Salvarea lagărului comunist a venit din Occident
Mișcarea ideologică de tip totalitar care s-a impus pe ruinele fostului imperiu al țarilor a avut un program clar conturat de către Iosif Stalin în ianuarie 1924 și omenirea nici astăzi nu vrea să priceapă că atunci a avut loc semnarea unei declarații de război fără precedent în istoria contemporană a lumii. Popoarele stăpânite de centrul de putere de la Moscova urmau să fie sacrificate pentru presupusa eliberare a muncitorilor de sub jugul capitaliștilor.
S-a făcut totul pentru înarmare, dar la 22 iunie 1941 a avut loc atacul german și Armata Roșie ce se concentrase la frontieră a fost zdrobită și n-a putut să îndeplinească voința liderului comunist. Totuși, după mari pierderi umane și materiale, Berlinul a căzut în mai 1945. Au intrat în lagărul comunist toate popoarele din Europa de Est și a început un masacru după modelul verificat deja în laboratorul numit U.R.S.S.
Istoricii specializați în analizarea evenimentelor din Al Doilea Război Mondial au scris că principala contribuție la învingerea nazismului a revenit trupelor sovietice și ajutorul aliat a fost lipsit de importanță. Au fost scrise valuri de cărți și articole pentru a inocula aceste idei în capul maselor de pe planetă și se pare că a fost un adevăr științific câștigat pe vecie de istoriografia universală. Totuși, orice specialist în scrierea istoriei trebuie să verifice informațiile ce se repetă prea insistent, mai ales atunci când susținute cu vehemență de personalități din domeniul militar sau din mediul academic.
Uniunea Sovietică a scăpat de la un dezastru complet
Armata Roșie a suferit un dezastru militar în vara anului 1941 pentru că aparatele Luftwaffe au distrus întregi divizii aeriene în regiunea de frontieră și ziua de 22 iunie a rămas sinonimă cu masacrarea aviației staliniste. Nimeni n-a pierdut în istorie astfel de efective într-o singură zi. Mai grav a fost că s-a reușit și distrugerea sistemului de aprovizionare și de întreținere a avioanelor, ceea ce a dus la retragerea spre interior a celor ce încă puteau să zboare și să lupte. Trupele lipsite de acoperire aeriană au început să se replieze, dar erau silite să se adăpostească ziua pentru a scăpa de bombardamente. Coloanele germane de tancuri au putut să înainteze și să facă imposibilă orice încercare sovietică de închegare a unei apărări coerente de la o mare la alta. Germanii au putut să ajungă până la periferiile Leningradului și ale Moscovei, Kievul, un important arsenal al comuniștilor, fiind pierdut în septembrie.
Uniunea Sovietică a scăpat de la un dezastru complet deoarece germanilor au început să le lipsească mașinile esențiale pentru războiul modern. Tancurile și avioanele erau din ce în ce mai puține și nu puteau fi aprovizionate și reparate cu tot ceea ce le era necesar. Sosirea iernii rusești după o lungă perioadă de noroaie, celebra Rasputița, a agravat problemele logistice. Tehnica de luptă motorizată avea de înfruntat gerul și s-a constatat că n-a existat specialist în Berlin care să anticipeze aprovizionarea cu combustibil, uleiuri și unsoare potrivită pentru temperaturi scăzute. Nici echipament de iarnă pentru trupe n-a fost pregătit și fiecare s-a descurcat cum a putut, inclusiv luarea de încălțăminte din picioarele morților sovietici. Cei presupus superiori erau obligați să folosească produsele realizate de cei ce erau inferiori. Iarna a demonstrat că ideologiile n-au nici cea mai mică legătură cu realitatea și că mulți lideri politici sunt buni numai să terorizeze mulțimile pentru ascunderea incompetenței uluitoare.
Industria aeronautică germană a fost privită cu admirație pentru modelele realizate și pentru numărul de avioane produse. Totuși, militarii nu aveau suficientă tehnică de luptă în dotare și nici aparatele avariate nu erau reparate suficient de repede pentru acoperirea golurilor din scutul aerian. Aceste lipsuri au fost esențiale pentru salvarea trupelor sovietice și apoi pentru trecerea la o ofensivă până în mijlocul Berlinului. Oare cine a asigurat salvarea imperiului roșu? Eroismul soldaților sovietici și priceperea comandanților staliniști este răspunsul oferit de istoriografia comunistă. Adevărul este mereu diferit de ceea ce susțin istoricii bine plătiți de stăpânii politici pentru a repeta la infinit tezele dorite de aparatul de propagandă.
Germania era însă silită să ducă un război aerian pe viață și pe moarte cu Marea Britanie, luptele desfășurându-se din nordul Egiptului până în zona Norvegiei. Nu cunoștea amploarea încleștărilor din Est, dar era nevoie de păstrarea unor efective importante și, obligatoriu, avioanele erau de cea mai bună calitate. Progresele tehnologice uzau moral tehnica de zbor ce urma să se confrunte la mare altitudine. Moscova a fost astfel salvată de un coșmar și Luftwaffe s-a descurcat cu ce putea în vastele spații rusești.
O unitate de elită din Occident era Jagdgeschwader 2 și avioanele acesteia închideau drumul spre centrele producătoare de armament de pe teritoriul Franței și al Germaniei. Nu trebuia să se permită escadrilelor din R.A.F. să obțină supremația aeriană și permanent aveau loc confruntări ce se soldau cu pierderi în oameni și avioane. Erau deplasate spre coastele vestice cantități apreciabile de combustibil, piese de schimb, ateliere de reparații și unități antiaeriene pentru apărarea aerodromurilor. Dacă partea sovietică trimitea materiale strategice, inclusiv petrol, în Reich, forțele aeriene ale Londrei uzau apărarea germană în fiecare zi și astfel nu se putea realiza concentrarea spre Est. Numai în data de 21 iunie a fost doborât un Me-109 F-2 și un altul avariat. Au urmat în 22 iunie două distruse și unul avariat. Erau cele mai bune variante ale avionului ce șocase piloții inamici începând din timpul războiului din Spania și, mai ales, după declanșarea atacului din Polonia.
Chiar dacă prăbușirile de avioane par puține, escadrilele aveau zilnic rândurile rărite. Ziua de 23 iunie 1941 a fost una neagră pentru unitățile de elită. Au căzut patru aparate F-2 și două au fost grav avariate, adică o jumătate de escadrilă. Grav era că au fost uciși trei piloți și se știe că nu prea este timp în război să se formeze oameni instruiți pentru mânuirea mașinilor trimise de către industrie. Agresivitatea britanică în lupte este cunoscută și pe 24 iulie au fost distruse nouă avioane Me-109 și alte trei au fost avariate în proporție de 45%. Acum era o întreagă unitate tactică compusă din cele mai bune aparate de interceptare.
Aceste dispariții din rândurile aviației de luptă veneau după cele din timpul asaltului asupra arhipelagului britanic și atunci s-a constatat că nu este de glumit cu piloții ce luptau pe Hurricane și pe Spitfire. Numai în data de 11 august 1940 au fost distruse opt aparate Me-109 E și patru piloți au fost uciși. Era cam mult pentru o singură zi, dar ordinele venite de la comandamentul lui Adolf Hitler erau îndeplinite cu un fanatism demn de o cauză mai bună. Alte trei au dispărut din structurile organizatorice în 18 august. Statul totalitar nu are milă de oameni pentru că numai ideile partidului unic contează și pe 24 erau înregistrate alte două scoase din luptă. Luftwaffe putea să contabilizeze pierderi și la categoria bombardiere și astfel au fost mai puține în timpul asaltului împotriva Uniunii Sovietice. Cum și flota a fost afectată de loviturile aeriene, debarcarea în arhipelag a fost amânată și forțele terestre au fost orientate spre alte regiuni ale Europei.
Iosif Stalin spunea mereu că aliații occidentali nu fac suficient de mult pentru victoria împotriva inamicului, dar nu trebuie să se uite că un avion căzut undeva pe malul Atlanticului era echivalent cu pierderea a două aeronave pentru că trebuia realizată completarea unităților. Luftwaffe a avut astfel rândurile rărite pe Frontul de Est și situația s-a complicat pe măsură ce au sosit escadrilele americane cu bombardiere grele și cu aparate de vânătoare de tip P-47 și P-51. Sovieticii au putut să declanșeze atacuri în masă pentru că aveau la dispoziție propriile aparate și le soseau cele trimise de aliații capitaliști. Valurile de câte 800 – 1.000 de bombardiere grele ce soseau ziua și noaptea au dus și la retragerea artileriei antiaeriene din Est, tunurile antiaeriene fiind devastatoare prin tirul cu proiectile speciale asupra tancurilor și cele automate făceau ravagii în infanteria trimisă în formații dense.
Industria Reich-ului a fost obligată să livreze tehnică cât mai performantă și pentru flotă, orice stat fiind obligat să dispună de toate categoriile de armament dacă liderii emit pretenții spre rangul de mare putere. A crescut astfel producția de submarine, dar aceasta s-a făcut în dauna celei de avioane, tancuri și tunuri cu diferite destinații.
Germania a risipit unitățile de aviație în mod barbar pentru apărarea coastelor împotriva forțelor occidentale și a fost absolut normal să fie slabă peste tot. Cetatea aeriană a rezistat până când s-au declanșat ofensive masive la nivel tactic și strategic. Trupele germane au fost obligate să se retragă pas cu pas pentru a beneficia de poziții ușor de apărat și de camuflat. Creșterea numerică a aviațiilor engleză și americană a fost un coșmar pentru diviziile Wehrmacht-ului și acestea n-au mai putut organiza ofensive de amploare ca la începutul conflictului și activitatea în timpul zilei era aproape de desfășurat cu efective mari într-o perioadă în care cantitatea conta din plin. Comandamentul german a fost obligat să mute mari unități din toate categoriile de arme pentru a face față în vest și astfel trupele lui Stalin au avut misiunea ușurată pentru o presupusă eliberare a populațiilor controlate de invadatori. S-a ajuns în situația ca militarii să se descurce cu ceea ce găseau pe câmpul de luptă pentru că tehnica performantă era trimisă spre vest.
Aliații occidentali au făcut prea mult pentru sprijinirea Uniunii Sovietice, dar debarcarea cerută de Moscova nu se putea face oricum și oriunde pentru că exista riscul să fie aruncate diviziile în mare în urma unui contraatac cu tancuri chiar și la nivelul lunii iunie 1944. Dacă n-ar fi fost imobilizarea și măcinarea forțelor aeriene în Occident, militarii Armatei Roșii ar fi avut de înfruntat mulți piloți de elită ce aveau la dispoziție aparate performante.
Foto sus: Iosif Stalin, Franklin Roosevelt și Winston Churchill, la Conferința de la Teheran (© Library of Congress)
Mai multe pentru tine...
