Henry Ford, capitalistul admirat chiar şi de Stalin
În urmă cu mai bine de 100 de ani, în oraşul Detroit, pe liniile de asamblare ale industriaşului Ford începea să se producă modelul T. Urmările: preţuri mai mici, salarii mai mari, ziua de muncă de 8 ore, dar şi ceva confuzie prin sindicate.
Doar trei reporteri ai ziarelor locale au avut acces la conferinţa de presă a companiei, în dimineaţa zilei de 5 ianuarie 1914. Henry Ford, fondatorul, vorbea despre o adevărată revoluţie. Nu se temea că toată America se va îmbulzi în ziua următoare în oraşul automobilelor, când a invitat toată presa din afară? Sau nici el nu era conştient de amploarea fenomenului pe care el însuşi îl susţinea?
Şi s-a întâmplat ca în ziua următoare să se adune în faţa fabricii mii de oameni, care doreau să participe la proiect. Printre aceştia şi ingineri sau profesori, nu doar simpli muncitori. Iar o zi mai târziu, când ziarele importante precum New York Times sau Wall Street Journal încep să cârcotească la adresa ‘socialistului’ Ford, şi mai mulţi salariaţi care aveau deja un loc stabil iau calea Detroit-ului, ca să aplice pentru un job în uzinele Ford. Şi aceste posibilităţi pe care le anunţase cu entuziasm industriaşul erau doar un efect pe termen scurt. Pe termen lung, unii socialişti au început să discute chiar despre ştergerea granitelor dintre comunism şi capitalism, ambele unite în “fordism”, un fenomen la care şi Stalin se uita cu admiraţie.
Revoluţia salariilor
Şi totul s-a petrecut brusc. Ford a redus numărul orelor de lucru de la 9 la 8, a mărit salariile de la 2, 34 dolari/zi la 5 dolari/zi şi a scăzut preţul automobilelor de la 810 la 310 dolari. Şi iarăşi vorbea despre cea mai mare revoluţie salarială din lumea capitalistă. Un muncitor necalificat putea să-şi cumpere un automobil în doar câteva luni. Un automobil de 20 de cai-putere, care atingea o viteză de 67 km/h, asta în anul 1914.
Dar nici vorbă de altruism în aceste măsuri, căci Henry Ford nu era nici filantrop şi nici comunist. O modificare tehnologică a fost cea care a înlesnit totul:după ce s-a încercat în toamna lui 1913 producţia pe linia de asamblare, procedeul s-a generalizat. Modelul T se producea acum pe bandă rulantă, literalmente, şi a fost un salt imens în industrializare. Ideea i-a venit de mai demult, văzând cum se procedează în măcelării. Şi a decis până la urmă să înlocuiască producţia staţionară cu un proces mai complex, dar şi mult mai rapid.
Testele de dinainte i-au oferit siguranţă lui Ford. În loc de 12 ore jumătate, acelaşi număr de muncitori putea termina o “Thin Lizzy”, cum mai era numit modelul T, în doar o oră şi jumătate. Înainte se lucra în grupe la câte un exemplar, acum fiecare se specializa pe o singură operaţiune. În total, un automobil se fabrica într-un număr de 84 de paşi.
Iar Ford angaja pe oricine, de la oameni cu studii la foşti puşcăriaşi, atâta vreme cât se descurcau. “Revoluţia” s-a născut şi din necesitate. 14.000 de angajaţi îi fabricau maşinile, dar în jur de 53.000 se schimbau în fiecare an. Odată cu dublarea salariilor şi renuntarea la forţa de muncă calificată, oamenii nu mai plecau şi nu se mai schimbau decât undeva la 6500 de angajaţi pe an.
Ford privea salariul ca pe un profit just câştigat de muncitor, dar mărirea sa era legată totuşi de anumite condiţii. Nu era vorba de caritate, căci tot el era de părer că omul nu trebuie să muncească pentru bani, ci pentru ceva mai măreţ. Munca era piatra de temelie a lumii, rădăcina respectului de sine. Asadar, cinic dolari primeau doar aceia care aveau o familie sau alte rude de întreţinut, pentru a le asigura condiţii bune de trai.
Visul unui bun de consum
O premisă a randamentului mare din uzinele lui Ford era şi abţinerea de la alcool. Pentru controlul acestui obicei, Ford avea un departament special care veghea asupra vieţii private a muncitorilor. Lumea aceasta inchisă şi de succes pentru care a optat industriaşul l-a inspirat şi pe Aldous Huxley să scrie distopia sa, “Brave New World”.
Henry Ford a fost un om ghidat de ambiţie, un Selfmademan. S-a născut în 1863, primul dintre cei 6 copii ai unei familii de ţărani. La 15 ani renuntă la şcoală şi alege în schimb o formaţie de mecanic. Şi visa să aibă propria întreprindere. A cochetat cu maşinile cu aburi, nu a avut prea mare spor, a trebuit apoi să lucreze ca tăietor de lemne. Norocul a dat peste el când la aproape 30 de ani, Thomas Edison l-a angajat la firma sa. Aici s-a afirmat rapid. Edison îl aprecia foarte mult, deşi la început nu era sigur de talentul său organizatoric. Ford devenea din ce în ce mai pasionat de automobile, a încercat el însuşi să fabrice unul, iar în curând s-a angajat la Detroit Automobile Company.
Pentru că firma, de unde avea să răsără mai târziu Cadillac-ul, producea numai maşini de curse sau de lux, în vreme ce Ford visa la o maşină ieftină, accesibilă tuturor, întreprinzătorul decide să îşi întemeieze propria firmă, alături de alţi 10 parteneri. În 1903 apare aşadar Ford Motor Company. 10 ani mai târziu iese pe piaţă modelul T.
Cotă de piaţă mondială de 90%
Măsurile din anul 1914 i-au adus un succes răsunător. În 1920 lucrau pentru el 200.000 de oameni. În SUA circulau 4000 de maşini. După trecerea la banda rulantă se putea produce cam acelaşi număr în câteva zile. Era printre cele mai mari companii din lume. În anii ’20 Ford ajunge la performanţa unei cote de piaţă de 90%. Şi cererea, şi oferta se menţineau la un nivel ridicat, iar salariaţii săi cei mai avantajaţi, dar şi cei de la firmele subcontractante deţineau o bună parte din puterea de cumpărare.
În anii ’30 industria de automobile reprezenta un punct strategic în New Deal, planul conceput de Roosevelt pentru depăsirea crizei. Branşa se menţinea pe poziţii, la fel ca si salariile care erau mult mai mari ca în Europa.
Ford devenise un veritabil rege al automobilelor. În 1915 îşi construieşte un castel în Detroit, la scurt timp se implică şi în politică, călătorind în Europa cu o misiune pacificatoare, dorind să medieze între părţile aflate în razboiul în care SUA încă nu intraseră. Misiunea nu a avut prea mari rezultate, exceptând o creştere a popularităţii sale.
Viziunea unui reformator
Din când în când ziarele pomeneau despre o eventuală candidatură la preşedinţie. Dar în 1918, când candidează la alegerile pentru Senat în Michigan, suferă o înfrângere amară, poate şi pentru că a considerat inutilă campanie electorală. Ford se simţea mai mult un reformator al societăţii decât un politician, după cum îl prezintă şi autobiografia sa.
Nucleul îl reprezentau cele zece porunci, cu un iz vădit religios. De exemplu:Să nu te temi de viitor şi să nu venerezi trecutul”. Sau idei mai practice:A produce nu înseamnă a cumpăra ieftin şi a vinde scump. Înseamnă mai mult a cumpăra materiile prime la preţuri rezonabile şi a le transforma, cu costuri cât mai mici cu putinţă, în produse utile care să fie distribuite consumatorilor.
Ford nu se sfia nici să îşi exprime antisemitismul, scriind de altfel şi o carte, “The International Jew”. Regele maşinilor, care a căutat mereu să evite creditele bancare, considera lumea bancară o înşelăciune evreiască.
Concepţia raţională despre industrie a lui Ford a contribuit foarte mult la transformarea SUA într-o mare putere economică, dar şi într-o ţară a bunăstării. Socialistul italian Antonio Gramsci a inventat termenul de “fordism”, asociiindu-l cu raţionalizarea societăţii. Modelul la care se referea insemna o economie prosperă, eficientă, chiar cu preţul individualităţii restrânse.
Liberalii salutau revoluţia albă în loc de revoluţia roşie. Dar socialiştii priveau progresul tehnic ca o altă etapă în trecerea la comunism. Stalin era puternic impresionat de Ford, opinând că o combinaţie între revoluţia rusească şi eficienţa americană reprezintă nucleul leninismului. Socialiştii germani, de exemplu Erich Kuttner, credeau că societatea americană este sufocată de consumerism, dar şi că desăvârşirea capitalismului exprimată prin productivitatea maximă atinsă de Ford este necesara pentru evoluţia către comunism.
Dincolo de remarcile politizante, pentru Ford erau numai cuvinte de laudă, chiar şi din partea sindicaliştilor.
sursa: Welt.de
