Transformarea industriei României cu tehnică germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Anul 1940 a adus un nou aliat strategic pentru conducerea de la București, Franța prăbușindu-se rapid în urma ofensivei din mai. Nu era colaborarea dorită din punct de vedere politic, dar nu exista altă soluție de supraviețuire în condițiile în care mase de tancuri se aflau dincolo de Prut. Iosif Stalin a dat ordin de distrugere a neamului românesc dintre Prut și Nistru și nici soarta restului poporului nu se anunța mai bună. Execuțiile în masă, deportările în masă și sărăcirea generalizată erau semne clare ale viitorului pregătit la Kremlin.
Istoricii români au fost deosebit de nemulțumiți de acest parteneriat strategic și au scris că Berlinul a făcut un adevărat jaf în resursele țării. S-a mai scris că se dorea transformarea în simplu furnizor de materii prime și alimentare pentru gigantul economic din Europa Centrală. Mai ales autorii din perioada comunistă au fost deosebit de înverșunați. Cei de după 1989 au scris în spiritul vechilor idei deoarece erau impregnați cu teze marxiste.
Istoricul Andreas Hillgruber a publicat extrase din anuarele statistice ale Germaniei și datele parțiale nu confirmă tezele A sosit din spațiul german 9.700 t de mașini-unelte și laminoare în anul 1939, utilaje ce erau necesare pentru prelucrarea fierului în vederea realizării de mașini și armament. Livrările au scăzut în anii de război din cauza consumului de oțel pentru efortul militar, dar tot s-a ajuns în 1943 la 4.000 t. Statistica oferă numai date brute despre masa totală și nu precizează ceea ce s-a achiziționat.
Industria textilă și cea a pielăriei erau cu rol strategic, armata și populația având nevoie de haine și încălțăminte. Dacă în 1939 au fost aduse 1.500 t de mașini pentru aceste domenii de activitate, s-a ajuns la 2.200 t în 1942 și la 2.500 t în anul următor.
Sursa de energie în perioada interbelică și cea a războiului era asigurată de abur și de petrol, ceea ce însemna necesitatea folosirii de pompe și compresoare cât mai performante și puternice. Au fost aduse în 1943 1.350 t de produse industriale, evident mai multe decât cele 870 t din 1939, ultimul an în care pacea încă mai exista prin Europa. Era o epocă în care fiecare kilogram de oțel era necesar pentru industria cu destinație militară, dar furnizările de echipamente au continuat. Interesant este că Germania a renunțat chiar la programe de înarmare pentru a avea ceva fier în lupta totală cu celelalte mari puteri cu pretenții mondiale.
Partea sovietică a avut grijă din 1944 să acapareze tehnica de calitate din România și apoi s-a putut scrie că n-a fost oferită de regimul de la Berlin. O parte fusese deja spulberată de bombardierele americane și era posibil să se scrie orice despre relațiile industriale cu fostul aliat.
Regimul politic nazist a fost odios, dar n-a vrut să transforme România doar în stat furnizor de materii prime și au fost oferite echipamente pentru dotarea capacităților de producție. Ar fi putut foarte ușor să-și impună teoriile politice cu puterea militară sau prin oprirea furnizărilor de arme și mărfuri.
Trebuie să fie eliminate din istoriografie lozincile lansate de aparatul de propagandă și să se mai scrie și corect din punct de vedere științific. Adevărul a cam fost uitat și se preferă repetarea a ceea ce a fost scris în vederea publicării unor mase de cărți și articole, cele ce sunt aducătoare de prestigiu în mediul cercetătorilor.
Foto sus: Fabrică germană în perioada celui de-al Doilea Război Mondial (© Das Bundesarchiv Bild 183-R46093)
Mai multe pentru tine...
