Brătășenii - O familie boierească din Romanați, în vâltoarea secolelor

Ceea ce fascinează în cazul multor genealogii boierești este felul în care aceste familii și-au păstrat și perpetuat de-a lungul unor perioade de timp îndelungate, preocupările culturale și politice, au pierdut și au câștigat averi, au cunoscut succese și eșecuri și, în ciuda multor adversități – mai ales de natură politică –, au continuat să existe și să se manifeste în diferite domenii. Deși există impresia că Țările Române s-au aflat într-o cronică instabilitate, această reproducere a boierimii de-a lungul veacurilor, cu toate elementele alogene asimilate de ea, cu încercările de decapitare a ei, precum cele întreprinse de unii domnitori mai autoritari, exprimă mai degrabă o continuitate – horribile dictu – în istoria elitelor românești.

Din păcate, noțiunea de “continuitate” a fost aproape compromisă prin repetarea sa nesăbuită înainte de Decembrie 1989 – chiar dacă în cu totul alt context de semnificație – și de aceea a devenit poate chiar delicat de folosit. Istoriografia apuseană utilizează intens acest concept și cu adevărat, fără el, evoluția instituțiilor, a fenomenelor, a societății în general, nu pot fi înțelese. Istoria însăși este o îmbinare alchimică de continuități și de fracturi a căror deslușire constituie în bună măsură obiectul travaliului istoricului.

Argument

De ce și Brătășenii? În această rubrică, inițiată prin bunăvoința doamnei Georgeta Dimisianu, căreia îmi îngădui să-i exprim și pe această cale mulțumirile mele respectuoase. O rubrică în care până acum a fost vorba de familia Kretzulescu, de contactele dintre Adolphe Crémieux și familia Ghika, de alte familii boierești și negustorești, precum Lecca, Câmpineanu, Leonard, Donici, Hagi- Panteli, Vlădoianu și Obedeanu. Nu este vorba aici, în spațiul acordat cu generozitate de revista „Historia”, de a relua dicționarul (1898) sau albumul genealogic (1911) ale lui Octav George Lecca sau de a „dubla” publicațiile altor persoane.

Autorul acestor rânduri pleacă – dacă e nevoie, poate, de precizat acest fapt și poate că este – de la propriile sale constatări și cercetări, de la cunoștința făcută de-a lungul timpului cu unii dintre urmașii neamurilor de care este vorba. Și ceea ce e de deplâns în acest domeniu – ca și în foarte multe altele – este că s-a împuținat atât de mult numărul celor care au la noi preocupări genealogice și heraldice, fapt oglindit cu claritate în presa culturală. Dacă în anii ’70 – ’80, în ciuda regimului politic ostil studiului boierimii, supraviețuiau încă mulți dintre cei care avuseseră asemenea preocupări în perioada interbelică, astăzi interesul pentru aceste chestiuni pare aproape exclusiv patrimonial, cel științific fiind – cu câteva excepții – aproape inexistent.

Ei da, voi fi acuzat fără îndoială de nostalgii după „epoca de aur”, dar așa stăteau lucrurile. Unde sunt azi George D. Florescu, Șerban Flondor, Emanoil Hagi – Mosco, Ferdinand Bartsch, Dan Pleșia, Alexandru V. Perietzianu-Buzău, Constantin Bălan, Maria Dogaru, Dan Cernovodeanu, Ioan N. Mănescu și încă numeroși alți specialiști ai științelor auxiliare ale istoriei?

Istoria Brătășenilor

Revenind la subiectul acestor rânduri, m-am oprit de astă dată la familia Brătășanu, pentru că ilustrează ideea enunțată în primul alineat al acestui articol: ea s-a continuat din veacul al XVII-lea – având rădăcini pe linie feminină încă mai înainte – și până astăzi, după cum a fost de altfel cazul multor neamuri boierești cu o asemenea spiță genealogică. Brătășenii sunt amintiți atât sub Matei Basarab, cât și sub Constantin Brâncoveanu, atât sub fanarioți, cât și în secolul al XIX-lea și în cel următor. Patronimicul lor provine de la cel al satului Brătășeni din fostul județ Romanați (astăzi județul Olt).

Ghinea Tzucalà, grec din Rumelia, căsătorit cu Florica din Văleni – dintr-un neam boieresc bogat și vechi al locului, asupra căruia a atras atenția regretatul istoric și genealogist Dan Pleșia – și-a luat, primul, numele de „Brătășanu”. Numele său grecesc inițial, probabil o poreclă, are drept echivalent în limba română un cuvânt care sună foarte asemănător. Încă din perioada interbelică, o stradă din spatele Oborului a fost botezată „Ghinea Brătășanu”, după numele acestui boier velit din vremea lui Matei Basarab. Ghinea a avut în grijă vistieria țării, pe care însă nu a chivernisit-o întotdeauna prea bine, ceea ce i-a atras nemulțumirea oștenilor cu solda neplătită. Aceștia s-au răsculat în 1653:

„Și atuncea – scria Cronica Bălenilor -, vinuind dorobanții pe Ghinea vistieriul și pe Radul armașul, zicând că ei nu lasă pe Matei vodă să le dea lefile, îi cerca să-i prinză, să-i omoare, iar ei de frică s-au fost ascuns în casă la Matei vodă, iar dorobanții și seimenii, ca nește porci obraznici, i-au căutat pen toate casele, până i-au găsit și i-au scos, bătându- i până i-au adus afară din târg unde erau toți strânși: acolo i-au sfărâmat cu săbiile” ¹ .

Ctitori de mănăstiri

A avut însă și merite: a ctitorit sau a avut o contribuție la construirea a trei lăcașuri de cult: mănăstirea Crivina – Olt, mănăstirea Jitianu de lângă Craiova și biserica Sf. Treime de la Slatina². Mănăstirea Jitianu constituie și astăzi unul dintre așezămintele monastice cunoscute din Oltenia, cu un bogat muzeu de artă religioasă. Toți Brătășenii de mai târziu aveau să fie urmașii – pe linie masculină – ai acestui dregător grec împământenit în Țara Românească. Potrivit lui Nicolae Stoicescu, Ghinea a avut următorii copii: Mihu – ajuns vel pitar, în 1680 – 1681 -, Preda – vel pitar și el, în 1689 – 1690 -, Petru, Alexandra, Papa, vistiernic, și Mihăilă, clucer³.

Dintre aceștia, Preda Brătășanu – căsătorit cu Ilinca, fiica lui Dumitru Filișanu – merită a fi consemnat într-o istorie a diplomației românești: a fost trimis la Istanbul, de către Constantin Brâncoveanu, în noiembrie 1688 – imediat așadar după preluarea domniei - împreună cu Pârvu Cantacuzino și cu alți câțiva boieri⁴. De asemenea și un alt urmaș al lui Ghinea, Barbu Brătășanu⁵, avea să fie solul aceluiași domnitor, câțiva ani mai târziu, la Înalta Poartă⁶:

„Iar Constandin vodă – nota Anonimul brâncovenesc -, deaca au auzit, îndată au trimes pe Vergo portarul și pre Barbul Brătășanul la Odriiu [Adrianopolș să apuce înainte la cei mari, făcând pâră acelor boieri, că ei au fost cu nemții când au venit de au stricat țara și multă pagubă făcu țării cu Bălăceanu, ginerile lui Șărban vodă. Nu s-au săturat și să să odihnească cu nemții, ci au venit să facă rău și pâră domnului, care cu atâta dreptate să află spre turci, precum s-au văzut și în vremea nemților, că nu s-au lipit cu ei, ci cu turcii și cu tătarii s-au dat și s-au înpreunat de au scos vrăjmașii înpărății din țară” ⁷ .

Vergo portarul a fost un boier de seamă al epocii brâncovenești, și el de obârșie grecească, amintirea sa fiind păstrată în numele „Podului Vergului” – devenit după Războiul din 1877 – 1878 „Calea Călărașilor” -, „Bariera Vergului” – devenită „Piața Muncii” și apoi „Piața Hurmuzaki” – precum și „Biserica Vergului”.

Diplomați la vreme de nevoie

Este interesant de observat că Brătășenii au jucat un anumit rol diplomatic de două ori în istoria românească: prima oară, cu Preda Brătășanu și cu nepotul său de frate Barbu Brătășanu, în vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu – cu care erau de altfel și foarte pe departe înrudiți –, și mult mai târziu, în contextul pregătirii pariziene a Unirii din 1918, de către acel „magnat” romanațean care a fost Pavel (Pavlică) Brătășanu, mare proprietar și om politic conservator-democrat. Între aceste episoade din istoria familiei sunt multe generații de boieri cu dregătorii și cu moșii, situate mai ales în fostul județ Romanați și în județul Olt. În veacul fanariot, încuscririle cu dregătorii greci asigurau poziții la Curtea domnească, ceea ce a fost în mult mai mică măsură cazul Brătășenilor, deveniți „boieri de țară”, foarte „pământeni”, în ciuda strămoșului lor venit de la sudul Dunării.

Nu au ieșit însă complet din sfera puterii: Radu Brătășanu apare ca vel armaș în noiembrie 1737⁸ și la 3 decembrie 1739⁹; Grigorașco Brătășanu este amintit la 15 septembrie 1743 ca biv vel șetrar¹⁰; Ioniță Brătășanu apare ca vel sluger între 11 iunie – 4 noiembrie 1755¹¹, vel clucer de arie în 1766¹² și, mult mai târziu, la 5 iulie 1793¹³, de asemenea, vel stolnic la 26 octombrie 1770¹⁴; Ștefan Brătășanu este menționat ca vel paharnic la 10 noiembrie 1767¹⁵.

Din ramura lui Ioniță Brătășanu coboară pe linie feminină marele poet interbelic Adrian Maniu. În Catagrafia boierilor din Țara Românească din 1829, la județul Dolj, în paragraful cuprinzându- i pe “feciorii de boieri”, este amintit “Grigore Brătășanu, al răposatului medelnicer Dincă Brătășanu”¹⁶.

Acesta din urmă era fiul lui Ioniță Brătășanu de mai sus. Grigore Brătășanu a avut din căsătoria sa cu Zoe Măinescu un fiu, George, și două fiice, Smaranda – căsătorită cu colonelul Dimitrie Călinescu, din familia boierească Călinescu din Muntenia –, și Ecaterina, căsătorită Andronescu. Smaranda și Dimitrie Călinescu au avut o fiică, Maria, căsătorită cu Grigore Maniu, fiul omului de litere Vasile Maniu, bănățean stabilit la București. Din căsătoria Mariei Călinescu cu Grigore Maniu s-au născut viitorul scriitor Adrian Maniu, pictorița Rodica Maniu-Mützner și un fiu pe nume Horia Maniu¹⁷.

De asemenea, Smaranda și Dimitrie Călinescu au avut și un fecior, Petre, care a îmbrățișat și el cariera militară, căsătorit cu una dintre fiicele marelui proprietar craiovean Gogu Vorvoreanu, având două fiice. Una dintre ele, Ana-Maria – prin căsătorie Ghika-Deleni – a fost o pictoriță interesantă, dar din păcate cu totul uitată astăzi, autoare a numeroase portrete de doamne și domni din vechea societate românească. Ar merita cu siguranță o expoziție care să îi restituie arta conștiinței publice. În această descendență a Brătășenilor a fost moștenită proprietatea de la Șopârlița (fostă în jud. Romanați, astăzi jud. Olt), a cărei biserică a fost ctitorită de către Costache Brătășanu și de Toma Brătășanu¹⁸.

Alte vestigii din regiune legate de familia Brătășenilor erau biserica de la Piatra – ctitoria Elencăi Brătășanu – și casa lor din Dobrun¹⁹. De asemenea, în satul Murgeanca din Bărăgan există o biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită, după cum este amintit în pisanie, de către căpitanul Alexandru Brătășanu (+ 1873), al cărui mormânt se găsește în curtea ei²⁰.

Pavlică Brătășanu - artizan al Marii Uniri

O altă ramură a Brătășenilor a fost cea a lui Pavel – zis Pavlică – Brătășanu (1857 – 1935), prieten politic al lui Take Ionescu, fruntaș al Partidului Conservator-Democrat condus de acesta și unul dintre mentorii din tinerețe ai lui Nicolae Titulescu. A fost unul dintre artizanii Unirii din 1918 și acest fapt e atestat chiar de epitetul de „mare român”, atribuit lui pe impunătoarea placă comemorativă, așezată în 1936, la Paris, pe 21, Avenue de l’Opéra:

„Dans cet «Hôtel des Deux Mondes» siégea depuis Janvier 1917 jusqu’en 1919 «Le Comité National de l’Unité Roumaine », présidé par le grand homme d’Etat Take Jonesco et reconnu officiellement par le Gouvernement de la République Française le 12 octobre 1918, Victor Antonesco étant ministre de Roumanie en France. / Ce Comité National réunissait: une mission parlementaire, présidée par Thomas Stelian, ancien Ministre, une mission universitaire à la tête de laquelle se trouvaient les Professeurs Nicolas Titulesco, Ministre des Finances et signataire du Traité de Trianon, Georges G. Mironesco, ancien Président du Conseil, Ermile Pangrati, ancien Ministre, une mission des Roumains de Transylvanie présidée par le R.P.Basile Lucaci. Son organe officiel était le journal «La Roumanie » fondé par le grand Roumain Pavel Bratashano et dirigé par Const. Banu, Const. Mille et Emile D. Fagure. / En souvenir de l’action patriotique poursuivie en France par ce Comité, cette plaque a été apposée le 27 février 1936. M. Jean Chiappe étant Président du Conseil Municipal de la Ville de Paris et Dinu Cesiano Ministre de Roumanie en France” ²¹ .

Un asemenea lieu de mémoire românesc în centrul Parisului, a cărui urmă să fi rezistat atâtea decenii, este demn de luare aminte. Să nădăjduim că această placă comemorativă nu va fi înlăturată, după cum s-a întâmplat din nefericire cu aceea ce amintea, în Insula Saint-Louis, de Martha Bibescu. Întâmplător sau nu, fiul unei surori a lui Pavel Brătășanu a fost Ion Pangal (1893 – 1966), personaj de rang înalt al francmasoneriei românești, fost ministru plenipotențiar în Spania²².

A fost căsătorit cu Angela Djuvara, sora lui Mircea Djuvara, reputat profesor la Facultatea de Drept din București. Un frate al lui Pavel Brătășanu, Alexandru, a fost tatăl a trei frați, între care Paul-Mircea (n. 1898 – mort în închisoarea comunistă de la Pitești²³), inginer cu studii la Grenoble, Alexandru (1901 – 1970), scenograf și pictor, profesor la Institutul de Arte Plastice din București și Constantin. Conform Enciclopediei Cugetarea, Paul-Mircea Brătășanu a ocupat funcții numeroase în anii ’20 – ’30: director în Ministerul Industriei, consilier onorific la Președinția Consiliului de Miniștri (1929 – 1931), deputat de Romanați (1932 – 1933) și vicepreședinte al Organizației Național-Țărăniste din acest județ²⁴.

A avut două fiice, adoptate de fratele său Alexandru: Călina – căsătorită cu arheologul Gheorghe I. Cantacuzino, descendent al domnitorului Șerban Cantacuzino (ulterior divorțați) – și Doina. Alexandru Brătășanu a realizat scenografia la numeroase piese de teatru, multe montate la Teatrul Național din București. Un alt frate al lui Pavlică Brătășanu, Constantin, a fost căsătorit cu Zoe Vorvoreanu, una dintre fiicele mai sus amintitului Gogu Vorvoreanu. Din căsătoria lor s-a născut un fiu, Preda, care a studiat ingineria la Ecole Centrale din Paris. A încetat însă din viață la o vârstă foarte fragedă – 21 de ani -, în octombrie 1927²⁵.

Un alt frate al omului politic romanațean, Anton Brătășanu, a avut descendenți care există și astăzi în București: soțul cunoscutei cântărețe de operă Cleopatra Melidoneanu.

Foto sus: Mănăstirea Jitianu de lângă Craiova (Calinic Petcu / wikipedia.org)

NOTE:

1. Cronicari munteni, Selecția textelor, studiu introductiv, note, comentarii și glosar de Dan Horia Mazilu, București, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Arte – Editura Univers Enciclopedic, 2004, p.334.

2. Nicolae Stoicescu, Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România. I – Țara Românească, editată de Mitropolia Olteniei, Craiova, 1970, p.750.

3. Idem, Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova sec.XIV – XVII, București, Editura Enciclopedică Română, 1971, pp.122-123.

4. Ștefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu. Viața, domnia, epoca, București, Editura Științifică, 1969, p.145.

5. Barbu Brătășanu deținea cinul de vel vistier la 13 mai 1701 (Theodora Rădulescu, Sfatul domnesc și alți mari dregători ai Țării Românești din secolul al XVIII-lea, în “Revista Arhivelor”, 2/1972, p.297).

6. Ibidem, p.175.

7. Cronicari munteni, p.696.

8. Theodora Rădulescu, op.cit., 3/1972, p. 466.

9. Ibidem, loc.cit.

10. Ibidem, p.458, nota 1552.

11. Ibidem, p.443.

12. Ibidem, p.468.

13. Ibidem, p.469.

14. Ibidem, p.318.

15. Ibidem, 2/1972, p. 312, nota 883.

16. Catagrafie oficială de toți boerii Țării Românești la 1829, publicată de Ioan C. Filitti, București, Tipografia Curții Regale F. Göbl Fii, 1929, p. 55.

17. Descendența familiei poetului Adrian Maniu din boierii Brătășeni mi-a fost confirmată în urmă cu câțiva ani de către regretatul Grigore Maniu, nepot de frate al acestuia.

18. Nicolae Stoicescu, Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România. I – Țara Românească, loc.cit.

19. Ibidem, loc.cit.

20. Informație de pe un site Internet al bisericilor din România (vezi prin www.google.ro).

21. “În acest «Hôtel des Deux Mondes» s-a aflat din ianuarie 1917 și până în 1919 sediul «Comitetului Național al Unității Românești», prezidat de marele om de stat Take Ionescu și recunoscut oficial de guvernul Republicii Franceze la 12 octombrie 1918, Victor Antonescu fiind ministru al României în Franța. / Acest Comitet Național reunea: o misiune parlamentară prezidată de Toma Stelian, fost ministru, o misiune universitară în fruntea căreia se aflau profesorii Nicolae Titulescu, ministru de finanțe și semnatar al Tratatului de la Trianon, George G. Mironescu, fost președinte de Consiliu, Ermil Pangrati, fost ministru, o misiune a românilor din Transilvania prezidată de Părintele Vasile Lucaci. Organul său oficial era ziarul «La Roumanie» fondat de marele patriot Pavel Brătășanu și condus de Const.Banu, Const. Mille și Emil D. Fagure. / În amintirea acțiunii patriotice duse în Franța de acest comitet, această placă a fost așezată la 27 februarie 1936, dl Jean Chiappe fiind președinte al Consiliului Municipal al Orașului Paris și Dinu Cesianu ministru al României în Franța”.

22. Despre el, vezi Horia Nestorescu-Bălcești, Ordinul masonic român, București, Casa de editură și presă “Șansa“, 1993, p. 465.

23. Cicerone Ionițoiu, Album al martirilor genocidului comunist, Sibiu, Editura Casa de presă și editură Tribuna, 1999, p. 29. Data decesului care figurează aici este cea de 25 mai 1959.

24. Lucian Predescu, Enciclopedia Cugetarea, ediție anastatică 1999, p. 126.

25. Informație comunicată de vărul său primar, istoricul și genealogistul Dan Pleșia (1988).