea de a doua soție a acestuia și a  avut 3 frați și o soră (Qasar, Hachiun,Temuge și Temulen), precum și 2 frați vitregi, Behter și Belgutei.[3] Copilăria acestuia, în ciuda faptului că era membru al unui clan important din Mongolia Medievală a fost una dificilă, marcată de lupta permanentă pentru supraviețuire în Stepa Mongolă și de conflictele permanente ce existau între clanul Borijgin (al cărui membru era și Temujin) și celelalte clanuri rivale pentru controlul Mongoliei (tătarii, merkiții, keraiții, oirații și naymanii).

Astfel, un prim moment semnificativ din viața lui Temujin are loc la vârsta de 9 ani, când tatăl său îi aranjează căsătoria cu Borte (ce făcea parte din tribul Khongirazilor) și îl trimite pe acesta să locuiască cu ea și familia acesteia.  Acolo, acesta servește în calitate de șef al gospodăriei lui Dai Setsen până la vârsta însurătorii (aceasta fiind cea de 12 ani, conform tradiției mongole medievale).[4]

Pe drumul de întoarcere către casă, Yesugei dă peste un grup de tătari(dușmanii de moarte ai mongolilor la acel moment) care îi oferă tatălui lui Temujin mâncare sub pretextul ospitalității,dar pe care de fapt...îl otrăvesc, scăpând astfel de un inamic important  în lupta pe care o purtau pentru preluarea controlului politic al întregului teritoriu mongol. În urma aflării acestei vești, Temujin se întoarce acasă pentru a revendica poziția tatălui său(aceea de șef al clanului Borjiginilor), dar tribul îi refuză cererea și îi lasă pe el și familia lui...în voia sorții, în mijlocul Stepei Mongole.[5]

În urma acestui incident, familia lui Temujin va fi nevoită să trăiască într-o sărăcie cumplită, hrănindu-se în mare parte cu fructe sălbatice, carcase de bou, marmote și alte animale mai mici, vânate de Temujin și frații săi. În această perioadă, mama lui Temujin, Hoelun îl învață pe acesta despre sistemul politic al mongolilor, povestindu-i inclusiv despre dezbinarea existentă între diferitele clanuri ce existau la acea vreme în Mongolia Medievală și despre nevoia de mariaje aranjate pentru a realiza în cele din urmă, alianțe puternice între clanuri care să asigure stabilitatea Mongoliei, aducându-le lui Temujin și fraților lui un mănunchi de vreascuri de lemn de corn pe care acesta le rupe foarte ușor la prima încercare, dar la a doua, când toți cei 3 frați(Temujin,Behter și Belgutei) pun mâna pe mănunchiul de vreascuri...acesta cedează mult mai greu, doar după presiuni repetate.

Hoelun le arată astfel că... dacă Temujin și ceilați frați ai săi vor fi uniți, niciun alt clan nu-i va învinge. Cu toate acestea, fratele vitreg al lui Temujin, Behter începe să exercite puterea în cadrul clanului Borjiginilor, creând astfel tensiuni ce au ajuns la un punct maxim în timpul unei partide de vânătoare în cadrul căreia Behter este omorât, prin intermediul unui plan realizat de Temujin și alt frate al său,Qasar. [6]

Mai târziu, într-un raid din jurul anului 1177, Temujin este capturat de foștii aliați ai tatălui său(Yesugei), Taichizii, făcut sclav și torturat de aceștia. În cele din urmă, cu ajutorul unei gărzi înțelegătoare, el scapă dintr-o iurtă noaptea, ascunzându-se pe malul unui râu. În urma evadării din captivitate, Temujin își făurește o reputație de lider respectabil al clanului Borjiginilor, Jelme și Borchu (comandanți militari din clanul Taichizilor) alăturându-se și Chilaun(fiul gărzii care l-a ajutat pe Temujin să evadeze), aceștia  devenind generalii ai celui ce...avea să devină Genghis Khan, liderul tuturor mongolilor.

II.Temujin devine Genghis Khan și unește toate triburile mongole sub sceptrul său (1178-1206)

În urma evadării din prizonierat, Temujin reușește să se întoarcă la Bӧrte(fata care îi fusese promisă drept mireasă la 9 ani) și se căsătorește cu aceasta la 16 ani, însă fericirea lor este tulburată în scurt timp, aceasta fiind răpită de membrii un trib rival.[7]

Cu toate acestea, Temujin reușește, la fel de rapid, să o elibereze din captivitate pe Börte, descoperind că aceasta este însărcinată,însă…va accepta să păstreze copilul(pe care îl va numi Jochi, acesta fiind fiul cel mare al lui Genghis Han, a cărui paternitate este încă incertă…). Mai mult decât atât, cu ajutorul aliaților lui puternici(Toghril, hanul keraiților și Jamuka,hanul jadaranilor) și a forței sale armate considerabile, acesta reușește să-i pună pe fugă și pe Merkiți, un alt clan rival cu ajutorul unei tactici proprii căreia avea să sădească semințele viitoarelor sale conflictele din Asia Centrală și China (ce poate fi denumită ,,Dezbină,Amenință și Cucerește).

Astfel, Temujin se asigura mereu să nu aibă lideri inamici în spatele său, astfel că, după ce distruge întreaga forță militară a merkiților, face același lucru și cu nobilii jurcheni(un popor din nord-estul Chinei de astăzi), care profitând de absența sa, hotărăsc să-l jefuiască și să-i ia toată averea din iurta sa.[8] După ce se întoarce din luptă, află ceea ce i s-a întâmplat și le dă oreplică pe măsură acestora, exterminând toată nobilimea jurchenă, iar cei rămași în viață ajung servitori și soldați în rândurile armatei sale. [9]

După înfrângerea merkiților și jurchenilor, Temujin își îndreaptă atenția asupra tătarilor, ultima și în mod cert, cea mai mare amenințare politică și militară ce-i putea sta în calea planului: acela de a deveni conducătorul tuturor mongolilor și a construi un imperiu puternic. Conflictul cu aceștia începuse  în momentul în care lui Temujin îi ajung la ureche vorbe despre  frumusețea incredibilă a unei prințese a tătarilor, așadar dorind să pună mâna pe ea, își pune soldații să o caute.

Aceștia intră în ținutul tătarilor, iau fata, îl alungă pe logodnicul acesteia și i-o aduc lui Temujin, care o așează în rândul multelor sale soții. Ajungând să aibă o armată redutabilă, acesta se avântă într-o confruntare finală cu tătarii, pe care îi înfrânge într-o bătălie și apoi, decide să-i ucidă pe toți tătarii de parte masculină capturați,ce erau mai înalți decât butucul roții(această încercare de a-i extermina pe toți tătarii fie e o legendă, fie nu a reușit, întrucât o mare parte dintre cei capturați de Temujin ajung să facă parte din armata acestuia).

În cele din urmă, Temujin ajunge să se lupte și cu foștii săi aliați, Toghril și Jamuka, îi învinge și astfel, în 1206, unifică toate triburile mongole, primind în cadrul unui kuriltai[10] titlul de Genghis Khan(,,stăpânul universului”), care va deveni și numele său. Un lider și un imperiu măreț erau pe cale să apară…

Dimensiunile Imperiului Mongol la moartea lui Genghis Han în 1227 și apoi sub Kublai Han, unul din fii săi, în 1279, la apogeul său (Sursa: https://www.livescience.com/43260-genghis-khan.html)

III.Campaniile militare ale  lui Gengis Khan (1206-1227)

 După căpătarea titlului de ,,stăpân al Universului” și unificarea tuturor clanurilor mongole sub sceptrul său, Genghis Han își îndreaptă atenția asupra popoarelor învecinate mongolilor precum kîrghizii,oirații și uigurii, aflați în partea de vest a Chinei și în Asia Centrală, care s-au supus rapid și i–au făcut jurăminte de vasalitate acestuia.[11] 

Încorporarea ultimeia dintre populațiile menționate, în 1211, a avut o importanță special pentru Genghis Han, lucru demonstrat cât se poate de clar de…oferirea în dar a unei mirese din familia lui conducătorului uigur Barchuq, după ce acesta se declarase gata să fie ,,al cincilea fiu” al Marelui Han. Acest gest făcut de Genghis Han reflecta importanța teritoriilor ocupate de uiguri (populație de origine turcică, adeptă a religiei musulmane, aflată de pe vremea lui Genghis Han și până în zilele noastre în vestul Chinei) în bazinul râului Tarim, dar și rolul căpătat în Mongolia Medievală de limba, alfabetul și ceea ce un istoric modern poate numi ,,cărturarii” uiguri.[12]

Nivelul ridicat al culturii uigure a fost unul dintre motivele recrutării în masă a scribilor și birocraților lor, printre care și un anume ,,Tata Tonga”, ce a devenit profesorul copiilor lui Genghis-Han. Însă acesta…nu a fost decât începutul Imperiului Mongol. În urma acestor prime cuceriri obținute ușor, privirea soldaților mongoli se îndreaptă către un teritoriu mult mai mare, mai greu de cucerit, dar totodată foarte valoros din punct de vedere economic(datorită numeroaselor resurse existente pe teritoriul ei:mătăsuri,porțelan,condimente,bambus,fier,cărbune,etc.), acesta fiind…cel al Chinei.

    Dacă din punct de vedere economic, situația Chinei Medievale era una extraordinară, nu același lucru putem spune și despre…situația politică internă a acesteia. China de la începutul secolului al-XIII-lea era împărțită în 2 regate:partea de sud a acesteia se afla sub stăpânirea dinastiei Song, renumită pentru atenția acordată Artelor, Poeziei și Justiției(aceasta nefiind cucerită până  ce nu o va ataca Kublai Han, nepotul lui Genghis, în 1279), iar cea de nord sub stăpânirea relativ blândă a jurchenilor(despre care am vorbit mai sus), care își luaseră numele de Dinastia Jin și conduceau nordul Chinei de la Beijing. În anul 1211, circa 100.000 de soldați mongoli traversează Deșertul Gobi și înfrâng cavaleria Armatei Jin în trecătoarea numită ,,Gura Bursucului”(aflată în nordul Chinei).[13]

În același timp, o altă coloană a Armatei Mongole se îndreaptă rapid spre sud și pune mâna pe cea de a doua capitală a Dinastiei Jin, Mukden(purtând în prezent,numele de Shenyang), însă capitala principală, Beijing reușește din fericire…să reziste primului atac mongol și asediului ce are loc,ulterior. În timp ce așteptau ca Pekinul(denumirea din Perioada Medievală a Beijingului) să se predea, mongolii jefuiesc și distrug toate satele din jurul capitalei. Mai mult decât atât, cu toate că nu avea mașinării de artilerie (catapulte sau berbeci), Genghis găsește o soluție ingenioasă pentru a intra și în celălate orașe fortificate dintre nordul Chinei.

Acesta reușește să adune toți civilii pe care îi găsește în Pekin și prin împrejurimi și îi duce în fața trupelor sale de asalt, ca scuturi umane, în vreme ce mongolii înaintau în spatele lor.[14] Astfel, apărătorii fie își iroseau săgețile (omorându-i pe vecini și prieteni lor chinezi), fie refuzau să tragă și se predau, ambele situații fiind câștigătoare pentru Genghis Han. [15]

    După un an, cei din Dinastia Jin îi oferă bani lui Genghis-Han, iar acesta renunță la asedierea Beijingului. Simțindu-se amenințat de avansul formidabil al trupelor mongole, Împăratul Jin hotărăște  să-și mute curtea la sud de Beijing, în orașul Kaifeng(aflat dincolo de Fluviul Galben). Însă, unele unități din oștirea chineză văd în acest fapt o slăbiciune și un semn de trădare, ca atare, se alătură trupelor mongole, aducând în tabăra acestora multă tehnologie militară străină, extrem de folositoare, cum ar fi mașinăriile de război pentru cucerirea  fortificațiilor(catapultele și berbecii).[16]

Acum, deținând ,,asul din mânecă” necesar pentru a-i înfrânge pe chinezi și a cuceri Beijingul, aceștia își reiau atacul. Pekinul este în cele din urmă,ocupat,prădat și incediat în mai 1215. Cronicarii chinezi din acea perioadă estimează că 60.000 de femei s-au aruncat de pe zidurile orașului, acest număr fiind însă, cel mai probabil unul exagerat,dar amploarea dezastrului material și uman nu poate fi contestată. Încercările mongolilor de a cuceri restul Regatului Jin(la vest de Fluviul Galben) au eșuat, întrucât resursele mongolilor se împuținaseră, pe când Dinastia Jin avea la îndemână suficiente resurse militare (soldați,cai,lănci,săbii și arbalete), dar lui Genghis Han nici că-i păsa.

În următorii ani, el va trata nordul Chinei ca pe un ținut al nimănui,  jefuind tot ce putea  fi jefuit și nu ca pe o provinicie cucerită care ar fi putut fi administrată să genereze bunuri. Și asta pentru că era cu ochii pe următorul ținut pe care plănuia să-l invadeze și jefuiască…Regatul Horezmului.  Acesta era un regat aflat în zona deșertică a  Asiei Centrale(unde se află acum toate statele cu nume terminate în ,,-stan”- Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, etc.), ce găzduia un șir de orașe-oază aflate pe drumul dintre  Persia și China.

       La început, relațiile diplomatice  dintre Imperiul Mongol și Imperiul Horezmian nu erau deloc tensionate, ci din contra foarte prietenoase, Gengis Han și Muhammad(Sultanul Horezmului), făcând schimb de daruri,solii și scrisori care mai de care mai frumoase, într-un joc diplomatic foarte abil construit. Era un joc...de-a șoarecele și pisica, unul de care însă, în cele din urmă, în anul 1219, Sultanul Muhammad se satură. Astfel, când o minunată suită de soli și negustori mongoli sosește în orașul Utrar din Horezm, dregătorul local îi acuză că sunt iscoade și își pune soldații să-i ucidă pe toți solii și negustorii, până la ultimul.[17]

Genghis Han auzind de ce întâmplate, trimite 3 soli la curtea sultanului din Buhara, cerând despăgubiri și pedepsirea celor vinovați, însă și sultanul de acolo îi face  felul  lui Genghis, ucigându-i unul dintre soli și smulgându-le bărbile celorlalți 2( ceea ce reprezenta un gest și mai scandalos în cultura Asiei Centrale). Acesta, furios din calea afară, decide că... nu mai e loc de nicio soluție amiabilă pentru a rezolva cele 2 incidente anterioare și pornește către Horezm cu o armată între 100.000-150.000 de soldați.[18] În prima confruntare dintre Armata Mongolă și cea Horezmiană, soldații celei de a-2-a sunt puși pe fugă foarte rapid, aceasta pierzând 160.000 de oameni.[19]

Utrar (locul în care mongolii fuseseră provocați pentru prima dată) este asediat timp de 5 luni, o perioadă atât de îndelungată pentru acea vreme, încât unul dintre comandanții mongoli, nemaiputând să suporte asprimea condițiilor din luptă...a încercat să fugă pe o poartă lăturalnică. Din nefericire pentru el, acesta este prins și executat pentru trădare de colegii lui, dar astfel...este deschisă poarta pe care mongolii năvălesc în oraș.

Guvernatorul se baricadează în fortăreața interioară, care reușește să mai reziste o lună, însă când este prins, Genghis Han poruncește să i se toarne argint topit în ochi și în urechi. În cele din urmă, Utrar-ul este prădat de toate bogățiile sale și ars din temelii,  nimicirea fiind aproape totală(tocmai de aceea, arheologii nu au reușit să-i găsească ruinele până acum câțiva ani).

     Armatele mongole își îndreaptă apoi atenția către Balkh, care deși se predă fără luptă, Genghis Han tot a vrut să-i măcelărească pe locuitorii orașului, pentru ca soldații lui să nu fie  nevoiți să-și păzească spatele când venea vorba de năvălirea într-un alt oraș. Cad apoi Buhara( unul dintre cele mai mari și importante orașe comerciale din ,,Drumul Mătăsii”, o rețea de orașe de o importanță extraordinară economică în Evul Mediu, ce pornea de la Veneția, continua la Constantinopol și se termina la Pekin, capitala Chinei Medievale și asigura comerțul cu mătăsuri și mirodenii între europeni,arabi,indieni și chinezi), istoricul arab Ibn Al-Athir oferindu-ne o imagine cadaverică, dar foarte sugestivă asupra căderii Buharei: ,,Nu se auzeau decât hohotele de plâns ale bărbaților,femeilor și copiilor despărțiți pe vecie, în timp ce trupele mongole îi mânau în direcții diferite.

Barbarii au atacat pudoarea femeilor sub ochii bărbaților din familiile lor, care neputincioși, nu puteau decât să jelească”[20] și Gurganj, ce reușește să reziste unui asediu de 5 luni, dar care odată ce zidurile orașului se prăbușesc sub loviturile catapultelor mongole, acesta e cucerit cartier după cartier,stradă după stradă, într-o luptă disperată. Apărătorii aruncau vedre cu păcură aprinsă pe clădirile aflate în calea năvălitorilor. Trei mii de mongoli încearcă să treacă râul, dar arabii le țin piept și îi ucid pe invadatorii mongoli până la ultimul. Când orașul cade, în cele din urmă, în aprilie 1221, râul este abătut, prin spargerea digurilor, ca să șteargă orice urmă a orașului. 

Femeile și copii au fost vânduți ca sclavi, 100.000 de prizonieri care aveau meserii folositoare sunt trimiși în China, restul fiind duși pe un câmp și omorâți. Ultimele 3 orașe din Asia Centrală ce au fost atacate de trupele mongole,sub comanda lui Genghis Han au fost Nishapur(unde mongolii omoară 1.747.000 de oameni, deși cel mai probabil, numărul victimelor a fost cu mult mai mare ),Herat (unde spre deosebire de Nishapur, populația a fost cruțată, dar în schimb  a fost măcelărită garnizoana din oraș, alcătuită din 12.000 de soldați turci) și Merv ( care după 6 zile de lupte cu trupele mongole, s-a predat, căpetenia mongolă ordonându-le tuturor locuitorilor din oraș să vină în afara zidurilor acestuia).

Astfel, cei mai bogați ajung să fie torturați pentru a mărturisi unde și-au ascuns comorile, 400.000 de meșteșugari și câțiva copii fiind ținuți în viață pentru a fi folosiți în viitor, restul fiind uciși, totalul victimelor în urma atacului mongolilor ajungând...la 1,3 milioane de morți, după cercetarea făcută pe teren de un cleric din zonă). Nishapur,Herat și Buhara, minunate orașe-oază din Asia Centrală ajung să fie rase de pe fața pământului, așa cum și Imperiul Horezmian ajunsese,la rândul său, să fie distrus în totalitate de mongoli.

IV.Moartea lui Genghis Khan și consecințele acesteia pentru evoluția Imperiului Mongol

     În urma cuceririi Imperiului Horezmian, Genghis Han hotărăște să se întoarcă în China, pentru  a șterge de pe fața pământului, enclavele supărătoare care supraviețuiseră cuceririi precedente. Pentru o perioadă de timp, acesta a încercat să dea lovitura de grație Imperiului Jin, însă nu a reușit,așa că...s-a întors împotriva tanguților (tibetanii veniți din Himalaya, care întemeiaseră orașe în oazele de pe drumul caravanelor, dintre China și Horezm). Orașele au căzut unul după altul și nu s-a consemnat nicăieri că li s-ar fi arătat cruțare. Tanguții au încercat să fugă din calea armatelor lui Genghis Han și să se ascundă în munți, dar puțini dintre ei au reușit, deșertul Asiei Centrale fiind...presărat cu oase.

În 1227, pe când regele tanguților încerca să negocieze predarea în siguranță a capitalei sale,Ningxia, Genghis Khan ajuns la bătrânețe și-a dat seama că i se apropie sfârșitul. Prin ultimele sale porunci, el s-a îngrijit ca tanguții să nu-i supraviețuiască. Astfel, Ningxia va fi cucerită, iar populația orașului exterminată. În cele din urmă, însă Genghis Han moare chiar în acel an, după ce fii săi, Subotai și Jebe cuceriseră orașului persan Qazvin, apoi înaintaseră spre nord,către Azerbaidjan și Georgia, distrugând numeroase orașe și spre Caucaz, ajungând în Ucraina și sudul Rusiei aflând despre moartea tatălui lor tocmai când se apropiau de Polonia.

      Însă, moartea lui Genghis  Han nu a însemnat declinul automat al Imperiului Mongol, ci din contra, acesta a reușit să devină și mai puternic. Astfel, la începutul anilor 1230, după ce Ogodai( cel de al-3-lea fiu al lui Genghis Han)  devine ,,Mare Han”, mongolii decid să pornească într-un raid asupra Europei, apărând în teritoriile ruse ,,puhoaie fără număr,ca lăcustele”, după cum relata un călugăr ortodox și omorând de vie familia princiară(dând foc unei mănăstiri din Vladimir, în care aceasta  se ascunsese), înfrângându-l pe regele Mieszko cel Gras al Poloniei și armata sa în Bătălia de la Legnica din 1241, în cele din urmă, băgând spaima în Regele Ungariei, Bela al-IV-lea, care fuge în Dalmația,la Trogir, pentru ca nu cumva…să fie prins de Ogodai și soldații lui.

Ba chiar Papa Grigore al-IX-lea anunță că oricine va ajuta la apărarea Ungariei va avea parte de aceeași iertare precum cea oferită cruciaților, însă împăratul Sfântului Imperiul Romano-German  și dogele Veneției sunt cât se poate de conștienți că dacă ofereau ajutorul militar cerut de Papă, vor ajunge…de partea celor învinși de trupele mongole.[21] Europa se găsea la ora judecății. Cu toate acestea, ea este salvată de la o distrugere totală de…moartea neașteptată a lui Ogodai, în 1241, în locul său venind la conducerea Imperiului Mongol, Hanul Mongke,în 1251.

Teama de mongoli (deși aceștia nu mai atacaseră Europa de 10 ani), a europenilor era încă mare, motiv pentru care Biserica Armeană vrea în acel moment, să inițieze discuții cu Patriarhia de la Constantinopol pentru realizarea unei alianțe și obținerea de protecție în cazul unui atac mongol și chiar…cu Biserica Catolică (fiind gata să accepte și concepția catolică asupra Filioque, ,,purcederea Duhului Sfânt” din Crez) pentru a primi ajutorul politic și militar necesar.

Chiar și așa...aceste acțiuni de ,,self-defence” ale regatelor creștine din Europa Centrală și de Est se vor dovedi inutile, întrucât, atunci când trupele mongole își întorc din nou privirile spre vest acestea își vor alege o țintă mult mai bogată și anume centrul musulman(provinciile Siria,Palestina și Irak). Așadar, acestea devastează Baghdad-ul în 1258,iar după un scurt asediu,de doar două săptămâni reușesc să pună capăt Califatului Abbasizilor(750- 1258), după ce îl prind pe ultimul calif al acesteia, Al Mutasim, căruia îi aruncă o grămadă de aur în față și îi poruncesc să o mănânce, acesta refuză și ca atare, el și moștenitorii săi sunt înfășurați în câteva covoare și călcați în picioare de caii soldaților mongoli.[22]

Chiar și așa, în ciuda cuceririi Siriei și Irakului de către mongoli( în timpul lui Mongke) și apoi, a Chinei de Sud(aflată sub stăpânirea Dinastiei Song, în 1279, de către Kublai Khan) ,mongolii sunt înfrânți în Bătălia de la Ayn Jalut de către soldații mameluci ai Sultanului Baibars(,,Fântâna lui Goliat”, locul unde păstorul David și uriașul Goliat se confruntaseră în Antichitate) din 3 septembrie 1260, moment ce va marca începutul declinului Imperiului Mongol. Incapacitatea mongolilor de-ași administra teritoriile cucerite  și a gestiona resursele valoroase ale acestora în mod eficient, toleranța față de practicare altor religii pe teritoriul său (Creștinismul Armean, Animismul, Budismul sau religia musulmană,pentru a da doar câteva exemple),precum și pătrunderea unor idei religioase diferite(cele ale Creștinismului Catolic,prin misiunile unor călugări  din Europa Occidentală, precum cea a lui Guillame de Rubruk, un călugăr din Flandra sau cea a călugărul italian Giovanni Dal Carpine) care aveau să tulbure identitatea socio-culturală a Imperiului Mongol, dar mai presus de toate….luptele pentru putere din interiorul acestuia dintre cei 4 fii ai lui Genghis Han(Jochi,Ogodai,Chagatai și Tolui) toate vor duce la declinul acestuia. În cele din urmă, Hanatul Hoardei de Aur, ultima rămășită a fostului Imperiu Mongol va fi și aceasta distrusă,în 1504, când trupele țarului Ivan al-III-lea și artileria acestuia îl vor cuceri.

        În concluzie, Genghis Han a fost,în mod clar , unul dintre cei mai mari tirani din Istoria Lumii, prădând și distrugând unele dintre cele mai frumoase orașe din Orientul Mijlociu și Europa din Perioada Medievală și ucigând cu sânge rece toate popoarele ce voiau să i se opună, dar în același timp, un strateg și lider politic iscusit, maestru al tacticii ,,lovește și fugi”(practic  a loviturilor scurte,care distrugeau capacitatea de repliere a altor armate) pe care o aplică în luptele sale,prin unificarea sub sceptrul său a unor teritorii ce se întindeau din Mongolia până…la Marea Neagră,atenta gestionare economică a resurselor acestora și mai presus de toate…prin toleranța religioasă și culturală oferită tuturor supușilor săi din cadrul Imperiului Mongol.

Bibliografie

I.Surse secundare(articole și cărți)

1.     Frankopan Peter,Drumurile Mătăsii.O nouă istorie a lumii, Editura Trei, Colecția Istorie,București,2019

2.     Ian Morris, De ce Vestul deține încă supremația și ce ne spune asta despre viitor,Editura Polirom,Colecția Historia,Iași,2012

3.     White,Matthew,Marea carte a inumanității,Editura Humanitas,Colecția Istorie, București,2015

II.Surse web

1.     https://en.wikipedia.org/wiki/Genghis_Khan

2.     https://www.britannica.com/biography/Genghis-Khan/Rise-to-power#ref41207

3.     https://en.wikipedia.org/wiki/Kurultai

[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Genghis_Khan

[2] Ibidem

[3] Ibidem

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] https://www.britannica.com/biography/Genghis-Khan/Rise-to-power#ref41207

[8] Ibidem

[9] Ibidem

[10] Kuriltai-Adunare a liderilor politici și militari mongoli din Mongolia Medievală, ce se reunea pentru alegerea unui nou han,când predecesorul mureau sau când apărea o problemă în cadrul Imperiului Mongol(https://en.wikipedia.org/wiki/Kurultai)  

[11] Peter Frankopan, Drumurile Mătăsii.O nouă istorie a lumii, Editura Trei, Colecția Istorie, București,2019, Capitolul ,,Drumul spre iad”, p.179

[12] Ibidem

[13] Matthew White, Marea carte a inumanității,Editura Humanitas,Colecția Istorie, București,2015, Capitolul ,, Genghis Han”, pp.154-169

[14] Ibidem

[15] Ibidem

[16] Ibidem

[17] Ibidem

[18] Ibidem

[19] Ibidem

[20] Pentru citat vezi Matthew White, Marea carte a inumanității, Capitolul ,, Genghis Han”, p.162

[21] Op.cit, Peter Frankopan,p.183

[22] Ian Morris, De ce Vestul deține încă supremația și ce ne spune asta despre viitor,Editura Polirom,Colecția Historia,Iași,2012,Cap.8(,,Globalizarea”),Subcap.,,Rasa lui Satan”,p.299