Utopiile militare ale Kremlinului, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial

Conducerea comunistă de la Kremlin a dezvoltat un puternic aparat de propagandă pentru spălarea creierului mulțimilor prin lansarea de tot felul de lozinci, intensiv repetate prin presa scrisă, audio și video. Perfecțiunea era atinsă prin îndoctrinarea din școală. Chiar dacă oamenii erau sătui în epoca respectivă de minciunile politrucilor, ideile au prins treptat și au intrat în memoria colectivă. S-a ajuns ca teoria despre o fericită eră cunoscută sub numele de Uniunea Sovietică să fie lăudată inclusiv de preoți, o combinație uluitoare între regimul criminal și victimele de odinioară.

Oamenii repetă că era mai bine înainte de 1989 și că atunci erau luate decizii înțelepte la Kremlin. Este interesant de remarcat faptul că magazinele erau goale și nu se găseau bunurile de larg consum dorite. Industria producea, dar populația nu găsea cele necesare traiului de zi cu zi, situație amintită și de către Mihail Gorbaciov, lider comunist ce mai spunea adevărul când dorea el. Pecetea tainei era pusă pe cele mai interesante documente și așa au rămas până astăzi.

Oare unde erau topite resursele vastului imperiu comunist? La ce erau folosite metalele obținute în vastele furnale și topitorii? Acestea erau materii prime pentru industria constructoare de mașini, dar oamenii nu găseau automobile decât cu mare greutate. Aceeași situație era în tot lagărul comunist. Chiar și o bicicletă se descoperea cu greu în magazinele statului totalitar. Comerțul nu funcționa în lumea roșie. Oare de ce?

Explicația este una foarte simplă: statul comunist se pregătea de război. Propaganda susținea că răii capitaliști vor să reintroducă exploatarea omului de către om și de aceea trebuie dus un conflict pe viață și pe moarte pentru cucerirea întregii planete, pentru visul de a realiza revoluția mondială în numele ideologiei comuniste. Orice conflagrație trebuie să fie dusă cu armament performant și mult, deplasat repede și la distanțe mari. Nu este de mirare că Moscova avea nevoie de o flotă militară și au apărut nave dotate cu tunuri de calibrul 76,2 mm. O singură piesă putea să lanseze cel puțin 30 de lovituri pe minut, ceea ce însemna un consum de 372 kg de metal și explozibil. Dacă era necesar, se putea ajunge la 75 și chiar la 120 de focuri în același interval de timp, dar exista pericolul deteriorării țevii la o astfel de cadență.

Proiectilul de 76,2 mm nu mai era satisfăcător nici în condițiile de luptă din ultima conflagrație mondială și n-ar fi fost performant împotriva unui vapor militar cu deplasament sporit. Au fost făcute studii și a apărut sistemul cu tunuri blindate de calibrul 130 mm AK-130. Orice țintă neblindată putea să fie crunt lovită și o singură piesă putea să consume 862 kg de muniții într-un singur minut. Dacă situația tactică o impunea, se putea multiplica de patru ori cadența și nu mai exista riscul distrugerii țevilor prin supraîncălzire pentru că exista sistem de răcire cu apă. Personalul de la bord avea mult munca ușurată prin faptul că gurile de foc erau aprovizionate automat cu proiectile. O astfel de bijuterie tehnică ajungea la o masă de 102 t și era deosebit de costisitoare prin calitatea metalelor și prin finisare.

Datele cuprinse în site-ul navweaps.com amintesc și de existența sistemului antiaerian AK-630 (foto), cel ce avea în centrul dispozitivului un tun cu mai multe țevi rotative de mare cadență. Puteau fi lansate spre obiectiv în mai puțin de 30 de secunde 2.000 de proiectile, fiecare cu o masă de 0,39 kg. Varianta modernizată dispunea de o rezervă de 4.000 de proiectile pentru a fi lansate asupra țintelor rapide de tip rachetă sau asupra avioanelor. Teoretic, nu se putea rezista și nici scăpa la o astfel de ploaie de obiecte metalice până la o distanță de cinci kilometri. Costurile cu construirea navelor militare au sporit în mod deosebit pentru că erau necesare sisteme electronice performante pentru detectarea și încadrarea țintelor aeriene cu viteze supersonice. Viteza de reacție a oamenilor nu mai era suficientă și automatizarea se impunea, ceea ce genera costuri suplimentare cu formarea specialiștilor în electronică. Omul de la coada sapei nu mai avea ce să caute în creierul de luptă al vapoarelor militare.

Industria de armament înghițea tot ce era mai bun în economie și datele de mai sus sunt doar câteva exemple despre ceea ce puteau face uzinele mecanice. Proiectilele lansate aveau o mare viteză inițială pentru că puteau să fie folosite și antiaerian, chiar împotriva unor tipuri de rachete antinavă. Obținerea unor performanțe sporite nu era posibilă decât prin utilizarea unor pulberi de propulsie deosebit de puternice, care nu erau ieftin de realizat. Planificatorii de la Kremlin nu țineau cont de astfel de calcule și stabileau doar țintele de atins. Produsele speciale erau făcute și prețurile erau niște cifre modificate după bunul plac. Acest sistem afecta economia reală pentru că forțele militare și industria de război înghițeau prea multe fonduri și materiale de calitate.

Sistemul de tunuri navale grele n-a fost oferit uzinelor din statele lagărului comunist pentru multiplicare, Moscova dorind să aibă superioritate tehnică împotriva tuturor. Războiul pentru cucerirea planetei a nenorocit populațiile sovietice, cele condamnate să muncească în adevărate lagăre și orașe interzise pentru satisfacerea fanteziilor celor de la putere. Grav era că sus se strângeau tot ce era mai lipsit de caracter și s-a mers tot înainte cu utopiile.

Anul 2022 a fost marcat de începerea unui război pentru refacerea prestigiului fostei puteri ideologice prin ocuparea Ucrainei, dar conducerea de la Kiev a refuzat să satisfacă noile pofte politice ale Kremlinului și ostilitățile s-au prelungit. S-a trecut la folosirea armelor grele și marina nu putea să lipsească de pe front. Crucișătorul Moscova a fost trimis să blocheze coastele statului atacat pentru că dispunea de armament artileristic de calibrul 130 mm și se adăugau sisteme performante de rachete. Era un simbol al puterii sovietice și trebuia să dovedească superioritatea vechii lumi, dar tehnologiile au evoluat și două rachete ucrainene au lovit ținta ce se apropiase prea mult de litoral. Simbolul comunistei era a pierit în valuri și autoritățile ruse au vrut cu orice preț să sublinieze relația cu trecutul. S-a mințit mult în legătură cu numărul de victime de la bord și rudele celor decedați sunt puse să semneze că marinarii au pierit într-un accident oarecare. Centrul de putere de la Kremlin trăiește în minciună și așa o să procedeze până la sfârșitul existenței pentru că nu are ce să ofere popoarelor pe care le-a cucerit. Actuala Rusie are aproape 200 de etnii și acestea nu sunt interesate de ocuparea planetei dacă nu au nici măcar suficientă votcă. Numai prin forță și prestigiu se poate menține imperiul botezat în federație pentru că sună mai democratic.