Șase momente istorice ale euroscepticismului britanic

Se ştie că de-a lungul istoriei Marea Britanie fiind un stat insular, nu a avut niciodată legături strânse cu continentul european, din contra, a preferat să arbitreze “jocul european”, autoizolându-se într-o oarecare formă. Exista şi acea superioritate datorită coloniilor deținute şi a statutului de stat dezvoltat.  Dacă secole de-a rândul s-a susţinut o politică a individualismului şi o poziție a autoizolării pe continentul european, ulterior, s-a înţeles necesitatea deschiderii către statele europene.

1.      1951:  Proiectul european – străin Marii Britanii

Un prim defect în construcția europeană este că Marea Britanie nu este unul din inventatorii ei. Dacă statul britanic era un membru activ în majoritatea organizațiilor internaționale precum ONU, FMI, OMC, ba chiar un arhitector important al acestor insituții, proiectul Uniunii Europene este unul străin în edificarea acestui. În 1951, proiectul Comunității Cărbunelui și Oțelului, a apărut la inițiativa lui Jean Monet, economist francez, și propus de către ministrul de externe francez – Robert Schuman. Britanicii au fost ostili și indiferenți față de proiectul care a revoluționat Europa.

2.      Generalul de Gaulle a spus ”Nu” Marii Britanii

Atunci când britanicii s-au decis să onoreze Comunitatea Europeana prin statutul de membru, Președintele francez, Charlles de Gaulle a spus ”Nu”. Pentru națiunea britanică acest refuz a fost interpretat drept o lipsă de respect mai ales că în timpul celui de-al II-lea Război Mondial de Gaulle s-a refugiat în Marea Britanie. Șocul era puternic pentru că acesta era al doilea refuz (1963)  dat prin dreptul de veto. Astfel, sursa euroscepticismului are origini mult mai adânci decât s-ar crede.

3.      1983:Manifestul Laburiștilor

UK a aderat la Comunitatea Europeană în 1973 în frunte cu Prim Ministrul Edward Heath. În acea perioadă, poziția anti-UE era menținută doar de Laburiști, partidul de stânga. Această poziție a culminat odată cu alegerile generale din 1983 cu manifestul Laburiștilor sau "manifestul de campanie" fiind un text pe care fiecare partid britanic îl prezintă înainte de alegeri. Manifestul lor cuprindea mai multe cereri printre care se țintea ieșirea din Comunitatea Europeană .

4.      1992:Miercurea neagră sau cea albă

Ziua de 16 septembrie, 1992, a fost cunoscută drept momentul în care lira sterlină a fost retrasă din Mecanismul European al Ratelor de Schimb. Aceasta s-a întâmplat după ce Guvernul britanic nu a putut să păstraze lira sterlină la o valoare ridicată. În 1997, Trezoreria Regatului Unit a estimat costul crizei la 3, 4 miliarde lire sterline. Din cauza miliardarului George Soros, omul care într-o singură zi a reuşit să câştige un miliard de dolari pariind împotriva monedei, a dus la căderea lirei cu 20%. Conducerea de la Londra era paralizată, rezervele lirei erau extrem de mici. Guvernul britanic anticipa un ajutor din partea Germaniei pentru a restabili criza financiară, dar acest ajutor nu a mai venit.

Totuși, percepția britanică față de acest moment s-a schimbat de-a lungul timpului, pentru eurosceptici această zi a devenit ”Miercurea Albă”. În perioada de după criză lira și-a revenit, iar până în 2008 economia britanică creștea într-un ritm alert. Prin această evoluție puternică a economiei, în Regatul Unit s-a insistat asupra ideei că este benefic pentru piața financiară britanică sa fie în afara epicentrului european. Acestă idee a fost confirmată în urma crizei din zona euro și întărită prin percepția că economia britanică era în regres datorită construției europene.

5.      Dreptul de Veto al lui David Cameron

În cadrul unui summit al Consiliului European din decembrie 2011, Prim Ministrul David Cameron și-a folosit dreptul de veto odată cu propunerea unui tratat al UE foarte important care își dorea să salveze zona euro. Evident, decizia a deranjat mult pe ceilalți lideri europeni. Cameron, însă, a devenit și mai popular în fața națiunii britanice, dinamizând spirirtele euroscepticilor. În încercarea de a satisface și partidul de extremă UKIP, acesta a promis că dacă Partidul Conservator va învinge în alegerile parlamentare din 2015, atunci va renegocia acordurile Marii Britanii cu UE și va organiza un referendum privitor la ieșirea din Uniunea Europeană sau nu.

6.      Victoria UKIP

Partidul eurosceptic UKIP în frunte cu liderul Nigel Farage a marcat pentru prima oară o victorie uluitoare în istoria modernă a Marii Britanii. Bine cunoscutele partide:cel Laburist și Conservator au eșuat în fața partidului de extremă dreapta. Acesta este încă un șoc pentru mulți britanici care se obișnuieseră cu vechile partide.Cu un scor de 27, 5%, UKIP va avea un număr mai mare de parlamentari decât clasicele partide și anume, va deține23 de  mandate, cu 14 mai mult decât numărul ocupat la moment actual. Conservatorii au până acum 18 mandate pentru europalramentari, iar Partidul laburist – 18. De reamintit că la alegerile europarlamentare UKIP a câștigat 16, 5% din voturi, iar acum, practic și-a dublat numărul voturilor. Iar douăzeci de ani în urmă, la alegerile europarlamentare partidul de extremă dreapta  a luat 1%[1].

În timp ce UKIP avea o campanie electorală agresivă, țintind asupra problemelor construcției europene, Partidul Laburiștilor s-a concentrat asupra atacului Partidului Conservatorilor, încercând să-l marginalizeze.

Farage menționează că:”rezultatele justifică acel cutremur de care menționasem pentru că niciodată în istoria politică a Marii Britanii un partid de extremă nu a ajuns să obțină astfel de rezultate.” Acesta a mai menționat într-o formă amenințătoare că:”Vom vedea cum un lider politic forțat să-și reconsidere poziția sa față de opoziția politică actuală. Astfel, David Cameron va fi nevoit să adopte o poziție mult mai dură în fața noilor schimbări[2].”

      La început, Winston Churchill vorbea despre “visul European” în anul 1948 şi abia în 1975, cu sprijinul lui Margaret Thatcher, statul britanic a aderat la “familia europeană”. Mai târziu, în 1987, Thatcher a semnat Actul Unic European (AUE) ce presupunea crearea unei pieţe unice. Unii interpretează şi acum AUE drept o pierdere a suveranităţii britanice odată cu eliminarea barierilor economice. Odată cu alegerile europarlamentare, mulți dintre britanici nu se mai regăsesc prin idealul european, iar euroscepticismul atrage din ce în ce mai mulți susținători.

[1]http://online.wsj.com/news/articles/SB10001424052702303749904579578233410082624?mg=reno64-wsj&url=http%3A%2F%2Fonline.wsj.com%2Farticle%2FSB10001424052702303749904579578233410082624.html

[2]http://www.theguardian.com/politics/2014/may/26/ukip-european-elections-political-earthquake