Satul românesc rănit de moarte în comunism
Se plânge astăzi din cauza depopulării comunelor din întreaga ţară, că moare satul tradiţional, acolo unde mai rămân astăzi numai bătrânii ce aşteaptă o familie refugiată în mediul urban sau peste hotare. Această dispariţie a lumii rurale este pusă pe seama lipsei de investiţii din perioada de după 1989, din cauza hoţilor de politicieni. Alta era situaţia pe timpul lui Nicolae Ceauşescu, cel care avea o adevărată dragoste părintească pentru mediul în care s-a născut.
Aceasta ar fi astăzi imaginea din creierul colectiv al maselor populare. Oare să fie adevărată? Datele statistice oficiale din perioada comunistă spun că nu. Satul tradiţional, cântat atunci şi acum, era lovit de politicile partidului de industrializare forţată. Tinerii fugeau în oraşe şi, după cum era normal, mortalitatea depăşea natalitatea. Comunele din judeţele cu munţi sau cu centre industriale mari se depopulau vizibil. Astfel, judeţul Arad a pierdut într-un an 1.552 de ţărani, satele din Timiş alţi 839 şi cele din Caraş-Severin 879. Teleormanul, aflat în sfera de influenţă a Bucureştiului, a avut un spor negativ de 811 suflete, echivalentul unei comune mici.
Nici localităţile suburbane nu cunoşteau o înflorire demografică naturală semnificativă, localităţi din, de exemplu, Arad, Alba, Cluj, Teleorman şi Timiş fiind pe minus. Altele cunoşteau un spor demografic absolut insuficient pentru o dezvoltare durabilă în timp sau prin care să se facă faţă unor crize demografice. Astfel, comunele din această categorie administrativă din Olt numărau un singur nou-născut peste totalul decedaţilor. Mai bine stăteau judeţe precum Braşov şi Ialomiţa, prin cele şase suflete aduse pe lume suplimentar.
Comunismul a dus la o exagerată concentrare a populaţiei în mediul urban, cel care, prin tradiţie, urăşte copiii şi este acum firesc să se înregistreze o prăbuşire demografică naturală. Semnele dezastrului din mediul rban erau vizibile încă din 1984 şi din datele publicate de către autorităţi. Oraşul Bucureşti avea 1.869.950 de suflete, dar nou veniţi pe lume peste numărul de decedaţi erau numai 4.203. Localităţile urbane din Arad chiar cunoşteau un deficit de 158 de persoane.
A fost suficient ca femeile să devină absolut moderne după 1989 şi natalitatea s-a prăbuşit. Libertatea şi emanciparea mediului feminin sunt strâns legate de topirea unui etnii. În plus, dorinţa de căutare a unui trai mai bun a dus la o adevărată migraţiune până în cele mai îndepărtate colţuri ale planetei. Cei 45 de ani de experimente economice, sociale şi politice au dus la afectarea profundă a unui întreg popor şi efectele se vor face resimţite multă vreme.
